Sondajul, geopolitica şi Putin

La Chişinău a apărut un nou sondaj de opinie. Trei lucruri se cuvin evidenţiate. În primul rând, punctul de plecare al interpretărilor trebuie să fie perioada de culegere a datelor cercetării, respectiv 15 aprilie – 3 mai. Asta înseamnă că cel puţin două evenimente cu impact politic semnificativ nu au fost surprinse complet de sondaj. În al doilea rând, sondajul sugerează o serie de evoluţii favorabile AIE care ar trebui să constituie puncte de plecare ale unei strategii politice coerente a Alianţei. Şi asta pentru că – în al treilea rând – posibilitatea unui scenariu (geo)politic opus Alianţei poate fi citită tot din cercetarea IMAS. Mai ales că, la Chişinău, geopolitica bate deseori politica.

Dacă 9 mai nu ar fi existat…

Preşedintele interimar Mihai Ghimpu s-a întors de la Bucureşti şi a început să facă declaraţii publice cu trei-patru zile înainte de finalizarea culegerii datelor pentru sondajul IMAS, timp relativ scurt pentru ca impactul vizitei să se reflecte în rezultatele finale. În al doilea rând, efectele dezbaterii iscate la Chişinău în jurul semnificaţiei datei de 9 mai sau a prezenţei trupelor RM la parada de la Moscova lipsesc din rezultatele finale. Nu putem şti concret care au fost efectele electorale ale acestor două evenimente, dar nu putem pleca de la ipoteza că impactul lor a fost nul. Prin urmare, putem presupune, ca minimă precauţie, faptul că Barometrul IMAS fotografiază nu situaţia politică concretă, de astăzi, de la Chişinău, ci evoluţia spectrului politic dacă 9 mai nu s-ar fi petrecut! Atât şi nimic mai mult. Iar tabloul ar fi arătat cam aşa. PLDM creşte în sondaje, iar poziţia de premier a lui Vlad Filat, care îi permite o mediatizare solidă, a contat semnificativ, la fel şi calitatea comunicatorilor PLDM. PD-ul lui Marian Lupu pierde firesc din vizibilitate şi scade uşor, iar PL-ul, partidul al cărui electorat potenţial a fost cel mai neglijat până la 9 mai, nu reuşeşte să-şi revină. AMN îşi caută încă identitatea pierdută şi nu reuşeşte să o (re)găsească, iar PCRM scade şi el, inclusiv liderul său formal şi informal.

…dar el există!

Trendul acesta nu mai este astăzi neapărat corect pentru că efectele lui 9 mai nu sunt prezente. În primul rând, nu doar vizita la Bucureşti, cât mai ales declaraţiile lui Mihai Ghimpu au revigorat evident electoratul acestui partid, ignorat de prea multă vreme în numele unităţii AIE. Reacţia faţă de 9 mai şi atitudinea bazată de valori, nu pe „pragmatism”, a preşedintelui interimar nu avea cum să treacă neobservată la un public care asta aştepta să audă de multă vreme. Dacă acest tip de manifestare publică a lui Mihai Ghimpu nu ar fi existat (şi nu va exista şi în continuare!), atunci este foarte plauzibil să credem că voturile PL s-ar fi cuantificat în jurul celor fatidice 8-10% (cu marja de eroare) – nucleul dur sau publicul captiv care votează oricum „cu România”. Dar prin ieşirea de la 9 mai, liderul PL a activat cu siguranţă şi o altă zonă de electorat, cea latentă, una care se plasează la frontiera electoratului PL şi PDLM. Şi asta cu atât mai mult cu cât premierul Filat, prin declaraţiile sale, a vizat şi el acest electorat, dar nu neapărat în favoarea lui. Cât şi cum se vor contabiliza aceste atitudini nu ştim deocamdată. Dar să presupunem că nu au niciun efect este un abuz de interpretare. Din această pricină, scorurile de astăzi ale celor două partide nu sunt neapărat reflectate de un sondaj făcut prea devreme şi publicat prea târziu. Un alt partid afectat de 9 mai este PCRM. Încă de la 1 mai, acesta a schimbat discursul sau, mai bine spus, a potenţat o parte a mesajului său politic, cel în care „Moldova” devine reper principal, chiar dacă despre ea se vorbeşte în limba rusă, iar simbolistica militarismului ruso-sovietic este asumată explicit şi virulent. Cum a fost afectat electoratul PCRM prin această modificare strategică? Probabil, în două feluri. Pe de-o parte, schimbarea de accente poate descumpăni o parte a electoratului „social”, rural şi nerus al partidului care vede că problema socială pierde teren în detrimentul discursului axat pe simbolistica rusească de 9 mai. Pe de alta, poate capta o parte a electoratului relativ tânăr şi educat prin „patriotismul moldovenesc” pe care îl scoate în evidenţă. Efectul va fi, cel mai probabil, unul de menţinere constantă a „cantităţii” de electorat (ce se pierde într-o parte se câştigă în alta), undeva în jurul lui 25-30%. Afectat este şi PD care, prin mişcarea „patriotică” a PCRM, îşi vede atacat electoratul propriu şi se simte tot mai strivit electoral între PLDM şi PCRM. Partidul este acum în defensivă, iar mişcările haotice ale fostului spicher cu ocazia zilei de 9 mai – declaraţii comune cu AIE, apoi evadare din pluton şi participarea singur la întâlnirile cu (doar) veteranii Armatei Sovietice sau afişele publicitare din presă în care Lupu salută pios aceiaşi veterani nu au făcut decât să crească senzaţia de confuzie. În ceea ce priveşte AMN, aceasta rămâne în criza de identitate pe care, prin integrarea în AIE, probabil că şi-a asumat-o. Destinul său politic este cel al Alianţei.

