Nu este menționat anul în care naratorul a trecut pe acolo, dar cu siguranță e undeva în preajma anului 2000, dacă ținem cont de momentul în care a apărut cartea, dar și de anul în care scriitorul irlandez se stabilește în România. Iertate de sarcasmul autorului, cele trei sate care duc spre Cheile Nerei și Parcul Beușnița, Ilidia, Socolari și Potoc, ni se descoperă în plină părăsire.
Însă există uneori anumiți factori externi care duc la repopularea satelor și la conservarea lor. Mai întâi surpriza vine în Socolari. Câțiva artiști plastici timișoreni, printre care și cunoscutul pictor Gheorghe Fikl sau sculptorul Ștefan Bartha, își cumpără case abandonate în sat și le recondiționează. Majoritatea ajung să arate mai bine decât înainte. Pe una din ulițele satului, chiar în capăt lângă buza pădurii, e casa lui Fikl pe care am vizitat-o. O frumusețe cu uși masive din lemn greu, cu obloane la fel, cu grinzile casei puse în valoare, gard din piatră de râu, dale simple în curte, pereți dați simplu cu var alb. Nu știu exact câți pictori și sculptori și-au cumpărat case în Socolari, dar judecând după aspectul lor ar putea fi numărate. Nu sunt puține și e clar că satul a scăpat de ruină.
Din Socolari ajungi la Potoc. Acolo au venit arhitecții timișoreni. Au cumpărat case și au făcut școala experimentală de arhitectură PAO. Deci, cu încetul va fi recuperat și Potocul. Care e chiar ultimul sat prin care treci ca să o apuci spre cascada Beușnița, Ochiul Beiului sau tunelurile care duc spre Sasca Montană, un sat încă bine populat și întreținut.
Mă gândesc la această istorie de multe ori când trec prin satele noastre și văd cum apar vile tot mai mari și mai urâte, cum frumoasele case bătrânești sunt transformate în magazii, cum termopanele înlocuiesc geamurile vechi, cum gresia și faianța încep să înlocuiască pereții de odinioară. Și acest lucru se vede mai ales în localitățile turistice cum sunt Butuceniul și Trebujeniul.
Când epoca vilelor pe post de pensiuni își va atinge apogeul de kitch și plastic, bănuiesc că și numărul turiștilor se va reduce, fiindcă nimeni nu își dorește să stea la sat ca într-o pensiune de la marginea șoselei într-o stație de benzină.
