Moldova

Stațiunea Vadul lui Vodă și-a deschis neoficial litoralul

Cei mai curajoși s-au și scăldat, chiar dacă apa este rece, iar malurile au fost invadate de nămol, din cauza scăderii nivelului apei din ultimele zile. După cum afirmă specialiștii, schimbarea nisipului, la momentul actual, este cea mai mare problemă cu care se confruntă zona de agrement. Însă, nici în acest an, acesta nu va fi schimbat. Autoritățile afirmă că nu dispun de suma necesară, care depășește cinci milioane de lei.

Pe litoralul de la Vadul lui Vodă s-au adunat atât tineri, cât și oameni mai în vârstă. Fetele spun că au venit mai mult pentru a se bronza, pe când bărbații au încercat pentru prima dată în acest an scăldatul. Printre cei câțiva curajoși este și Valentin Gorbatâi, care de curând s-a pensionat și a venit aici pentru prima dată.

„Sunt de mai multe zile aici, iar când am venit dimineața am observat că nivelul apei a scăzut mult”, zice bărbatul.
Apoi Valentin Gorbatâi ne spune că plaja este destul de murdară, chiar dacă se efectuează lucrări de curățare: „Nisipul este amestecat cu nămol, nu este prea bine pentru oameni, ar trebui curățat. Însă până la urmă e bine”, conchide bărbatul.

„Nisipul nu a fost schimbat de 20 de ani”

Între timp, echipele de muncitori instalează și repară dușurile. Vasile Dadu, șeful Parcului Nistrean al Asociației de Gospodării a Spațiilor Verzi din mun. Chișinău, spune că în perioada caldă vor funcționa în jur de12 dușuri. Potrivit lui, în acest an au fost realizate circa 85 la sută din tot ce și-au propus. În primul rând, au amenajat plaja, au vopsit băncile din împrejurimi și au instalat dușurile. Iar în timpul de față, sunt realizate lucrări de curățare a nisipului.
„În totalitate, nisipul nu a mai fost schimbat de vreo 20 de ani. Pentru aceasta avem nevoie de o sumă de circa cinci-șase milioane de lei. Suntem finanțați din bugetul primăriei, iar în prezent aceasta nu ne poate oferi această sumă”, a spus acesta.

„Pentru amenajarea zonei de agrement lucrează prea puțini oameni”

În prezent, pentru amenajarea zonei se ocupă o echipă de 22 de oameni. Însă, Vasile Dadu, își aduce aminte că în trecut erau angajați și câte 90 de oameni, dar, cu timpul, aceștia au fost reduși, din lipsă de finanțare.
„Încercăm să facem față, ieri au fost luate analizele, acum așteptăm rezultatele și în curând sperăm să ne deschidem oficial. În perioada caldă așteptăm un flux mare de oameni. Anii trecuți aici se odihneau și până la 25 de mii de oameni.

Primarul orașului Vadul lui Vodă, Iurie Onofriciuc spune că în ultimii ani conducerea primăriei lucrează, îndeosebi, cu agenții economici particulari, care prestează servicii pentru copii, deoarece, aceștia au nevoie de locuri amenajate special.
„De asemenea, un lucru important pentru noi este și zona verde. Observăm că pe an ce trece, agenții economici modernizează și încearcă să creeze condiții speciale pentru a atrage turiștii”, a spus Iurie Onofriciuc.
Potrivit lui, primăria le oferă bazele de odihnă în arendă la cele mai avantajoase prețuri, în schimb, aceștia contribuie nemijlocit la dezvoltarea zonei, astfel, se investește indirect în zona de agrement.

Afacere pe apă

În afară de aceasta, zona de agrement Vadul lui Vodă este un prilej foarte bun de a pune pe roate mai multe afaceri. Unul dintre primii oameni care a decis să-și deschidă la Vadul lui Vodă o mică activitate comercială este și Nicolai Comberianov. Acesta are trei vapoare cu ajutorul cărora organizează sejururi de-a lungul râului Nistru, o discotecă, un mic bar, toate pe apă.
„Prețul e negociabil, pentru că, în prezent, oamenii nu-și mai pot permite distracții. De aceea ne înțelegem cu ei pe loc. Dar după cum vedeți acum totul este pustiu. În anii trecuți, în această perioadă, deja aveam multe comenzi”, menționează Nicolai.

Cu toate acestea, în ultima perioadă, acesta primește mai puține comenzi. După părerea lui, unul din motivele pentru care afacerea nu mai aduce profit ca la început, este că oamenii bogați pleacă în vacanță peste hotare.
„Oamenii bogați pleacă în Turcia, Cipru, Egipt, și dacă ținem cont că în R. Moldova clasa de mijloc nu prea există, atunci rămân doar oamenii cu venituri modeste, care nu-și pot permite nici măcar o vacanță la Vadul lui Vodă”, a mai spus antreprenorul.
Directorul spune că în perioada estivală au un grafic mai special: „De exemplu, seara organizăm plimbări romantice cu barca. Ba mai mult, foarte mulți tineri și-au cerut astfel iubitele în căsătorie”, a adăugat acesta.

Salvatorii doar avertizează

Între timp pe malul râului, oamenii se adună, iar cei care se scaldă sunt mai mulți. Însă, chiar și așa, postul salvatorilor de pe litoral este pustiu. La plajă găsim doar un salvator. Este vorba de Vasile Țurcan care lucrează aici de patru ani.
„Pe teritoriu avem două posturi de salvatori, dar până la deschiderea oficială doar supraveghem. Chiar dacă oamenii vin, noi nu avem dreptul să le interzicem să se scalde, le facem doar o avertizare și atât”, a menționat salvatorul.

În sezonul estival aici activează patru scafandri – salvatori. Vasile zice că acesta este un număr foarte mic și ideal ar fi dacă ar fi opt sau nouă. Potrivit lui, motivul principal pentru care oamenii nu doresc să fie salvatori este că acest serviciu nu este pentru cei slabi de fire.
În același timp cât discutăm cu Vasile, pe plajă se adună tot mai mulți oameni, iar litoralul arată ca într-o zi obișnuită de vară.
Potrivit autorităților, în acest an, deschiderea oficială a litoralului se preconizează pentru 1 iunie.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *