Ultima oră

Sorin Roşca Stănescu – doi ani şi patru luni de ÎNCHISOARE cu EXECUTARE în dosarul Rompetrol

Senatorul Sorin Roșca Stănescu a primit doi ani și patru luni de închisoare cu executare. Sorin Pantiș, fost ministru al Comunicațiilor, a primit doi ani și opt luni de închisoare cu executare.

Reamintim că în dosarul Rompetrol, Sorin Roşca Stănescu este acuzat de utilizare a informaţiei privilegiate şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat, iar Sorin Pantiş, de manipulare a pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

Procurorul DIICOT a cerut la Curtea de Apel Bucureşti, la dezbaterile finale în dosarul Rompetrol, să se constate încetarea procesului penal pentru fostul ministru Sorin Pantiş şi senatorul Sorin Roşca Stănescu, întrucât faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris.

Totodată, procurorul DIICOT a arătat că decizia de achitare dată în primă instanţă în cazul tuturor inculpaţilor din această cauză nu este motivată. Procurorul a cerut ca Victor Eros şi Gabriela Anghelache să primească o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut pentru fapta de care este acuzat, iar Alexandru Bucşă şi Petrică Grama să primească pedepse cu suspendare.

De asemenea, procurorul a cerut să se constate încetarea procesului penal pentru Sorin Pantiş şi Sorin Roşca Stănescu, întrucât faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris.

Referitor la relaţia pe care a avut-o cu Dinu Patriciu, Sorin Roşca Stănescu a spus că a fost cununat de omul de afaceri, dar nu a discutat niciodată cu acesta despre preţul acţiunilor în momentul scoaterii la licitaţie.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit în 19 august, la vârsta de 64 de ani, într-o clinică londoneză.

În 28 august 2012, Dinu Patriciu a fost achitat de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare, pentru mai multe infracţiuni, printre care delapidare, spălare de bani şi manipularea pieţei de capital prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare şi care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare la un nivel anormal ori artificial.

Totodată, instanţa i-a achitat şi pe ceilalţi 11 inculpaţi din dosar, Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Ştefan Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Gabriel Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Victoria Anghelache.

Sursa: digi24.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *