Acum câteva săptămâni chiar şi o ambasadă străină din Chişinău a dat un astfel de anunţ. Şi totuşi parcă nu suntem un stat bilingv. Dar asta nu îi opreşte pe cei care te angajează să îţi ceară şi limba rusă. Tot cu câteva săptămâni în urmă o absolventă mi-a spus ce mare noroc a avut că a găsit unde să lucreze, fiindcă i se cerea peste tot rusa, iar ea nu vorbeşte rusă. Deşi a absolvit cu note mari şi cunoaşte foarte bine limba engleză.
Mai este însă o problemă pe lângă cea a tinerilor moldoveni, vorbitori de engleză, germană şi ce mai ştiu ei. E o problemă şi pentru ruşi. Rar un rus care să vorbească româna, ori – mulţumim lui Dumnezeu! – se cere şi româna. Ceea ce, după logica mea, îi pune şi pe ei în dificultate. De ei e chiar mai grav, dacă ţinem cont că numărul moldovenilor vorbitori de rusă e considerabil mai mare decât numărul ruşilor vorbitori de română.
Uneori am impresia că singurul loc în care nu ţi se cere rusa e la sat, iar singurele locuri în care nu ţi se cere româna e la chioşcurile de ţigări şi la alimentare. Fiindcă în sat toţi îţi răspund româneşte, iar la chioşcuri toate bătrânele angajate îţi vorbesc în rusă.
Deci, care e viitorul tinerilor? Şomajul? Satul sau chioşcul? Ori poate formarea unor grupuri ca cele de la Alcoolicii Anonimi, unde ruşii şi moldovenii să se adune, să îşi elibereze frustrările şi să încerce să înveţe unii de la alţii, ruşii – româna pe care nu au ştiut-o niciodată, moldovenii – rusa pe care au uitat-o.
Lăsând gluma la o parte, mă întreb cât de legal e să ceri unui om dintr-un stat unilingv să fie bilingv. Exclud aici cerinţa cunoaşterii limbii engleze, acolo unde ea e necesară. Fiindcă engleza e limbă internaţională de circulaţie acceptată şi cerută în aproape toate statele lumii. Dacă te duci într-o ţară care nu a fost nici în URSS şi nici comunistă, ce faci cu rusa, cine te va înţelege? De ce să învăţ o limbă care mă va duce doar acolo unde nu mai vreau să ajung?
Tinerii pe care îi cunosc eu, dar care nu ştiu rusa, lucrează în firme europene (multe româneşti). Aşa că vrând-nevrând ajungem la aceeaşi concluzie la care am tot ajuns zi de zi. Viitorul tinerilor noştri e în Europa. Europa nu ne cere, sper, cunoaşterea limbii ruse, pe când Rusia nu ne va cere niciodată cunoaşterea limbii de stat. Rusiei îi va fi totuna dacă noi vom şti sau nu să vorbim româneşte. Şi, desigur, de partea cealaltă, europenilor le e indiferent dacă noi vorbim şi rusa.
E o situaţie urâtă. În timp ce în Transnistria şcolile cu predare în limba română sunt mereu atacate şi nedreptăţite, în Chişinău trebuie să ştii rusa ca să prinzi o slujbă bună. O discriminare a majorităţii şi o prostie a instituţiilor. Nu e în regulă să îi ceri cetăţeanului unei ţări să cunoască o limbă străină (care nu e de circulaţie internaţională), doar pentru că cetăţenii străini din ţara respectivă nu au învăţat limba de stat.
