România poate să scape Moldova de terorismul energetic al Rusei, dar nu se grăbește să o facă

Spre deosebire de acum, în iarna 2021-2022, Europa a riscat realmente să rămână fără gaz dacă aveam ghinion să fie vremea rece. Deși se apropie iarna, din sondaje reiese că o majoritate a publicului din Germania, de pildă, rămâne dispusă să-și asume facturi mai mari ca să nu mai cumpărăm de la ruși.

Anul acesta, situația pare mai rea – vedeți scandalul prețurilor -, dar în realitate suntem mult mai bine pregătiți, avem surse alternative de gaz, depozitele de înmagazinare pline, interconexiuni mai bune, consum mai mic – riscul de a rămâne fără gaz în UE e pur și simplu aproape zero, spune Otilia Nuţu, analist de politici publice în energie și infrastructură la Expert Forum, intr-un interviu pentru rubrica Spot on Europe.

Despre folosirea energiei ca armă s-a scris înainte de acest război dus de Rusia în Ucraina, la fel cum s-a scris și despre similaritățile pe care regimul Putin le avea cu organizații teroriste. Acum însă vedem această armă folosită – cât de eficient folosește Moscova arma gazului/energiei?

O chestiune foarte importantă: Moscova a putut folosi eficient gazul / energia drept armă doar atâta timp cât cei vizați n-au înțeles asta. Obiectiv vorbind, Rusia a fost întotdeauna mai dependentă de Europa și Occident în general decât Occidentul de Rusia în privința energiei. Au mai multă nevoie de bani și tehnologie occidentală decât avem noi nevoie de gazul sau petrolul rusesc.

Dacă Rusiei i se limitează brutal vânzările de gaz și petrol spre Occident (cum se întâmplă acum), rămâne pur și simplu fără venituri, economia Rusiei practic nu stă în picioare fără exporturile de energie. Singura cale prin care Kremlinul putea folosi energia ca pârghie de putere era câtă vreme reușea să ne mențină divizați. Din momentul în care în Europa n-a mai putut fi negată realitatea faptului că Rusia e de ceva vreme într-un adevărat război energetic cu noi – și dezmeticirea din păcate s-a întâmplat abia după 24 februarie -, Rusia și-a pierdut puterea.

Un exemplu concret: Gazprom a început să strângă șurubul livrărilor de gaze spre UE încă din vara anului trecut, nu după invazia în Ucraina. Din vara lui 2021, Gazprom a redus livrările pe conducte către Europa, dar și-a respectat obligațiile contractuale livrând din depozitele de înmagazinare din Germania pe care le-a golit înaintea iernii.

Incredibil, s-au găsit voci în Europa să justifice comportamentul Gazprom. Că au probleme tehnice, că Gazprom și-a umplut cu prioritate depozitele de înmagazinare acasă; iar Nord Stream 2 era susținut în continuare, noroc că autoritatea de reglementare din Germania a dat dovadă de independență și nu s-a lăsat influențată de presiuni. Spre deosebire de acum, în iarna 2021-2022, Europa a riscat realmente să rămână fără gaz dacă aveam ghinion să fie vremea rece. Anul acesta, situația pare mai rea (vedeți scandalul prețurilor), dar în realitate suntem mult mai bine pregătiți, avem surse alternative de gaz, depozitele de înmagazinare pline, interconexiuni mai bune, consum mai mic – riscul de a rămâne fără gaz în UE e pur și simplu aproape zero.

Odată cu explozia de pe Nord Stream 1 și (parțial) 2, Rusia și-a tăiat singură orice posibilitate de a mai folosi gazul ca armă de șantaj contra noastră.

Nu cred că mai e cineva zdravăn la cap în Europa să mai încheie vreun contract nou cu Gazprom de acum înainte. Ar fi o rușine istorică să se găsească cineva prin Germania care să ceară acum să se deschidă singura conductă Nord Stream 2 neafectată de explozii, cum sugerează Moscova.

Sigur, vor fi costuri și ajustări dureroase, probabil nu toată industria consumatoare de gaz din Germania va supraviețui, dar până la urmă e o problemă în care ne-am băgat singuri.

Am primit ani de zile subvenție de la Kremlin și ne-a plăcut; tot ce se întâmplă azi cu gazul rusesc în Europa, inclusiv exploziile de pe Nord Stream, sunt reluări după ce a făcut Rusia de 30 de ani încoace în spațiul fost sovietic, trebuia doar să fim puțin atenți. Partea bună e și efectul anticorupție pe care îl va avea desprinderea brutală a unor business-uri din Europa de Kremlin și, implicit, pierderea influenței lui Putin asupra politicii în diverse țări europene pe care o intermediau acestea.

Cât de posibilă este dependența zero față de Moscova în chestiunea energiei (gaz/țiței), pentru toate statele din Uniunea Europeană și cum va funcționa solidaritatea UE în această chestiune, ținând cont de disparitățile dintre ele și de poziționările diferite față de Rusia?

Se întâmplă mult mai repede decât și-ar fi imaginat cineva. UE se poate desprinde în orice moment de energia din Rusia, întrebarea a fost de la bun început cât suntem dispuși să plătim pentru asta.

Vestea bună e că devine din ce în ce mai inacceptabil pentru publicul european să continuăm finanțarea războiului ilegal al Rusiei în Ucraina, finanțare care vine aproape exclusiv din exporturile rusești de energie. Oamenii sunt dispuși să își asume și costuri mai mari cu energia pentru asta. Chiar și acum, deși se apropie iarna, din sondaje reiese că o majoritate a publicului din Germania rămâne dispusă să-și asume facturi mai mari ca să nu mai cumpărăm de la ruși.

Mai trebuie înțeles un lucru.

Prețurile mari la energie pe care le-am văzut în ultimele luni sunt rezultatul unor momente de panică, a percepției unor jucători din piață că riscăm să rămânem fără energie la iarnă, panică apărută în momentul în care Gazprom tăia selectiv livrările către o țară sau alta. Această panică a început să dispară din august încoace.

Chiar explozia conductelor Nord Stream a dus la un mic salt al prețurilor timp de două zile în bursa olandeză TTF, acum prețul e mai mic decât era înainte de 26 septembrie. Asta, deoarece cam toți participanții în piață au început să aibă încredere că vom trece cu bine iarna. E adevărat că energia va rămâne mai scumpă odată cu renunțarea definitivă la energia din Rusia, nu ne vom mai întoarce la nivelul de prețuri din 2019-2020 pentru gaz în anii următori. Dar gazul va fi, poate, de 2-3 ori mai scump, nu de 10, cum era în vară. Iar miza rușilor e pe termen foarte scurt, mizează pe divizarea noastră în această iarnă, ceea ce e un pariu pierzător.

Nu sunt foarte îngrijorată de ce face Orban în Ungaria – în afară de faptul că mi se pare trist că o țară poate regresa democratic atât de mult chiar în UE și NATO. Probabil Orban va face front separat, va obține gaz rusesc cu plata amânată și în rate, poate chiar se va opune cu succes sancțiunilor. Dar cred că în acest moment e mai important ca toate celelalte țări să se desprindă definitiv de comerțul cu energie cu Rusia, și, mai ales, politica lor internă să nu mai fie expusă șantajului sau influenței ruse.

E mai important, de exemplu, ca Germania sau Franța să înarmeze individual și imediat Kievul cu toate armele de care e nevoie decât să-i reducem vânzările lui Gazprom în Ungaria.

Până la urmă, Ungaria reprezintă doar câteva procente din piața europeană pe care au pierdut-o definitiv rușii. Acțiunile lui Orban nu mai pot avea influență majoră dacă toate celelalte țări acționează individual pentru a penaliza Rusia și cred că în direcția aceasta ne îndreptăm, cu energia și cu celelalte.

Dacă statele UE sunt sub protecția acestei solidarități comune, cum arată lucrurile pentru Republica Moldova? Dincolo de gazul deja redus care intră în Republică, asistăm acolo și la denaturări, proteste, presiune asupra președinției și guvernului pro-europene. Ce trebuie să facă UE și mai ales România pentru a nu lăsa Chișinăul la mâna celor care, iată, sabotează drumul pro-european?

E un semnal foarte bun cel pe care l-a dat premierul Ciucă – putem acoperi iarna aceasta consumul pentru ”malul drept”, în caz că Gazprom taie livrările. România trebuie să fie o alternativă reală la Gazprom în Moldova, iar capacitatea noastră de a ajuta e atât de evidentă, încât va fi imposibil pentru decidenții noștri să nu se implice public și vizibil.

Consumul în Republica Moldova e pe la 5-10% din consumul nostru, avem producție internă, am putea s-o creștem în continuare.

De exemplu, Romgaz a descoperit în 2017 un zăcământ mare (30 miliarde de metri cubi) la Caragele, care ar putea demara producția în circa un an de când începe investiția propriu-zisă – ca o părere personală, cred că acest proiect ar trebui să fie prioritatea nr. 1 pentru Romgaz, înainte de Marea Neagră, pentru că avem nevoie de gaz acum, nu peste 20-30 de ani. Ca ordin de mărime, zăcământul de la Caragele ar însemna singur 30 de ani de consum în Republica Moldova (fără Transnistria), sau 3 ani de consum la noi. În plus, de anul acesta vom putea importa și gaz din Coridorul Sudic, de exemplu gaz azer.

Ar trebui să livrăm în Republica Moldova și energie electrică și să le reducem dependența de centrala de la Cuciurgan din Transnistria, deținută tot de ruși. Ar fi și în avantajul nostru deoarece o bună parte din producția noastră de energie electrică e concentrată în Dobrogea și rețeaua e congestionată la noi, se poate transporta mai ușor în Republica Moldova decât spre Cluj. Moldova și Ucraina fac deja de câțiva ani parte din piața de energie europeană și cred că regional ne vom descurca mai mult decât decent și fără Rusia.

