Rușii ocupă teritorii românești. Ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940: „Să înapoieze cu orice preț Uniunei Sovietice Basarabia”/ DOCUMENT

Deşi era evident pentru toată lumea că nori negri se adunau deasupra României, Regele Carol al II-lea își asigura supușii că nimic rău nu li se poate întâmpla, evident atât timp cât le va conduce el destinele. Într-o vizită făcută la Chișinău în ianuarie 1940, cu ocazia Bobotezei, Carol declara cu emfaza urbis et orbis că graniţele României sunt ca un „brâu de oţel şi foc” pentru orice eventual agresor şi că „nicio brazdă de pământ românesc nu va fi cedată fără luptă”. Șase luni mai târziu, cuvintele monarhului s-au dovedit a fi o simplă fanfaronadă.

Stalin, metodic ca întotdeauna, nu voia însă să rişte nimic, aşa încât a aşteptat cu răbdare până când principalul nostru aliat, Franţa, a sucombat sub năprasnicele lovituri ale blindatelor şi Stukas-urilor germane.  Pe 22 iunie 1940, Franţa semnează armistiţiul cu Germania, ieşind din calculele politico-militare ale momentului. Deloc întâmplător, a doua zi, pe 23 iunie, Molotov îl convoacă pe ambasadorul Germaniei la Moscova, von Schulenburg, pentru a-i comunica: „Rezolvarea problemei basarabene nu mai suferă amânare”. Neașteptată însă pentru ambasadorul Reichului a fost cererea guvernului sovietic ca, pe lângă Basarabia, România să cedeze şi Bucovina, ca „preţ al ocupării şi exploatării Basarabiei” timp de 22 de ani de către țara noastră. 

Noua pretenție a lui Stalin, cea privitoare la Bucovina, l-a iritat extrem de mult pe Hitler, care, prin anexarea Austriei, în martie 1938, se considera moștenitorul de drept al imperiului habsburgic ce înglobase între frontierele sale până în 1918 și Bucovina. În plus,  în protocolul secret din 23 august 1939 nu se menţionase în niciun fel ceva despre Bucovina, lucru care l-a făcut pe Fuhrer să presupună că liderul sovietic nu are de gând să respecte înţelegerea încheiată cu el. În acest fapt trebuie găsită originea ordinului dat de Hitler generalilor săi, de a trece la întocmirea planurilor pentru un viitor atac împotriva URSS, aşa-numitul plan „Barbarossa”. 

Până atunci însă, von Schulenburg, într-o nouă întrevedere cu Molotov, îi sugerează acestuia să renunţe la pretenţiile asupra Bucovinei, ca să obţină o soluţionare rapidă şi paşnică a conflictului cu România. Molotov, dornic să obţină acceptul Germaniei, dar nedorind să pară că renunţă atât de uşor la Bucovina, se arată dispus ca URSS să-şi reducă pretenţiile la Basarabia şi nordul Bucovinei. 

Odată realizată înţelegerea germano-rusă pe 25 iunie 1940, a doua zi chiar, Molotov îl convoacă pe Gh. Davidescu, ministrul României la Moscova, şi-i înmânează, la ora 22:00, nota ultimativă a guvernului sovietic către România. La nota sovietică Molotov anexase şi o hartă minusculă, pe care trasase cu un creion roşu neascuțit traseul viitoarelor graniţe româno-sovietice. În realitatea de pe teren, lăţimea liniei trasate de Molotov reprezenta o fâşie de 10 kilometri. 

Imagini cu rusul Molotov discutând cu Hitler la Berlin. Imagini cu ministrul sovietic alături de Himmler, șeful SS și unul din arhitecții Holocaustului

Pentru a pune şi mai multă presiune pe factorii de decizie de la Bucureşti, dincolo de termenul extrem de scurt (24 de ore) în care partea română trebuia să dea un răspuns ultimatumului sovietic, ruşii au întrerupt în repetate rânduri comunicarea lui Davidescu cu Ministerul de Externe român, astfel încât textul complet al ultimatumului a sosit abia la 6 dimineaţa la Bucureşti.

Ultimatumul sovietic:

„În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucrainieni, cu Republica sovietică ucrainieană.
Uniunea sovietică nu s’a împăcat niciodată cu faptul luărei cu forţa a Basarabiei, ceea ce Guvernul sovietic a declarat nu o singură dată şi deschis în faţa întregei lumi. 
Acum când slăbiciunea militară a URSS a trecut în domeniul trecutului, iar situaţiunea internaţională care s’a creiat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moştenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări, URSS consideră necesar şi oportun ca în interesele restabilirei adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunei înapoierei Basarabiei Uniunei Sovietice. 
Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerei Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către URSS a acelei părţi a Bucovinei a cărei populaţiune este legată în marea sa majoritate cu Ukraina sovietică prin comunitatea soartei istorice, cât şi prin comunitatea de limbă şi compoziţiune naţională. Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părţei de nord a Bucovinei către URSS ar putea reprezenta, este drept că numai într’o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului şi populaţiei Basarabiei prin dominaţiunea de 22 ani a României în Basarabia. 
Guvernul URSS propune Guvernului Regal al României: 
1/ Să înapoieze cu orice preţ Uniunei Sovietice Basarabia; 
2/ Să transmită Uniunei Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată. 
Guvernul sovietic îşi exprimă speranţa că Guvernul român va primi propunerile de faţă ale URSS şi că aceasta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale paşnică conflictul prelungit dintre URSS şi România. 
Guvernul sovietic aşteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 Iunie curent”