Actualitate

(REGULAMENT OFICIAL) Studenții cu note mari nu vor mai plăti pentru studii la universitate

Potrivit viceministrei Educației, Loretta Handrabura „toate universitățile sunt obligate să organizeze în fiecare an un concurs pentru locurile cu finanţare bugetară, începând cu vara anului 2014”, a menționat viceministra.

Regulamentul special elaborat de Ministerul Educației vizează studenţii admiși la studii la ciclul I – studii superioare de licenţă, studii superioare integrate şi în învăţământul medical şi farmaceutic în sesiunea de admitere 2013 și următoarele sesiuni.

Conform Regulamentului locurile cu finanţare bugetară sunt garantate studenţilor doar parcursul primului an de studii. Locurile pentru studii cu finanţare bugetară vor fi scoase la concurs anual, în termen de 15 zile după finalizarea anului de studii în curs. Rezultatele academice vor fi principalul criteriu de selecție al studenților care vor fi scutiți de achitarea taxei pentru studii, pentru un an. În caz de coincidenţă a mediei notelor, la selectarea candidaţilor, se vor lua în considerare: situaţia familială şi materială a studentului, confirmată prin acte doveditoare, frecvenţa studentului, participarea la activităţi extracurriculare în cadrul instituţiei de învăţământ, activitățile certificate de voluntariat și alte activități stabilite prin decizia Senatului universitar.

Studenţii orfani, studenţii rămaşi fără îngrijirea părinţilor şi persoanele cu dizabilitate severă și accentuată îşi păstrează statutul de studenţi bugetari pe întreaga perioadă a studiilor.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *