SIS face poliție politică: Cebotari și familia sa, incluși pe o listă a serviciului secret

Fostul ministru al Justiției și unul dintre fondatorii Partidului Democrat Modern, Vladimir Cebotari, a fost inclus în lista persoanelor în privința cărora există probe că sunt asociate cu Vladimir Plahotniuc. Toată isteria din jurul SIS a pornit de la eventuala extrădare a lui Vladdimir Plahotniuc, dar și explozia aderenților la noul Partid Democrat Modern condus de Vlad Cebotari. Regimul se teme că pierde puterea și acționează haotic prin acte de poliție politică.
Un ordin în acest sens, semnat de directorul Serviciului Informații și Securitate, Alexandru Musteață, a fost publicat în ediția de astăzi a Monitorului Oficial.
Astfel, în lista persoanelor asociate cu Plahotniuc au fost incluși: Vladimir și Maria Cebotari, sora ex-ministrului, Mariana Tabuică, dar și Mircea Maleca, Ina Maleca și Natalia Botnari.
La fel, sub monitorizare au fost incluse și mai multe companii, printre care FlyOne, Sanair Service, OCN BMoney, Bpay și altele.
