Federația Rusă, fiind unicul furnizor de gaze naturale al Moldovei pare să fie iritat de faptul că acest consumator încearcă să-și diversifice sursele energetice pentru a nu mai depinde în proporție de sută la sută de concernul Gazprom.
Pentru a înțelege mai bine provocările la nivel energetic cu care se confruntă Republica Moldova, reporterul Valeriu Gonța a realizat un interviu în exclusivitate cu Emmet Tuohy, cercetător la Centrul Internațional de Studii ale Apărării cu sediul în Tallinn, Estonia.
Temele sale centrale de cercetare sunt apărarea regională, politica energetică și securitatea cibernetică. Aria sa de cercetare cuprinde Moldova, Ucraina și Georgia.
Moldova.ORG: Republica Moldova și România au convenit asupra inițierii construcției gazoductului Iași-Ungheni pe data de 27 august 2013. După cum a declarat săptămâna trecută la Chișinău președintele României, Traian Băsescu, cele două țări urmează să fie interconectate până la începutul iernii 2014. De ce este important un astfel de proiect pentru Republica Moldova?
Emmet Tuohy: Acest gazoduct este de o importanță majoră pentru Republica Moldova, mai întâi de toate, pentru că reprezintă o posibilitate reală de a pune capăt dependenței complete faţă de Rusia, care este la acest moment sursa a 100% din gazele naturale importate. Este un semn salutabil să vezi conducătorii Moldovei făcând acest pas, bineînțeles în strânsă cooperare cu România și partenerii europeni. Aceasta deoarece dependența de aprovizionarea continuă cu resurse energetice aduce cu sine trei sectoare de risc.
Primul este riscul fizic de întrerupere a aprovizionării cu gaz, care în cazul Moldovei nu este unul ipotetic. De exemplu, în iarna anilor 2005-2006, Gazprom a întrerupt alimentarea, forțând centralele municipale de încălzire să-și sisteze activitatea din lipsă de surse energetice alternative.
Cel de-al doilea este riscul economic care se referă la prețurile mari pe perioade lungi. Gazprom-ul susține că contractele sale de lungă durată sunt rezonabile și asigură „stabilitate”, dar luând în considerare datoria neachitată a Transnistriei, bineînțeles că stabilitatea nu este un factor în relația energetică a celor două părți. Totodată, nu doar prețurile Gazprom-ului sunt relativ mari – Moldova a plătit 392 dolari americani pe mia de metri cubi în 2012, mai mult decât media achitată de (mult mai bogatele) țări europene – și politica sa de afaceri forțează țările să plătească prețuri indexate ale petrolului pe măsură ce tendințele de lungă durată indică o descreștere datorită exporturilor de gaz natural lichefiat din Golful Persic și Statele Unite, precum și așteptatele resurse de gaz de șist din țări precum România și Ucraina.
Cel de-al treilea risc este cel politic. Gazprom și entitățile sale asociate nu sunt întreprinderi comerciale tradiționale care să opereze în concordanță cu ordinele pieței. În schimb, ei joacă un rol definit în calitate de instrument al politicii geo-economice și geopolitice a Kremlinului, precum a fost arătat și în decizia de a continua investițiile masive de capital în gazoductele de ocolire precum North Stream II și South Stream în ciuda opoziției semnificative a acționarilor (străini). În cazul Moldovei, vedem o politicizare a energiei în conflictul transnistrean, unde Moscova a insistat ca datoria regiunii separatiste, estimate la 4 miliarde de dolari americani, să fie achitată de Chișinău înainte ca orice reglementare finală să fie făcută.
Dacă este utilizat cu prudență, gazoductul – care va aproviziona Moldova cu 1,5 miliarde de metri cubi (bcm) anual, o cantitate aproximativ echivalentă cu consumul anual al Moldovei de pe malul drept (al Nistrului) – va reduce aceste riscuri. În același timp, acesta va lipsi Moscova de pârghiile valoroase pe care urma să le folosească atât în procesul de soluționare a conflictului, cât și în eforturi mai largi de a descuraja Chișinăul în procesul de formulare a unei politici externe de orientare euro-atlantică decât un așa-numit „vector Euroasiatic” care ar aduce țara mai aproape de Rusia.
