E prea adevărat cum că moţiunea aceasta cuprinde în sine capitulaţia liberalilor în privirea dreptului ce îl pretindeau pentru
Camerele lor, că pot ceda, lua, face şi desface toate celea după plac.
,,Românul” a rămas pe jos cu citaţiile sale false din Bluntschli, cu vestitele sale rectificări de graniţă prin care se răşluiesc
trei ţinuturi întregi, cu toate sofismele şi mofturile ce le toca zilnic de luni întregi încoace.
Adevărul, ca totdeauna, a pătruns încet, dar a pătruns. Chestiuni care ating atât de mult viaţa de stat a României, care-i
modifică Constituţia, care-i schimbă condiţiile de existenţă, nu pot fi rezolvate decât consultându-se din nou naţia şi
întrebând-o de primeşte sau nu primeşte stipulaţiunile Tratatului de la Berlin; de vreme ce toate chestiunile acestea nici nu erau
cunoscute naţiei pe timpul alegerii actualelor Camere, de vreme ce ea nu şi-a făcut alegerile în prevederea sau fiind la ordinea
zilei asemenea chestiuni, şi în fine pentru că, chiar în cunoştinţă de cauză alese, totuşi Camerele ordinare n-au dreptul de-a rezolva asemenea chestiuni.
Dar ca totdeauna capitulaţia liberalilor e nesinceră. Ce nevoie avea guvernul de autorizaţia acestor Camere de a ocupa
Dobrogea şi de a ceda Basarabia, când ele n-au dreptul de a se pronunţa nici afirmativ, nici negativ în chestiune. Voturile
Adunărilor sunt nişte pleonasme, nişte voturi fără de nici o valoare, pentru că autorizarea de a executa provizoriu şi din cauze de imediată oportunitate sau de imediat pericol lucruri care se impun, acest drept îl are guvernul cu şi fără Camere.
Sau autorizarea Adunărilor este un pleonasm, o formalitate de prisos, sau, ceea ce credem noi, este un tertip pentru a
prejudeca votul Adunărilor de revizuire.
Şi un tertip este. Guvernul vrea cu orice preţ ca viitoarea Adunare de revizuire să aibă numai a aproba post festa fapte
îndeplinite, de a căror răspundere voieşte să se spele de pe acuma prin autorizarea ce o cere de la Adunări.
Tot un tertip e termenul de trei luni pentru convocarea unei Constituante. Interesul cel mai mare al statului nostru ar fi să
aibă cât se poate de curând o poziţie definitivă, întărită printr-un tratat internaţional, mai ales când acel tratat internaţional poate
fi mâine sau poimâine controversat şi când atunci situaţiunea noastră provizorie sau suspensivă va fi în detrimentul nostru.
Se ştie de ex. cum că Tratatul de Paris ne acordase gurile Dunării. N-am avut grijă de-a le ocupa repede şi Turcia s-a
folosit de răgazul dat pentru a revizui tratatul în acea privinţă şi a ne lua gurile Dunării.
În sfârşit, de va primi Adunarea de revizuire sau nu va primi stipulaţiunile Tratatului de la Berlin, ea trebuie convocată
imediat pentru a şti definitiv ce avem de făcut.
Mihai Eminescu
29 septembrie 1878
