Duminică, 10 iunie 2018, tricolorul roș’-galben-albastru se ridica în centrul Parisului, în timp ce Imnul național al României răsuna în capitala franceză, după ce Simona Halep, liderul mondial în tenisul feminin, câștiga turneul Roland Garros și primul său mare titlu de Grand Slam din carieră. Se întâmpla la zece ani după ce aceasta câștigase același trofeu în competiția de juniori și la 40 de ani distanță, după ce Virginia Ruzici era prima româncă care triumfa într-o competiție de o asemenea anvergură.
Am putea crede, la o primă vedere, că Roland Garros este un fost mare tenismen francez, însă în realitate, cel mai mare turneu din hexagon poartă numele unuia dintre cei mai importanți piloți francezi din Primul Război Mondial. Un adevărat erou național pentru francezi, căruia Parisul îi cinstește memoria.
Asta trebuie să facă orice țară, orice popor, cu cei care au contribuit sub o formă sau alta la construcția identității sale, iar Halep intră în această categorie, alături de alți sportivi, care au făcut românii mândri și România celebră, precum Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci sau Ilie Năstase. Trioul de aur este acum un cvartet.
Halep este un exemplu foarte bun care reprezintă condiția românului, a omului muncitor care pleacă de jos și reușește prin muncă, a omului care nu renunță, deși clacase în alte două finale precedente, a omului care a reușit să depășească criticile, ducându-și la bun sfârșit idealul. Este exemplul românului care nu cedează.
Pentru toate acestea, ca și în cazul lui Roland Garros, numele Simonei Halep va fi cândva purtat de licee, străzi și nu numai, rămânând în mentalul colectiv.
Iar pentru cei care vorbesc despre România, fără a o cunoaște, ar trebui să știe că Halep este o machedoană, care se declară „mândră pentru că este româncă”, originară din zona Dobrogei, acolo pe unde au trecut și găgăuzii, care s-au bucurat de toate privilegiile, fiind considerați cea mai fidelă minoritate etnică a României interbelice.
