SCANDALUL de DOPAJ în atletism: Rusia nu va face apel împotriva suspendării sale
Renunțând la această audiere, ARAF acceptă de facto că eventuala sa reintegrare în atletismul mondial depinde de avizul comisiei de inspecție mandatată de IAAF și care va începe să lucreze în următoarele săptămâni.
Anunțul intervine în momentul în care consiliul IAAF, guvernul instanței, este reunit fizic la sediul din Monaco pentru prima dată de la scandalul de corupție și dopaj relevat de o comisie de anchetă independentă mandată de Agenția mondială antidoping (AMA), pe 9 noiembrie.
”Consiliul IAAF a fost informat astăzi că a fost primită o confirmare scrisă de la ARAF, prin care se acceptă suspendarea, fără să se ceară o audiere (…) ARAF confirmă că acceptă ca reabilitarea sa de către consiliu ca membru IAAF să intervină în urma recomandărilor comisiei de inspecție care va decide dacă au fost îndeplinite criteriile cerute”.
Pe 13 noiembrie, consiliul IAAF, reunit de urgență într-o audioconferință — a decis suspendarea provizorie a Rusiei, lăsând deschisă calea unei posibile absențe a atleților ruși de la următoarele Jocuri Olimpice, de la Rio, care se vor disputa peste nouă luni.
Rusia este acuzată de AMA de dopaj organizat, printr-un sistem implicând și responsabili ai IAAF, acuzați de mușamalizarea unor cazuri de dopaj în schimbul unor sume de bani.
Sursa: agerpres.ro