Industria dintr-o țară occidentală a fost cândva invidia întregului continent Europa. Dar, după un deceniu în care a dansat după cum îi cânta dogma ecologistă la modă, acum vine momentul să tragă ponoasele.
Prăbușirea ”tigrului Europei”, Germania, vine cu zeci de mii de concedieri anunțate de giganții din industrie, iar asta afectează sute de mii de români care trăiesc în acest stat vestic.
Bosch, odată sinonim cu excelența ingineriei germane, va disponibiliza 22.000 de angajați până în 2030. Lufthansa va da afară 4.000. Giganții din industria chimică și siderurgică, precum BASF și ThyssenKrupp, au ajuns umbre ale marilor firme care au fost odată, potrivit The Telegraph.
Până în anii 2000, Germania era mândră de faptul că, spre deosebire de Marea Britanie, își păstrase o bază industrială puternică. A sugera că influența crescândă a ideilor ecologiste o eroda însemna a invita acuzații de „populism”. Dar se pare că „populiștii” aveau dreptate. Deindustrializarea se produce în plină zi și nu mai poate fi negată în mod credibil
Experții spun că ascensiunea Chinei și impactul tarifelor americane au afectat economia germană. Iar productivitatea a scăzut. Dar cele mai grave răni sunt auto-provocate. După accidentul nuclear de la Fukushima din Japonia, în 2011, liderii industriei s-au grăbit să susțină renunțarea la energia nucleară. IG Metall a îndemnat chiar lucrătorii să mărșăluiască pentru închiderea reactoarelor, ceea ce, în fapt, a însemnat că angajații săi au militat pentru propriul șomaj.
Ulterior, industria germană a aplaudat presupusa fiabilitate a gazului rusesc. Când Putin a spulberat această iluzie, ei încă se aflau la conferințele Partidului Verzilor, lăudând fanaticii care preferau să ardă cărbune decât să extindă o singură centrală nucleară.
Producătorii de automobile precum Volkswagen, Mercedes și Porsche au îmbrățișat euforia electrică, ignorând faptul că clienții, din motive întemeiate, au încredere în motoarele cu ardere internă. Câțiva disidenți, precum BMW, au avertizat împotriva schimbării de atitudine, dar au fost ignorați. Acum, confruntată cu scăderea vânzărilor și creșterea costurilor și depășită de mărcile chinezești, industria protestează față de regulile cu care a contribuit la elaborarea lor.
În mijlocul ruinelor, însă, se remarcă o figură plină de speranță: Katherina Reiche, noul ministru german al Economiei. După doar șase luni în funcție, ea și-a făcut mai mulți dușmani decât majoritatea oamenilor într-o viață întreagă. Este batjocorită de Verzi ca eretică climatică, disprețuită de partenerii de coaliție de centru-stânga ai guvernului său, SPD, și privită cu neîncredere chiar și în cadrul propriului partid conservator, CDU.
Ea poartă furia lor ca pe o insignă de onoare. În timp ce alții murmură despre „tranziții” și „procese ale părților interesate”, ea afirmă ceea ce este evident: fără energie fiabilă, nu există industrie.
Cererea ei de 20 de gigawați de capacitate nouă de energie pe bază de gaz a scandalizat ecologiștii, care par să prefere fantezia în detrimentul fizicii. Greenpeace și SPD o acuză că sabotează Energiewende, termenul german pentru trecerea la energia „curată”.
Verzii o numesc lobbyistă a combustibililor fosili, dar adevărata ei vină este onestitatea. Reiche a introdus realitatea într-o conversație alergică la aceasta. Ea știe că Germania nu își poate conduce economia doar pe baza unei atitudini morale. Spre deosebire de predecesorul ei, Robert Habeck, ea nu venerează turbinele eoliene. Ea înțelege că o economie avansată nu poate funcționa pe baza speranței și a hashtag-urilor.
Putregaiul mai profund este însă structural. Angela Merkel a profitat de rămășițele reformelor muncii ale lui Gerhard Schröder, dar, în loc să modernizeze economia, a extins statul și a distrus avantajul Germaniei în ceea ce privește energia ieftină, eliminând energia nucleară. Dependența de gazul rusesc a agravat nebunia și a condus Germania la dezastru.
Actualul guvern a înrăutățit situația prin împrumuturi masive, anunțând reforme grandioase, pe care apoi nu le-a pus în aplicare. Pretenția că împrumuturile sunt echivalente cu reînnoirea este o iluzie. Pentru a se redresa, Germania trebuie să facă ceea ce a evitat să facă timp de decenii: să ofere ajutor real lucrătorilor, să reducă impozitele și să recunoască greșelile grave ale unei politici energetice bazate pe ideologie.
Consecințele nu sunt doar economice. Comunitățile care odinioară erau susținute de locuri de muncă stabile în industrie văd acum cum mijloacele de trai dispar. Trădarea din partea industriei, a sindicatelor și a guvernului a împins alegătorii deziluzionați în brațele AfD. Așa-numita tranziție verde a devenit un teren fertil pentru polarizarea politică.
Lecția este clară: politicile au consecințe. Dacă renunți la energia nucleară, demonizezi motoarele cu ardere internă și supraîncarci firmele cu reglementări, fabricile se opresc. Adăugați anii irosiți de Merkel, bomba cu ceas a pensiilor, pseudo-reforma alimentată de datorii și pierderea Chinei ca sprijin, și veți avea o criză sistemică.
Industria germană nu a intrat întâmplător în criză; a pășit cu mândrie în ea, mână în mână cu Verzii, fredonând imnuri la adresa utopiei energiei regenerabile. Tragedia este că acest colaps se răsfrânge acum asupra urnelor de vot, alimentând resentimentele și propulsând AfD tot mai aproape de putere. Germania, țara inginerilor și inventatorilor, și-a proiectat propria cădere, și a făcut-o cu precizia care o caracterizează.
De menționat faptul că românii formează cea mai mare comunitate de străini originari dintr-o țară UE în Germania, cu peste 900.000 de cetățeni.