România ar trebui să se concentreze mai puțin pe creșterea consumului de gaz la noi (de exemplu, să renunțăm la ideea branșării tuturor gospodăriilor la rețeaua de gaze, nu își va mai permite multă lume încălzire pe gaz în anii următori) și mai mult pe asigurarea securității energetice la nivel regional. Și noi, și Republica Moldova vom cumpăra mai multă energie electrică din Ucraina, care are un excedent de producție și nevoie de bani pentru refacerea infrastructurii distruse de război.

Decuplarea totală față de Moscova are costuri și pentru populație. Care sunt aici măsurile de amortizare a costurilor sociale, pentru că o polarizare socială ar servi tot scopurilor lui Putin?

Decuplarea de Moscova înseamnă o reducere a cantității de energie disponibile, gaz și (indirect) energie electrică, de aceea avem presiunea pe prețuri. Deja prețurile pentru gaz au început să scadă semnificativ după momentele de panică din vară, există analize care spun că prețurile se vor reduce și mai mult chiar în primul trimestru al anului următor.

Cred că problema mai mare e panica, inclusiv la nivel politic, fiecare țară ia măsuri de capul ei, la nivel european se discută măsuri radicale, schimbarea modelelor de piață, supraimpozitări șamd.

Riscul cel mare nu e atât că vom avea prețuri insuportabile la iarnă, ci că se vor lua măsuri heirupiste care pot pune în pericol sectorul energetic pe termen mai lung, de exemplu descurajarea investițiilor și a inovării de care avem nevoie pentru tranziția spre energia verde. Cam asta ar fi singura victorie pe care ar putea-o obține Rusia, să ne împușcăm singuri în picior neprovocați.

Cred că iarna aceasta ar fi nevoie de sprijin mai bine țintit pentru consumatorii vulnerabili, dar într-un fel care să nu descurajeze investițiile în producția de energie nouă, necesară pentru a compensa rapid pierderea surselor rusești.

În următorii doi-trei ani, prioritatea pentru guverne va fi eficiența energetică în clădiri rezidențiale, investiții masive în energie regenerabilă (inclusiv în sectorul rezidențial) și o discuție așezată privind viitorul unor sectoare industriale din Europa. Faptul că am avut două crize succesive – pandemia și războiul -, în mod paradoxal, poate să contribuie la o discuție mult mai echilibrată. Întrebarea ”Ce industrie ne permitem, dacă energia se va scumpi?” va fi pusă în balanță cu ”Cum ne asigurăm că nu devenim mult prea dependenți de importuri?” în anumite sectoare care pot fi afectate fie de întreruperi de transport (cum a fost în pandemie) sau unde riscăm să devenim prea dependenți de alte regimuri autoritare, de exemplu China.

Dacă energia scumpă ar da semnalul mutării unor sectoare industriale cu totul în altă parte de lume, experiența din pandemie când nicăieri în Europa nu se mai puteau produce niște banale măști ne va face să ne gândim la sectoare sau produse ”critice” a căror mutare în altă parte ar fi problematică. Ce industrie vom vrea să păstrăm în Europa din rațiuni de siguranță chiar dacă nu va fi eficientă economic? Medicamente? Îngrășăminte? Oțel? Baterii? Va fi o discuție foarte complicată, cu mult lobby.

Cum se reașază geopolitica energetică, fără Rusia? Cine câștigă, cine pierde?

Depinde ce învățăm din această experiență, dar sunt optimistă. Privind strict în domeniul energiei, cred că vom evita greșeala de a mai deveni dependenți de regimuri autoritare de acum înainte, UE face pași clari din primăvară pentru evitarea dependenței de echipamente și materii prime din China pentru energia regenerabilă, încercăm să ne diversificăm cât mai mult sursele de energie de import, ne gândim și la presiunile pentru drepturile omului pe care le putem pune în condițiile în care vom cumpăra gaz din Azerbaijan ș.a.m.d.

Cea mai importantă discuție, inclusiv pentru geopolitica energiei, e ce se va întâmpla cu ordinea internațională pe care o contestă Rusia în acest moment și pe care ar putea-o contesta și alții, dacă Rusia nu pierde definitiv, clar și rapid.

Știm deja că amenințarea nr. 1 pentru umanitate o reprezintă schimbările climatice și că trebuie să acționăm acum. Toată politica energetică a UE e în jurul acestei realități. Facem eforturi semnificative pentru a-i influența și pe ceilalți, cu toate pârghiile pe care le avem (de la a fi un model că se poate și până la taxarea importurilor de produse cu emisii mari de CO2, folosindu-ne de faptul că UE e cea mai mare piață de desfacere pentru mulți parteneri internaționali). Răspunsul pentru combaterea schimbărilor climatice nu poate fi însă decât unul coordonat internațional.

Nu putem concepe acorduri de tipul celui de la Paris dacă nu există o ordine internațională recunoscută, în care statele (împinse de la spate de societate) își asumă angajamente și le respectă.

Dacă Rusia nu e înfrântă în acest război, dacă un stat poate încălca fără consecințe dramatice regulile ordinii internaționale, toate eforturile pe care le fac UE și restul lumii democratice pentru combaterea schimbărilor climatice vor fi în zadar și vom pierde această luptă.

spotmedia