Ghici, cine vine la… Putin?

Sondajul mai arată însă şi altceva. În eventualitatea unor alegeri anticipate, actorii politici de la Chişinău trebuie să decidă. Este limpede că tot despre o coaliţie la putere vom vorbi de aici înainte, şi pentru multă vreme. Singura întrebare este – cine o va forma? AIE rămâne majoritară, chiar dacă, eventual, ierarhiile politice în interiorul ei se pot modifica. Dar în lipsa unui acord preelectoral între partidele componente, semnalele AIE nu sunt dintre cele mai limpezi. Senzaţia că o alianţă „pragmatică” între unele partide din AIE şi altele din exteriorul ei ar fi posibilă e greu de înlăturat. Cum ar arăta această nouă alianţă putem numai presupune, dar este limpede că, dacă ea se va face, elementul decisiv va fi (tot) cel geopolitic. Mai concret, Rusia. Rămasă în expectativă până în prezent şi preocupată să îşi regleze conturile cu un Kiev încă bulversat de criza economică – de aici şi rapiditatea cu care Rusia s-a mişcat pe teren -, Moscova se poate întoarce acum la „chestiunea basarabeană”. Dar o face, ca de fiecare dată, ocolit, adică prin Kiev şi Tiraspol. Creşterea temperaturii în zonă ne duce iarăşi la gândul că, aşa cum „viaţa bate filmul”, aici geopolitica bate politica. Ofensiva regională a Moscovei în regiune s-a făcut, de fiecare dată, cu instrumentele adecvate. Care sunt instrumentele specifice RM? În esenţă, două. Primul este pârghia transnistreană, al doilea pârghia economică. Moscova nu are deocamdată motive să se implice direct şi decisiv. Dar o va face. Iar principalele semnale politice concrete, dincolo de agitarea problematicii transnistrene şi eventuala alăturare a Tiraspolului la „coaliţia energetică” Ucraina-Rusia, vor fi invitaţiile la Moscova pe numele unor politicieni de la Chişinău. Opţiunile Rusiei sunt mai multe, iar jocul acesta de-a şoarecele şi pisica îi convine de minune. Lista este deschisă: Vlad Filat, Marian Lupu, Vladimir Voronin, dar nu numai aceştia, căci există deja, pe margine, partiduleţe de extracţie etnică sau chiar religioasă („partidul referendumului”) care îşi fac încălzirea pentru viitoarele alegeri. Moscova este acum la mutare. AIE însă ar trebui să mute înaintea ei.