Vorbim despre tânăra familie Sprânceană din Chișinău, care, ca și în cazul multor familii de moldoveni, au fost afectați de migrație, dar și de birocrația vizelor.

Tânăra familie Sprânceană

Deși își dorește să se întoarcă acasă, la soția și părinții lui, pentru Igor Sprânceană acest lucru, deocamdată, nu este realizabil. Și asta, pentru că, fiind la început de cale, nu le ajung bani pentru o viață decentă. „Motiv pentru care, imediat după căsătorie, am decis împreună că cel mai bine ar fi să vin în Grecia să-mi găsesc un loc de muncă, pentru a aduna bani pentru un viitor prosper”, spune Igor Sprânceană. La rândul ei, soția lui – Valeria -, vădit emoționată de revederea cu bărbatul ei, mărturisește că ziua de 28 aprilie e una dintre cele mai fericite zile din viața ei. „Posibilitatea de a veni în Grecia ne-a ajutat să discutăm despre multe aspecte din viața noastră și să vedem ce vom face mai departe”, afirmă Valeria. Mai mult, odată cu liberalizarea regimului de vize, Valeria va veni mai des în vizită la soțul ei. „Vom veni în Grecia după posibilitate până soțul se va întoarce definitiv acasă”, zice tânăra soție.

„Acasă e locul cel mai scump, dar…”

Larisa Liubinschi l-a revăzut pe fiul său Sergiu după un an de zile. Deși vine o dată în an acasă, niciodată nu are timp de ajuns pentru a sta cu copiii și soțul ei. „Sunt în Grecia din 1998 și, chiar dacă vin acasă cât de des pot, mă bucur că îmi pot vedea feciorul azi, în prima zi de liberalizare a regimului de vize”, spune cu lacrimi în ochi femeia, care lucrează de ani buni în Atena. Trăind de 16 ani departe de familie și casă, Larisa mărturisește că și-ar dori să se întoarcă acasă cât mai repede. „Acasă e locul cel mai scump, dar nu pot reveni când feciorii mei nu au strictul necesar pentru o viață decentă. Atunci când copiii mei își vor permite un loc de trai și un loc de muncă bine-plătit, mă voi întoarce. Pentru că, la noi, din 3000 de lei, cum e salariul soțului meu, care e medic, și cu prețurile europene nu poți trăi”, opinează Larisa Liubinschi.

Larisa Liubinschi împreună cu fiul ei Sergiu

Surorile Nadejda Cernei și Victoria Caraja nu s-au văzut de trei ani, deoarece niciuna dintre ele nu a avut bani pentru o asemenea vizită. „Gândiți-vă cât costă viza, drumul și toate astea. Chiar nu am avut cum să ne vedem în tot acest răstimp”, ne spune Nadejda, care lucrează și ea de mai mulți ani în Atena.

Surorile Nadejda Cernei și Victoria Caraja
„Am revenit în Europa în care ne-am născut”

Frații Deniță nu s-au văzut, nici mai mult, nici mai puțin de cinci ani. „Planificam să ne întâlnim cumva în această vară, dar iată că s-a întâmplat mai devreme”, ne spune Constantin Deniță, a cărui soră – Natalia Patrașanu – muncește de 16 ani în Grecia. Așadar, pe 28 aprilie, Constantin și-a revăzut atât sora, cât și nepoții, care sunt de zece ani în Republica Elenă. „Liberalizarea regimului de vize e un pas mare și o fericire pentru toată lumea. Am revenit în Europa în care ne-am născut”, afirmă încântat o rudă a familiei.

„Cum să supraviețuiești cu 100 de euro în Moldova?”

Cu toate că terasa Acropolei, locul unde diaspora moldovenilor din Grecia s-a reîntâlnit cu cei mai dragi oameni, vuia de exaltare și lacrimi de fericire, Lora Racu e ferm convinsă că nu va reveni acasă. Cu lacrimi în ochi își aduce aminte de blestemata lună decembrie a lui `99, lună în care a fost nevoită, alături de alți 16 moldoveni, să meargă cinci zile și nopți prin munți, frig și ploaie, pentru a-și găsi un loc de muncă în Grecia. „Un grup de afaceriști ne-au mințit și ne-au deschis viza doar pentru Bulgaria. Din Bulgaria până în Grecia am trecut munții prin omăt, n-am dormit cinci nopți. Stăteam așezați pe genți ca să putem dormi, dar de frig și haine ude nu puteam dormi, iar focul nu-l puteam face pentru că puteau să ne descopere polițiștii. Infractorii ne-au spus că ne vor ajuta să găsim de lucru, dar ne-au lăsat în munți ca pe niște lighioane. Credeam că acest calvar nu se mai termină”, spune femeia, originară din Șoldănești. Ba mai mult, Lora își aduce aminte cum s-au îmbolnăvit și cum erau amețiți de frig și nesomn. „Lăsasem trei copii acasă. Soțul meu a murit când eram tânără. Însă, după un timp, m-am recăsătorit în Grecia și mi-am adus toți copiii aici”, mărturisește Lora Racu.

Lora Racu cu soțul ei

Fiind profesoară de biologie în R. Moldova, ea nu-și vede viitorul în țară. „O profesoară are salariul de 100 de euro, dar cum poți să exiști cu acești bani în Moldova? Salariul trebuie să fie echivalent cu necesitățile omului. Omul nu are nevoie de multe în viață. Nu merită efortul toate palatele acestea ale moldovenilor, pentru că viața omului e scurtă”, afirmă Lora Racu, în vârstă de 53 de ani.

Grecia se numără printre primele state în care au emigrat moldovenii, iar, potrivit unor date, în Republica Elenă muncesc peste 30 de mii de moldoveni.

În prima zi după abolirea vizelor, peste 1600 de moldoveni, deţinători de paşapoarte biometrice, au plecat în UE, conform datelor Poliţiei de Frontieră. De asemenea, tot în prima zi de abolire a regimului de vize, oamenii care aveau rude în Grecia, dar și studenți și elevi olimpici au fost printre primii moldoveni care au călătorit în premieră fără vize în spațiul Schengen.