Un grup de elevi de la liceele „Gaudeamus” şi „Vasile Alecsandri”, profesori, jurnalişti şi analişti politici, dar şi membri ai familiei Tănase au participat la inaugurarea acestei săli. S-a vorbit despre omul şi profesionistul Constantin Tănase, s-a citit şi recitit din paginile cărţilor sale.
Alexandru Tănase, unul dintre fii, a subliniat, cu durere, că, în spatele acestui munte de om, se ascundea un suflet vulnerabil şi sensibil.
Ana Gabor, studentă, îşi aminteşte cum l-a cunoscut şi au fost buni prieteni, pe Facebook și nu numai, iar uneori discutau pe diverse teme.
Octavian Ţâcu, profesor universitar este convins, că ceea ce a sădit Constantin Tănase în solul Basarabiei nu va pieri, atâta timp cât sunt elevi, liceeni, studenţi care-l citesc şi-l citează.

În Sala Constantin Tănase sunt cărţile sale, dar şi cele dăruite de alţi autori, cu autografe, sunt diplomele şi trofeele de la diverse concursuri şi chiar unele obiecte personale.

În această sală vor avea loc diverse activităţi : dezbateri, discuţii, mese rotunde, recitaluri de poezie, prezentări de carte.

Alexandra Ganea, liceană

Nemuritorul

„Toţi suntem nemuritori. Dar trebuie să murim întâi.” (Mircea Eliade)

Lingvistul, scriitorul şi analistul, publicistul şi editorialistul Constantin Tănase a murit pentru a deveni nemuritor. El a fost un adevărat cronicar al timpurilor noastre.

În toate articolele sale, ceea ce punea pe hârtie, avea şi în inimă. Metaforele, imaginile, paralelele, parabolele, pildele din creaţia gazetărească a domnului Constantin Tănase au devenit de-a dreptul legendare. Acestea se vor păstra mult timp în memoria contemporanilor, astfel devenind Nemuritor.

Constantin Tănase a fost un jurnalist de cursă lungă, care s-a aruncat într-o luptă fără sfârșit, mai ales pentru Limba Română din Basarabia. Această luptă, de un sfert de secol, a lăsat în urmă, în Chişinău şi în Moldova un spaţiu public care aparţine limbii române.

Mădălina Scurtu, liceană

O Legendă
A fost un ziarist? Da, a fost!
A fost un lingvist? Da, a fost!
A fost un filolog? Da, a fost!
A fost un analist politic? Da, a fost!
A fost un editorialist? Da, a fost!
A fost un scriitor? Da, a fost!
A fost un politician? Da, a fost!
A fost un român? Da, a fost!
Un om deosebit. Un ziarist adevărat. Un lingvist desăvârşit. Un filolog cult. Un analist politic profund. Un editorialist citit. Un scriitor al metaforei. Un politician plin de idei şi proiecte. Un român adevărat, care n-a trădat niciodată cauza românimii.
Aşa mi-l amintesc: Omul-Legendă.

Cristina Şendrea, liceană

Blestemul de a fi

L-am cunoscut din ziare, dar nu înţelegeam tot ce scrie. Dar am avut norocul să-l văd, real, la Biblioteca „Transilvania”, la una din şedinţele Salonului de Lectură. Ţin bine minte, că am recitat o poezie patriotică de-a lui Adrian Păunescu. El s-a mirat că noi ştim de acest mare poet-tribun. M-a lăudat şi mi-a dăruit o carte cu titlul „Blestemul de a fi”. Erau nişte eseuri, pe care le-am citit şi am început să-l înţeleg mai bine. Apoi am recitit cartea. Apoi am selectat nişte fragmente-metafore. Apoi am auzit că autorul, Constantin Tănase nu mai este. Am plâns mult la înmormântarea lui – mă durea mult, nu ştiu de ce, doar nu-mi era rudă. Când am recitit cartea, am înţeles că durerea ne apără, iar Basarabia românească mai există prin poezia lui Grigore Vieru, proza lui Aureliu Busuioc şi publicistica lui Constantin Tănase.

