Istorie

Stil vechi vs. Stil nou! Când e data ADEVĂRATĂ a CRĂCIUNULUI creștin?

Sunteţi în Chişinăul de acum un secol. În 1915. Basarabia se află în componenţa Imperiului Rus. Luaţi în mână un calendar pe anul respectiv şi căutaţi data Crăciunului. Ce dată va fi marcată în acel calendar drept ziua de Crăciun?

Ce se spune în mod frecvent?

Noi sărbătoream pe-aici Crăciunul din moși-strămoși pe 7 ianuarie. Apoi, după 1918, au venit românii care au încercat să ne impună să sărbătorim pe 25 decembrie. Dar noi am fost bățoși și n-am renunțat la datina străbună, așa că sărbătorim în continuare pe 7 ianuarie. ”
Așa a fost? Ei, nu chiar aşa a fost…

Dar pentru a afla răspunsul corect, haideți să facem un salt în trecut.

Saltul în trecut

Cred că nu voi surprinde pe nimeni spunând că reforma calendarului pe stil vechi (numit și „iulian”) s-a făcut în secolul XVI sub auspiciile papei Grigore XIII. La fel de bine se știe că rostul acestui demers a fost de a corecta decalajul crescând dintre anul calendaristic și cel astronomic, discrepanță care ajunsese în secolul XVI la 10 zile.

Astfel, potrivit reformei, după 4 octombrie 1582 a urmat ziua de 15 octombrie 1582. Noul calendar, numit „gregorian” după numele papei Grigore XIII, a început să se aplice din 1582 în mai multe state din vestul Europei. Estul ortodox a menținut calendarul pe stil vechi încă vreo câteva secole.

Marea Unire

Și acum, să venim mai aproape în timp. Anul 1918. Provinciile românești, dezlipite din imperiile în agonie, se unesc cu România.

Marea Unire aduce însă și o mare problemă: în provinciile româneşti se foloseau calendare diferite.

De exemplu, în Transilvania desprinsă din Imperiul Austro-Ungar se aplica deja calendarul pe stil nou. În Basarabia ieșită din Imperiul Rus încă se folosea calendarul iulian.

Apropo, dacă tot vorbim de Transilvania și Basarabia, știați că datele la care s-au unit aceste teritorii la România sunt menționate în istorie în funcție de calendarul locului? „1 decembrie 1918” e pe stil nou, pentru că Transilvania aplica noul calendar, iar „27 martie 1918” e pe stil vechi, pentru că Basarabia aplica vechiul calendar. 

Iată un caz în care o călătorie în spațiu te ajuta să călătorești înapoi în timp! Plecai din Cluj pe 2 decembrie 1918 și ajungeai la Chișinău pe 20 noiembrie 1918!

O uniformizare a calendarului se impunea. Astfel, conform unui act normativ dat la începutul lui 1919, ziua de 1 aprilie 1919 stil vechi devenea oficial ziua de 14 aprilie 1919 stil nou. Începând cu această dată, toate datele din România s-au menționat potrivit calendarului gregorian. Să observăm și că discrepanța dintre cele două calendare ajunsese în secolul XX la 13 zile (față de doar 10 zile câte erau la reforma din secolul XVI).

Cam în același timp, și Rusia trecea la noul calendar. Noua putere bolșevică a decretat la începutul lui 1918 că după data de 31 ianuarie 1918 urmează 14 februarie 1918.

Calendarul bisericesc

Totuși reforma din Rusia (1918) și cea din România (1919) au cuprins doar calendarul laic, nu și cel religios. Bisericile ortodoxe rusă și română au continuat să aplice pe mai departe calendarul pe stil vechi.

Cum tot mai multe state populate de ortodocși treceau la stilul nou, în 1923 s-a organizat la Constantinopol un congres pan-ortodox unde s-a propus trecerea la stilul nou. Reacția a fost diferită. Mai multe biserici ortodoxe (inclusiv, între altele, cea română, greacă, cipriotă și din Constantinopol) au decis sa treacă la noul calendar. Câteva s-au opus acestei reforme, inclusiv bisericile rusă și sârbă.
Biserica Ortodoxă Română a trecut oficial la noul calendar în octombrie 1924.

Nişte calendare vechi

Acestea fiind zise, să revenim la întrebarea privind Crăciunul de acum 100 de ani. Ce dată avea Crăciunul în calendarul din 1915?

Pentru a răspunde, haideţi să mai facem un mic efort. Să mergem în perioada de după Congresul de la Constantinopol. Suntem în 1924. Biserica ortodoxă rusă n-a trecut la stilul nou, biserica ortodoxă română a trecut. Pe de altă parte, statele România şi URSS aveau calendarele laice pe stilul nou.

Când în Romania e 25 decembrie 1924 (atât laic, cât și religios) şi e Crăciunul, la ruşi e 25 decembrie pe calendarul laic și 12 decembrie pe calendarul religios. La ruși înca nu e Craciunul.

Dar când în România pe calendarele laic și religios e 7 ianuarie 1925, la ruşi pe calendarul laic e 7 ianuarie 1925 (pentru că e pe stil nou), iar pe cel religios ce dată e? Corect! 25 decembrie 1924 (pentru că e pe stil vechi)! E 25 decembrie şi la ruşi e Crăciunul! Mă rog, atâta Crăciun cât se putea în acea perioadă sovietică.

Iar în 1915, când încă nu se reformase calendarul laic, cele doua calendare (laic și religios) se suprapuneau și erau pe stil vechi. Crăciunul în Imperiul Rus era pe 25 decembrie! Anume această dată era marcată corespunzător în calendar!

Liniştiţi-vă, de fapt toţi serbăm Crăciunul pe aceeaşi dată

Şi încă o chestie interesantă. Şi biserica ortodoxă română şi biserica ortodoxă rusă, şi patriarhul României Daniel, şi patriarhul rus Kiril, şi papa de la Roma, şi mitropoliul Vladimir şi episcopul Marchel serbează Crăciunul pe 25 decembrie.

Pentru că 7 ianuarie pe calendarul gregorian corespunde în prezent cu 25 decembrie pe calendarul iulian. Iar când vine vorba de sărbătorile religioase, preoţii se uită în calendarul bisericesc, nu în cel al statului. Când în calendarul laic e 7 ianuarie, preoţii din Patriarhia Rusă se uită în calendarul religios, care la ei e calendarul iulian, de stil vechi, unde scrie că în acea zi e data de 25 decembrie.

Rezumând, toţi creştinii serbează Crăciunul pe aceeași dată (25 decembrie), dar nu în aceeași zi.

E ca şi cum două persoane s-ar afla în oraşe la fusuri orare diferite, să zicem unul la Chişinău, iar celălalt la Los Angeles. La unul în calendar e 25, la celălalt încă nu. Dar când va fi 25, va sărbători şi acesta din urmă.
Să ne liniştim, deci. Cu toţii sărbătorim pe 25 decembrie. Aşadar, unde-i problema?

Crăciunul din moşi-strămoşi

La informaţia privind faptul că noi din vechime aveam Crăciunul pe 25 decembrie, unii ar putea zice:
,,Da, dar acest 25 decembrie înseamnă 7 ianuarie în calendarul grigorian. Deci, noi sărbătorim Crăciunul din moşi-strămoşi pe 7 ianuarie, transpunând în calendarul gregorian!” Răspuns: poate din moşi, dar nu şi din strămoşi. Ca să explic. Discrepanţa în zile dintre calendarul iulian şi cel gregorian nu este una fixă. Scriam mai sus că în 1582 decalajul era de 10 zile, iar în următoarele secole a crescut. Diferenţa de 13 zile dintre cele două calendare a intervenit în februarie/martie 1900, şi de atunci de abia 25 decembrie înseamnă 7 ianuarie în transpunerea calendarului gregorian.

Între anii 1800 şi 1900 discrepanţa era de 12 zile. Astfel, atunci 25 decembrie corespundea cu 6 ianuarie în transpunerea calendarului gregorian. Vedeţi mai jos o pagină dintr-un calendar în limba română din anul 1826, în care în dreptul datei de 25 decembrie (marcată cu roşu ca ,,Naşterea Domnului”) apare data de 6 ianuarie pe stil nou: 

Între 1700 şi 1800 decalajul era de 11 zile, aşa că 25 decembrie însemna 5 ianuarie în transpunerea calendarului gregorian. Mai jos pagina pe luna decembrie dintr-un calendar în română din anul 1794. Zilei de 25 decembrie în ,,calendariul grecesc’’ (trecută ca ,,Naşterea lui Hristos’’) îi corespunde ziua de 5 ianuarie pe ,,calendariul rimlenilor’’:

Iar urmaşii noştri după anul 2100 vor avea Crăciunul pe stil vechi pe 8 ianuarie. Vă daţi seama ce dezbateri vor fi atunci cu mutarea datei Crăciunului? Sau ce discursuri frumoase se vor rosti prin anul 2149 despre cum noi tot timpul în istorie am sărbătorit Crăciunul pe 8 ianuarie?

Apoi decalajul dintre calendare va ajunge la 15 zile şi Crăciunul pe stil vechi după 2200 se va muta pe 9 ianuarie. Şi tot aşa.
******
Această postare nu este despre când e corect să sărbătorim Crăciunul. Creștinismul nu rezidă în niște formalisme calendaristice, cu încrețiri de frunți şi sprâncene încruntate. Iar creștinul adevărat va căuta să-și iubească aproapele, indiferent că acesta sărbătorește Crăciunul pe 25 sau pe 7, că sărbătorește Hanuka sau Kurban Bairamul, sau că nu sărbătorește nimic în general.