Moldova.ORG: Ar putea Gazpromul să ceară anumite taxe, dat fiind faptul că România ar folosi în Moldova aceeași rețea de conducte care este la moment în proprietatea Rusiei, respectiv folosită de aceasta? Ar putea fi afectat prețul gazului?
Emmet Tuohy: Când vorbim despre Gazprom în Moldova, trebuie să avem în vedere două dimensiuni. Prima, la nivel intern, compania rusească posedă acțiuni majoritare în MoldovaGaz, operatorul transportului prin conducte și al rețelei de distribuție.
Bineînțeles, acesta este un posibil obstacol. În regiunea Mării Baltice rețelele de operatori care aparțin și sunt controlate de Gazprom s-au străduit cu vigoare, dar fără succes, să prevină diversificarea aprovizionării cu gaz, atât prin cererea blocării noilor măsuri legale (în cazul Lituaniei), cât și prin cooptarea de noi proiecte de infrastructură (în cazul Finlandei). Deși este posibil, e puțin probabil că astfel de încercări de a interfera în diversificarea surselor vor fi și în cazul Moldovei.
Acolo, ca și în alte state membre ale Comunității energetice (la care țara a aderat în 2010), distribuitorii de gaz trebuie să opereze pe baza principiilor pieței libere. Asta nu înseamnă că ei trebuie să piardă bani. După cum a menționat luna trecută Ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, vânzările de gaz prin conducta Iași-Ungheni vor fi atractive, „inclusiv pentru MoldovaGaz”. În scenariul improbabil în care compania încearcă să blocheze sau să crească prețurile acestor vânzări, guvernul trebuie, bineînțeles, să aibă abilitatea de a se asigura că aceasta se conformează legii.
Cea de-a doua dimensiune – la nivel internațional, însuși Gazpromul ar putea avansa careva pretenții. În mod similar, Gazpromul a caracterizat importurile de gaz (de proveniență rusă) de la țările vecine din UE drept o „schemă frauduloasă”. Chiar dacă și România ajunge în situația de a reexporta gaz din Rusia (de care depinde 20-25 la sută din consumul său) spre Moldova, nu există un motiv legal prin care Gazpromul ar putea interveni. În orice caz, este puțin probabil că firma rusească va încerca să procedeze astfel, atât din cauza influenței mici pe care o are Moldova în calitate de stat de tranzit (în jur de 20 bcm de gaz rusesc traversează Moldova anual în drum spre Balcani), precum și datorită posibilității ca gazoductul Iași-Ungheni să-i fie de folos [Gazpromului] în viitor, potrivit unor surse, prin folosirea acestuia în sensul opus.
Moldova.ORG: Transnistria, regiunea separatistă a Moldovei are o datorie enormă pentru consumul de gaze rusești. Rusia pretinde că este în responsabilitatea Moldovei de a acoperi aceste costuri. Cum ar trebui cei trei actori (Moldova, Transnistria și Rusia) să gestioneze situația?
Emmet Tuohy: Moldova, înainte de toate trebuie să-și diversifice sursele alternative de aprovizionare cu gaz cum se întâmplă cu gazoductul Iași-Ungheni, pentru a reduce capacitatea părții rusești de a folosi datoria sau un orice alt pretext similar în calitate de armă politică. Mai întâi, guvernul Moldovei trebuie să fie conștient și să explice că datoria continuă să fie o problemă pentru chestiuni care nu au de a face nici cu gazul și nici cu datoria. În schimb, este o manifestare a diviziunii mai accentuate a viitorului statut al Transnistriei.
Afirmațiile care prezintă datoria ca fiind strict economică – precum argumentul fostului premier Filat potrivit căruia o astfel de plată ar trebui „achitată de consumatori” (de companiile transnistrene), cum sunt fabrica de oțel din Rîbnița care a consumat, de fapt, gazul – e tocmai ceea ce nu trebuie afirmat. Din cauza intereselor lor personale într-un comerț sporit cu Uniunea Europeană și restul lumii, marii actori economici de pe malul stâng al Nistrului (un alt exemplu este conglomeratul Sheriff) pot fi factori decisivi care ar împinge Transnistria spre o integrare mai apropiată cu restul Moldovei. Prim urmare, nu are nici un sens să se pună întreaga povară a unei dispute politice pe umerii acestor companii.
Transnistria, continuând tema de mai sus, trebuie să recunoască faptul că existența continuă a datoriei – chiar dacă este o chestiune politică – creează un climat de insecuritate economică care umbrește viitorul întreprinderilor comerciale cruciale pentru viitoarea dezvoltare și progres al regiunii. Pentru a atrage mai multe investiții străine și a construi pe existenții pași spre integrare economică (la moment exportând mai mult spre UE și Vest decât spre țările din CSI), liderii Transnistreni trebuie să demonstreze că costurile pe care le suportă companiile lor pentru resursele energetice sunt transparente și previzibile.
Și nu în ultimul rând, în calitate de „creditor”, Rusia are cel mai mult spațiu de operare în rezolvarea acestei probleme cât mai rapid. Ar trebui să recunoască că scopul ei de a crea un spațiu economic euroasiatic care ar include Moldova nu este încurajat de proeminentul climat de incertitudine care-i înconjoară relațiile energetice cu ambele maluri ale Nistrului.
Mai mult decât atât, poziția sa oficială cu privire la datorie – potrivit căreia aceasta este în responsabilitatea Moldovei, unicul guvern pe care Rusia îl recunoaște în calitate de stat suveran pe malul stâng – nu este nici consistentă cu practicile actuale când vine vorba de relațiile militare sau politice cu Tiraspolul, și nici realistic.
Fiind puțin probabil ca guvernul moldovean să achite în totalitate datoria, mai ales într-un termen scurt, Rusia trebuie să recunoască realitatea de pe teren. O poate face prin, de exemplu, oferirea unei anulări complete sau parțiale a acestei datorii în schimbul garanțiilor că interesele sale economice legitime (investițiile făcute de cetățenii ruși) în regiune vor fi respectate de către toate părțile unei eventuale reglementări a conflictului.
Moldova.ORG: Negocierile în formatul „5+2” ale procesului de soluționare a conflictului transnistrean par să aducă doar rezultate sterile. Mai mult decât atât, situația din zona de securitate a devenit foarte tensionată în ultima vreme. Ce îmbunătățiri trebuie făcute pentru ca negocierile să fie mai productive și să genereze rezultate mai bune?
Emmet Tuohy: Într-adevăr, în ultima perioadă situația din zona de securitate a devenit mai tensionată (decizia autorităților transnistrene din aprilie de a instala noi puncte de control în jurul localității Tighina – în rusă, Bender – a fost zadarnică), dar în același timp ar fi incorect să spunem că procesul „5+2” este „steril”. În timp ce un acord pe marginea unui statut final este destul de departe, procesul a adus rezultate reale, în special la nivelul grupului de lucru.
De exemplu, putem menționa reluarea transportului feroviar pe ruta Chișinău-Tiraspol-Odesa; construcția podului Gura Bîcului; restabilirea conexiunilor de telefonie fixă, precum și alte progrese înregistrate la nivelul chestiunilor legale și tehnice ce țin de frontieră și sunt de o importanță considerabilă pentru viața de zi cu zi a cetățenilor de pe oricare parte a segmentului de conflict.
În viitorul apropiat, ambele părți implicate în conflict trebuie să se străduiască să evite răspunsurile instinctive și automate la acțiunile întreprinse de cealaltă parte, luând în considerare contextele interne și internaționale.
Transnistria, de exemplu, și-a ales un nou „președinte” în 2011 în același timp trecând la un sistem semi-prezidențial, diminuând rolul „biroului prezidențial” și consolidând Sovietul Suprem, legislativul regiunii. Este clar că aceasta este o formulă de manevră politică și tensiune între cele două ramuri guvernamentale. Prin urmare, Chișinăul trebuie să înțeleagă acțiunile (decizia liderului transnistrean, Evghenii Șevciuc de a muta parlamentul la Tighina) în această manieră, decât să le considere ca act de agresiune.
Similar a fost și răspunsul conducerii transnistrene la recenta decizie a guvernului Moldovei de a instala puncte de control al pașapoartelor de-a lungul „frontierei” interne cu regiunea separatistă. Totuși, această decizie nu și-a propus să accentueze conflictul sau să schimbe situația în teritoriu, ci este pur și simplu o parte logică a marilor eforturi moldovenești de a-și demonstra capacitatea dea-și proteja frontiera de est în avântul spre summit-ul critic al UE din noiembrie.
Sursa: moldova.org
