Unul din aceste documente ne-a divulgat nişte lucruri dezgustătoare… ruşinoase. Aşa, de exemplu, s-a dovedit, prin publicarea lor de către Golos, că d-l Pavel Leonard – fostul şef al nobleţei noastre în decursul timpului, pe cât a stat la postul acesta – s-a ocupat de frumoasa meserie de a spiona şi a denunţa pe confraţii săi de castă. Aşa a denunţat el pe Krupensky, pe Cotruţ, pe Rado etc. Guvernul abil şi machiavelic de la Petersburg asculta cu mare băgare de seamă şoptirile denunţătorului şi aplauda în tăcere la semnile vădite ale unei decadenţe morale a capului nobilimii române. Dar a sosit timpul să fie cules fructul copt al corupţiunii şi atunci guvernul rus a remis redacţiunii ziarului Golos documentele delicate ale activităţii patriotice a şefului nobleţei basarabene.
Denunţarea a fost bine primită şi plăcută, dar denunţătorul a fost dezgustat şi prin urmare despreţuit. O politică foarte dibace!
Nobilimea rusă parvenită râde şi are de ce. „Iată morala românilor!” – exclamă d. Semigradoff. „Iată orgoliul acestor oameni – zice d. Krupensky; ei ne urăşte [sic!] fiindcă suntem ruşi, dar totuşi niciunul din noi n-a făcut una ca asta”.
Şi au dreptate. Este trist a fi martor unei asemenea decăderi şi chiar eu, care urăsc din toată inima mea această nobilime impotentă a Basarabiei, duşmana neîmpăcată a poporului român, chiar şi eu simt o ruşine, fiindcă faptele ruşinoase şi mizerabile sunt comise de un domn care are nenorocire să se zică român de sânge.
Opinia noastră publică a stigmatizat pe făptuitor cu dispreţul general al oamenilor oneşti; dar ce face aceasta pentru un monstru moral? Oameni ca Leonard n-au patrie; ei nu sunt ruşi; şi chiar o urăsc în sufletul lor fiindcă văd că, cu toată reptilitatea lor, cu toată perversitatea lor, Rusia îi dispreţuieşte: ei nu sunt români, fiindcă şi-au uitat limba maternă, c-au fost şi sunt duşmani apăsători ai poporului român din Basarabia. Iată câteva linii privitoare la aristocraţii noştri, să ne întoarcem privirea de la această cloacă aiurea.
Turburările antisemitice nu se potolesc împregiurul nostru; chiar astăzi ne sosesc ştiri neliniştitoare din guvernământul Pultava, unde ovreii au fost crud bătuţi şi maltrataţi. Iată aceste amănunte culese din gura unui martor ocular. La 6 ceasuri seara, 10 iulie, s-au început nişte turburări în oraşul Pereiaslav; casele ovreilor şi magaziele lor au fost sfărâmate de către populaţiunea creştină. Valoarea avuţiei distruse este mare, dar şi mai mare a fost turbarea agresorilor. În dezordine au luat parte în general poporaţiunea tineră şi copiii. Oraşul Pereiaslav este un oraş mic şi cauze cari au dat naştere acestor turburări pot prin urmare a fi bine studiate. După turburările antisemitice de la Kiev, guvernământul Poltavei a fost cotropit prin fugarii de pe acolo şi oraşul Pereiaslav în special a fost locul de aşezare pentru ovreii fugiţi. Poporaţiunea creştină a oraşului primea foarte rău pe emigranţi; ea fu de părere că fără acest element nou are destui ovrei ca locuitori ai oraşului; această poporaţiune indigenă întotdeauna a fost vrăjmaşă ovreilor fiindcă, ca şi pretutindeni, ovreii şi aci au apucat în mâinile lor toate ramurile de exploataţiune; rapacitatea lor şi spiritul nesăţios de câştig a conlucrat mult pentru nutrirea urii crescânde. Poporul rural se plânge şi mai mult fiindcă, cu mărirea poporaţiunii ovreieşti, oborul şi târgurile încet câte încet au trecut cu desăvârşire în mâinile lor şi bietul ţăran s-a văzut şters, aşa să zic, din numărul vânzătorilor. El nu mai vindea direct şi fu nevoit a remite productele sale în mâinile ovreilor cari-l aşteptau la barierele oraşului. (…)
Basarab,
Chişinău, 12 iulie