Irina Lupu, liceană

Omul

L-am cunoscut şi mă mândresc cu asta. Era omul- munte: puternic şi plin de tandreţe. Era omul-valoare, care vorbea despre lectură ca valoare, ca formare a personalităţii. Era omul-timpul, împreună cu părinţii i-am citit ziarul TIMPUL. Într-o zi a venit la o şedinţă ordinară la Salonul de Lectură „Ceaiul de la ora patru”. Era vorba de creaţia lui Vasile Romanciuc. Am înţeles că-i plăcea poezia, că ştia s-o recite şi s-o trăiască. Pe parcursul şedinţei mai făcea câte o replică, câte o glumă, spusă la locul ei. Era atât de aproape de tineri, de noi, doar nişte elevi. Altădată i-am văzut uimire şi lumină în ochi, când am venit să-l colindăm, cu vechi colinde româneşti, acasă la el. Ne-a ascultat, dus pe gânduri, poate, la acele vremuri îndepărtate ale propriei adolescenţe sau visul l-a purtat în satul natal. Ceea ce impresiona era faptul că era un OM ADEVĂRAT.

Daniela Nagară, liceană

Românul

Sunt doar o liceană. Îmi plac lecturile, mai ales în Limba Română. Uneori aş vrea să fiu şi eu o parte a acesteia: „Să mă nasc şi să mor în Limba Română”. Aceste cuvinte sunt scrise pe placa de pe mormântul marelui Român – Constantin Tănase. Eu l-am întâlnit la diverse expoziţii de carte, la saloane şi întâlniri cu oamenii scrisului. Stătea deoparte, uneori lua cuvântul, dar de multe ori, doar replica din sală. Era surprinzător de atent la ceea ce se spune şi dacă cineva greşea în exprimare, nu se sinchisea şi corecta răspicat.

Constantin Tănase a fost jurnalist, a fost filolog, a fost deputat – a votat Declaraţia de Independenţă, dar a fost, este şi va rămâne un Mare Român. Pentru el, a fi Român era o religie. Aşa l-am cunoscut eu…

Mihaela Jura, liceană

Patriotul

Am participat la inaugurarea Sălii Albastre. Am avut ocazia să povestim mici secvenţe din cărţile lui Constantin Tănase: „Ochiul lui Esop”, „Blestemul de a fi”, „Groapa cu lei”. Ne-am amintit cum l-am cunoscut la şedinţele Salonului de Lectură „Ceaiul de la ora patru”. Anume la acea şedinţă, când a fost omagiat poetul Grigore Vieru. Constantin Tănase a început să ne povestească cine sunt cei care citesc poeziile lui Vieru. S-a dovedit a fi un om foarte modest şi prietenos. Acum înţeleg că a fost un luptător, care n-a lăsat mâinile în jos în faţa unor probleme grele. El va rămâne în memoria noastră ca unul dintre cei mai mari patrioţi şi luptători pentru adevăr.

Cătălin Moroşanu, licean

Luptătorul

A trecut un an de când nu mai e cu noi Constantin Tănase. Azi, aici în Sala Constantin Tănase ni l-am amintit. Am citit din cărţile sale, am discutat despre actualitatea celor scrise de el, încă prin anul 2000.

Am văzut diplomele şi trofeele, pe care le-a primit pe parcursul anilor. Am admirat familia Tănase, care a venit şi a susţinut cele spuse de noi, cititori ai ziarului TIMPUL. A fost un om simplu, dar a luptat cu dăruire.

Ciprian Cobâlcă, licean

Cititorul

Era o zi obişnuită la Biblioteca „Transilvania”. Deodată am văzut un bărbat înalt, un alt cititor. Dar nu, era chiar însuşi Constantin Tănase, renumitul jurnalist şi publicist. Nu era destul că eram emoţionat înainte de a spune o poezie, acum eram ruşinos şi nu vroiam să ies în faţă ca nu cumva să greşesc în faţa unei aşa personalităţi. Am spus poezia şi am aşteptat să se termine activitatea. După ultima poezie, domnul Constantin Tănase s-a ridicat în picioare, toţi au rămas înlemniţi, credeam că o să ne critice, însă, el ne-a lăudat, a spus cuvinte frumoase despre fiecare în parte. După ce toţi au plecat, m-am apropiat de el şi i-am adresat o întrebare, cam banală „Ce faceţi când se termină hârtia pentru ziar?”. Citesc şi aştept să cumpăr altă hârtie, pentru următorul ziar.

Nichita Maistrov, licean