Această postare este despre cât de lipsite de esenţă pot fi unele polemici, dacă stai să le analizezi în detaliu. Despre cum uneori poţi să nu vezi pădurea din cauza copacilor. Despre cum, până la urmă, contează CE sărbătorim de Crăciun, şi nu CÂND o facem.

Apoi, e vorba şi de memoria istorică moldovenească. O grămadă de oameni care pretind că ştiu cum stau lucrurile pe la noi de sute de veacuri. Chiar dacă nu cunosc şi nu înţeleg unele fenomene care s-au întâmplat mai puţin de un secol în urmă.

Şi nu în ultimul rând, mă gândeam cum poţi să eşuezi în implementarea unor reforme, dacă nu reuşeşti să le comunici bine publicului. Cei din administraţia română în perioada interbelică nu au izbutit să explice bine de ce trebuie schimbat calendarul. Şi de asta au şi rămas în mentalul colectiv ca cei care au încercat cu forţa să le impună ceva străin unor oameni obişnuiţi cu alte rânduieli. Aceasta este o lecţie din care trebuie trase învățăminte.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Timp de mai bine de 2000 de ani de la nasterea lui Hristos, credinciosii sarbatoreau mai intai Craciunui si apoi Anul Nou, deci Craciunui nu poate fi in ianuarie dupa Anul Nou. Aceste schimbari, mutatii au fost infaptuite de bolsevici, care au distrus bisericile, ortodoxia, au nomicit preotimea si dupa asta au denaturat, schimbat cu locul ordinea sarbatorilor. S-a ajuns la schimonosiri de tipul: Va felicit cu Noul An si cu Craciunil

  2. Dacă moldovenii vor sa rămână arondați la Biserica ortodoxa rusa pot sa sărbătorească și pe 1 aprilie.
    C-asa sunt moldovenii, cu fundul în doua luntrii. Și cu cine vor ei sa rămână? Cu rusii care ii fac țigani și hoți? Pana la urma orice om are soarta pe care o merita, Dar sa nu se mai plângă ca soarta ii e neprielnica și sa întindă mana la pomana.

  3. Articol de rahat, ca și toată istoria oficială, rusă, română sau de pe aiurea.
    Strămoșii noștri sărbătoreau Crăciunul și până la anul 1; Moș Crăciun e unul din moșii sfinți ai geților.
    Crăciunul și anul nou se sărbătoreau primăvara; luna Decembrie E LUNA DECE adică zece, anul nou se sărbătorea în Martie, deacea se spune în colindă: “sa înfloririi ca merii ca perii în mijlocul primăverii” sau “florile dalbe”.
    Anul nou a fost mutat iarna de ocupanții romani care atunci puteau taxa tot din bietul om.
    Restul e politică bisericească sau laică, dar exista excepții care nu pot fi ocolite de nimeni. Minunile dumnezeiești care se repetă numai odată pe an și numai într-o anumită zi:
    Focul sfânt coboară numai odată, de-aceea toate bisericile ortodoxe, indiferent de calendar, țin aceeași zi.
    Apa în iordan se întoarce invers numai într-o anumită zi și ziua ceea nu e pe data de 6 ianuarie când e bootează care nu coincide cu minune.
    Norul care coboară pe muntele Tabor doar odată pe an, în ziua schimbării la față, nu coincide cu noul calendar,
    etc.
    Deci problema nu e un laică sau astronomică cum încearcă să o clarifice acest articol de doi bani.

    1. Ave Imperator, morituri te salutant
      Excelanta Voastra, Haios, traiti in turnul de fildes, ceea ce nu sta chiar rau unui geniu, dar aroganta cu care ne tratati pe noi, muritorii desaseste imaginatia; auzi dumitale cumnata, “articol de doi bani”.
      Efortul pe care il face autorul mi se pare foarte binevenit in a limpezi ca nu data unui calendar official , la un moment dat, este importanta pentru sarbatoare, ci sarbatoarea insesi. Multimile ingropate in uitarea gulerelor albe ori stacojii ar trebui sa fie lamurite intr-un fel. Esti in stare sa schimbi data Craciunului in primavera, numai ca sa-ti dovedesti sapienta-ti profunda. Uiti de existenta sutelor de milioane de crestini traitori in “prezentul actual” sarbatoritori ai Craciunului in conceptia comuna si prezenta.
      Ti-am adus laudatio, cu multe prilejuri, dar excesul de aroganta la care ma refer intrece orice limita.
      Dumneata esti savantul magnificent care rezolva ecuatii nerezolvabile, este un fapt pe care noi muritorii il r ecunoastem, dar intrebarea este poti face macar un avion de hartie? Poti, e clar clar ca lumina zilei, dar e important sav vrei. Daca vrei sa traiesti si sa fi util neinsemnatilor care traisc in prezentul despre care vorbeam mai sus. “Ce se intampla”, Haios? hic Rhodus, …. , pe terenel cu pricina.

