Simbolul de credinţă – Sfânta Biserică

Însă, pe lângă articolele amintite anterior, Sfinţii Părinţi prezenţi la Sinodul II ecumenic au considerat de cuviinţă să introducă încă două paragrafe care împlinesc credinţa noastră şi a străbunilor noştri: Într-una, sfântă, sobornicească şi apostolească biserică; mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor; aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vină.

Astfel, după mărturisirea credinţei în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, sunt recunoscute atributele bisericii, unicitatea botezului (mărturisesc un botez, nu mai multe) şi nădejdea noastră în viaţa veacului ce va să vină.

În articolul referitor la Sfânta Biserică al Simbolului de credinţă, pe care îl rostim atât de des şi care este aşezat în centrul Sfintei Liturghii, noi enumerăm atributele Bisericii: una, sfântă, sobornicească şi apostolească.

Biserica este una deoarece unul este şi capul ei Iisus Hristos. În întreaga Sa activitate pământească, Iisus nu a vorbit niciodată de mai multe biserici, ci doar despre faptul că ea nu se va clătina în veac, dar că vor veni mulţi care vor încerca să o dezbine (Matei 16, 18 şi capitolul 24), adevăr afirmat ulterior şi de Sfinţii Apostoli în epistolele lor, păstrate în Noul Testament.

Sfinţenia Bisericii este câştigată de jertfa pe cruce a Mântuitorului şi păstrată prin puterea Duhului Sfânt. Părintele Dumitru Stăniloae, cel mai cunoscut teolog român, spunea că biserica, deşi poate păcătui prin membrele sale (credincioşii), e sfântă prin capul său: Iisus Hristos (Efeseni 5; 23).

Prin caracterul sobornicesc înţelegem că Biserica nu poate fi condusă de un singur om, ci de mai mulţi, sub oblăduirea Duhului Sfânt, fiindcă acolo unde unul singur poate greşi, vor exista cei mulţi să îl îndrepte. De aceea Sfinţii Apostoli când s-au adunat la Ierusalim să hotărască modul în care se va face primirea în Biserică a noilor creştini au spus: părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă (Faptele Apostolilor 15; 28), formulă preluată şi în sinoadele ortodoxe. Menţionez aici că sinod e sinonim cu sobor, deci sobornicitatea a fost pe deplin adeverită de Sinoadele Ecumenice şi a rămas până astăzi, deoarece Biserica Ortodoxă se conduce în continuare prin Sfântul Sinod.

Calitatea apostolească are în vedere, cum simplu se poate deduce, continuitatea apostolică a Bisericii. Fiindcă Apostolii au înfiinţat, la porunca Mântuitorului şi sub îndrumarea Duhului Sfânt, primele biserici creştine, care au păstrat şi au transmis Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, după cum se vede din lucrările scrise ale Sfinţilor Părinţi. Pe lângă învăţătură, caracterul apostolic al Bisericii are şi dimensiunea harică, dat fiind faptul că prin punerea mâinilor lor au transmis harul preoţiei: „harul lui Dumnezeu care este în tine, prin punerea mâinilor mele” (II Timotei 1,6). Punerea mâinilor la preoţie de către episcopi nu a încetat de la Sfinţii Apostoli până în zilele noastre. Şi nu va înceta până la a doua venire a lui Hristos.