Social

S-au întâlnit pe teritoriul R. Moldova, l-au omorât cu deosebită cruzime și l-au aruncat într-o fântână. Un bărbat, trimis pe banca acuzațiilor

Procuratura mun. Chișinău, Oficiului Rîșcani a finisat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală, în privința unui bărbat, învinuit de omor intenționat, săvârșit cu o deosebită cruzime.

Învinuitul împreună cu un alt bărbat, ambii – cetățeni ai Ucrainei, acționând în baza unui plan bine chibzuit, având intenția de omor premeditat al unui bărbat, care s-a dovedit a fi și el cetățean al Ucrainei, au stabilit cu ultimul o întâlnire pe teritoriul Republicii Moldova, transmite Jurnal.md.

Astfel, la data de 14 mai 2018, învinuitul cu complicele său, au intrat pe teritoriul Republicii Moldova, prin teritoriul necontrolat al regiunii transnistrene, se arată într-un comunicat al Procuraturii Generale (PG).

A doua zi, în Republica Moldova, prin Aeroportul Internațional Chișinău, a sosit și victima, care, cu un taxi, s-a deplasat în sectorul Botanica al Capitalei, unde s-a întâlnit cu făptașii.

După ce toți trei s-au deplasat cu un automobil închiriat, pe traseul M5 Chișinău-Bălți, făptașii, în continuarea realizării intențiilor criminale, l-au strangulat pe bărbat. Ulterior, urmărind scopul ascunderii urmelor infracțiunii, au aruncat cadavrul victimei într-o fântână, amplasată în apropierea unei comune din municipiul Chișinău. Cadavrul a fost depistat de către un trecător, la 18 mai 2018.

În privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă – arestul preventiv. Acesta nu și-a recunoscut vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat.

Cu referire la cel de al doilea făptuitor, pentru infracțiunea descrisă, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 28 mai 2020, acesta a fost condamnat la 17 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *