CSI / RusiaInternațional

Șantajul rușilor. Gazprom declară că poate da drumul la gaz printr-o conductă Nord Stream 2, gazoduct neautorizat de Germania

Luni, compania rusă Gazprom a anunțat că gazul a încetat să se mai scurgă din cele trei conducte de gaz Nord Stream sparte sub Marea Baltică și că ar putea fi posibilă reluarea fluxului prin conducta unică rămasă neafectată, care este însă parte din gazoductul Nord Stream 2, neautorizat de Germania, transmite Reuters.

Într-un comunicat, compania rusă a declarat că presiunea din cele trei linii s-a stabilizat și că lucrează pentru a reduce riscurile de mediu.

În același timp, Garda de Coastă suedeză a spus că o scurgere de la conducta Nord Stream 2 nu s-a oprit, ci a crescut în dimensiune.

Europa a lansat investigații după ce au fost descoperite scurgeri majore în cele două gazoducte rusești Nord Stream 1 și 2, fiecare formată din câte o pereche de conducte, ipoteza principală fiind cea a unui sabotaj, după ce în Marea Baltică, în locul în care s-au produs avariile, au fost detectate explozii puternice.

Nord Stream 1 a raportat o scădere semnificativă a presiunii pe ambele sale conducte, despre care se presupune că a fost cauzată de spărturi, în timp ce Nord Stream 2 a raportat o scădere bruscă similară a presiunii pe linia sa „A”.

Gazprom spune că linia „B” a gazoductului Nord Stream 2 ar putea exporta în continuare gaze către Europa, dacă se va lua decizia de a începe livrările.

Nord Stream 1 a fost pe deplin funcțional înainte ca Rusia să reducă și apoi să oprească fluxurile de gaze în ultimele șase luni, invocând neplata în ruble rusești și probleme tehnice.

Recent finalizat, gazoductul Nord Stream 2 nu a fost pus în funcțiune niciodată, după ce Germania a oprit procesul de autorizare, înaintea declanșării invaziei ruse în Ucraina.

„În cazul în care se va lua decizia de a începe livrările prin linia B a Nord Stream 2, gazele naturale vor fi pompate în conductă după ce integritatea sistemului va fi verificată și controlată de autoritățile de supraveghere”, a precizat Gazprom.

Potrivit unui raport oficial trimis ONU de autorități din Suedia și Danemarca se arată că originea celor patru scurgeri de gaze din conductele Nord Stream din Marea Baltică se află explozii submarine echivalând cu „sute de kilograme” de TNT (trinitrotoluen).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Trebuie sa fii tare spalat pe crieri ca sa crezi ca defapt rusii si-au explodat singuri tevele. Tevile au fost explodate pe teritoriu danez in apele daneze si suedeze deci rusii nicidecum nu aveau cum sa ajunga linga insula daneza. USA este benificiarul iar Europa si Germania va intra in criza profunda din aceasta cauza!!!

    1. Bineee madaivane m-ai convins. Rușii e buni, americanii e răi. Nu te duci tu să trăiești vreo doi trei ani la iubiții și bunii tăi ruși???
      Ai dat un răspuns de gâgă de clasa a 2-a sau de manual de dezinformare kgb/fsb, că ăia cam tot atâta minte au.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *