(Reportaj) Capitala Moldovei în ritmul brazilienilor

Timp de patru săptămâni, misiunea celor trei tineri brazilieni în Moldova – Dayane, Marcus şi Guilherme -, care sunt studenţi la Psihologie în Rio de Janeiro
şi care sunt membri ai organizaţiei internaţionale pentru tineri AIESEC, este să înveţe tinerii moldoveni fără studii la facultate cum să facă faţă responsabilităţilor cotidiene, cum să se implice în activităţile sociale, dar şi să le trezească interesul faţă de ceea ce e nou şi important în dezvoltarea lor personală.

Totuşi, Marcus Miguel ne-a dezvăluit că acest program de voluntariat a fost pentru el o şansă de a reveni în ţara de origine a străbunicului său şi de a-i vorbi limba.
„Când eram mai mic, tata îmi povestea de multe ori despre bunicul său, care ar fi avut rădăcini româneşti. Astfel, în mod inconştient, mi-am dezvoltat o pasiune pentru limba română, motiv pentru care, până acum, am învăţat-o prin intermediul cursurilor de pe internet. Simţeam că trebuie să vin aici, să văd această realitate. Programul de voluntariat mi-a oferit această posibilitate”, mi-a spus Miguel.

Dayane susţine că a auzit de Moldova acum trei ani şi nici nu s-a gândit că va ajunge vreodată aici. „Prima întrebare a prietenilor şi rudelor mele a fost: „De ce Moldova?”. Răspundeam simplu: „Din cauza proiectului”. Acum, însă, dacă m-aş întoarce în ţară, aş spune din tot sufletul că Moldova este o ţară care te cucereşte, mai ales atunci când începi să cunoşti oamenii ei. 

Nici Guilherme nu era încântat de ideea de a veni în Moldova. „Nu vroiam să vin, pentru că nu mă atrăgea, dar Marcus m-a convins. Cel mai mult mă amuză prietenii care mă întreabă cum am îndrăznit să vin aici. De fapt, nu este atât de „înfricoşător”. Ţara asta este chiar drăguţă”, a spus Guilherme, schiţând un zâmbet.

Marcus, însă, înţelege de ce există această percepţie printre ei: „Din păcate, Moldova este o parte a lumii care, din exterior, e percepută ca parte a URSS – spaţiu pe care noi îl mai vedem ca pe un imperiu. Poate asta atrage. Însă odată ajuns aici, îţi dai seama că nu-i chiar aşa, deşi se mai văd unele „moşteniri” din URSS”.

„Moştenirile sovietice” ale moldovenilor

Întrebaţi care ar fi, după părerea lor, „moştenirile sovietice” ale noastre, Dayane nu a ezitat: „Mergeţi foarte repede, începeţi ziua foarte devreme, iar pe stradă oamenii îmi par rezervaţi”. Potrivit ei, aceste trăsături sunt sovietice. Marcus o contrazice: „Noi aveam în minte imaginea unei ţări în care armata este pe străzi zi şi noapte, drapele roşii, oameni bătrâni, o ţară care pendulează între trecutul sovietic şi modernitate. Dar nu e deloc aşa. A fost un stereotip pe care l-am depăşit odată ce am ajuns aici”. 
Marcus este curios să afle cine a fost şi unde s-a născut străbunicul său, dar, din păcate, nu cunoaşte aproape nimic despre el. Tot ce ştie este că numele lui de familie a fost Verliescu, iar treptat Verliescu s-a transformat în Verly.

Chişinău: stop cadru dintr-un film sovietic

„Pentru unii poate e prea mult spus, dar, câteodată, am sentimentul că faceţi parte dintr-un film vechi. Ca să mă înţelegeţi, mi s-a întâmplat să merg noaptea pe străzile Chişinăului şi să-mi fie frică, pentru că era beznă. De asemenea, nu înţeleg de ce nu circulă autobuzele până seara târziu. În Rio de Janeiro, transportul public circulă toată noaptea”, ne-a spus Guilherme. „Totul este uniform şi toate clădirile-s gri, deşi m-au captivat bisericile, care sunt deosebite”, continuă Guilherme, pasionatul de arhitectură.

Un alt motiv care îi face să se creadă în fostul imperiu sovietic sunt panourile şi meniurile localurilor care, majoritatea, sunt în limba rusă. „Ne-am mirat că totul este în rusă, deşi ştiam că se vorbeşte româna. Noi încercăm să vorbim în română, dar sunt cazuri când oamenii se uită la noi şi nu ne înţeleg. Apelăm la gesturi, mimică şi zâmbet”, a spus Marcus. Dayane a ţinut să adauge despre parcurile de distracţii care, potrivit ei, sunt foarte vechi sau nici nu există. „Parcul Trandafirilor este un parc foarte bine plasat, cu o privelişte de zile mari, dar, din păcate, este neglijat”.

Un alt lucru straniu pentru brazilieni, care îi amuză, sunt microbuzele de rută: „Sunt foarte mici, încap foarte mulţi oameni şi e destul de interesant să vezi cum oamenii transmit banii din mână în mână pentru a ajunge la şofer, cum restul face calea întoarsă la călător”, afirmă ei în unison.

„Credem că, în Chişinău, toţi oamenii se cunosc între ei. Chiar pe noi, mergând pe stradă, unii ne salută. Probabil, ne-au văzut undeva şi ne salută. E un lucru foarte plăcut să ştii că moldovenii sunt deschişi cu oamenii străini”, ne spune Marcus Miguel, ca apoi să adauge: „În cadrul programului nostru de voluntariat, lucrăm foarte mult cu tinerii. Am observat că unii par un pic stresaţi, deşi rămân ospitalieri. Ar fi mai bine, dacă ar încerca să-şi exprime liber sentimentele şi ceea ce gândesc…”.