  4. Non idem est si duo dicunt idem
    Calendarul romulean număra zece luni de câte 30 de zile (lună incompletă) fie 31 de zile (lună plină), ceea ce dădea un an de 304 zile (adică 38 x 8 zile), care începea în luna martie și se termina în luna decembrie (în latină, decem: „zece”).
    Calendarul pompilian este fructul unei reforme a calendarului precedent căruia i s-au adăugat 50 de zile. Cele 354 (sau 355) de zile din an, au fost atunci repartizate în douăsprezece luni, cu crearea lunilor care au primit numele de ianuarie și februarie, plasate după decembrie
    Reforma iuliană va face ordine dând calendarul iulian, care avea douăsprezece luni de câte 30 sau 31 de zile (cu excepția totuși a lunii februarie care număra 28 sau 29 de zile).
    Pana la urma totul se reduce la niste conventii. In anul 2023 este lumea crestina; altii (evrei, arabi, chinezi, etc, care folosesc alte calendare) nu sunt nici macar in anul 2023
    Englezii circula “din mosi stramosi” pe partea stanga; europenii pe partea dreapta; primii folosesc sistemul imperial de masura, europenii pe cel metric. Care e cel corect? Care sunt ereticii? ……hic salta…….sed ne ultra crepidam

    1. Toate marile sarbatori religioase si in lumea crestina si in cea musulmana sunt strans legate de anumite fenomene astronomice.
      La 22 dec are loc solstițiul de iarna cand Soarele are declinatie sudica maxima.
      Dupa trei zile de aparenta stationare declinatia incepe sa scada pana la 21 martie cand Soarele trece in Emisfera Nordica.
      Si Sistemul Imperial de masura si cel Metric sunt corecte numai ca au puncte de referinta diferite. Cel Imperial se raporteaza la Meridianul Terestru iar cel Metric la Ecuatorul Terestru.
      Sarbotori Fericite (indiferent de calendar)

  5. Mentin opinia, articolul nu este “de doi bani”, este excelent, bine venit. Salutar Tododata, votez cu “Non idem est si duo dicunt idem”.
    Izbanda este de partea celor indrazneti, Qui audet adipiscitur. Izbanda este de partea celor indrazneti.
    De pilda, alora carora mesteresc Vovo, Saab, … nu le-a iesit saritura ca in Rodhos ….. prima data, ….. dar nici nu putem spune ca s-au prabusit. Lucrurile nu raman inghetate, asa se face ca dupa oarece incalziri, ce au durat mai mult de un deceniu, au sarit mai ceva ca la Rodhos, fara sa-I acuze lumea ca sunt patimasi, habotnici – “eretici” impilatori ai altor presupusi eretici: In concluzie, partida Sevres a avut castig de cauza in fata partied de la Greenwich.
    Apucatura (“ereticilor insulari) cu manatul pe partea stanga, pe uscat, li se trage de la modul de acostare al corabiilor– acestea erau vehiculele “serioase” construite inainte de se lauda cu autobuzele cu doua platforme. Asa a ramas mai restrains teritoriul cu acest obicei, dupa dansul super-rodhos demostrat de suedezi in 1967. Pe de alta parte, obsesia cu partea din stanga a vexhiculelor, a ramas pentru cele ce navigheaza pe apa si in aer; s-a consacrat in constructia avioanelor – usile de imbarcare construite pe stanga si acostarea navelor la cheu (vorba prezidentului navigator si mosier eopotriva) la babord.
    Acuma, Volvo, Saab si ceilalti castiga maim ult fabricand vehiculele lor cu volantul pe stanga.
    Ce este gresit a arata argumente logice simple si clare, a indemna o “minoritate eretica”, sa se dezbare de apucatura implementata destul de recent – doar “din mosi”, nu “din stramosi”? Asa cum bine subliniaza autorul colectiv, ori singular al articolului. N-ar cadea bine daca basarbenii crestini si ortodocsi din stanga Prutului ar incepe sa petreaca sarbatorile lor de suflet laolalta cu cei de la vest de Prut. Sa fim “eretici” uniti, nedezbinati. Rusia atat asteapta sa fim dezbinati (sa gasim trasaturi identice commune cu “marea cultura rusa”) , chiar si in “erezie” – cum ar numi asa zisii neutri, partizani ai politicii corecte, oameni de stiinta “impartiali”?

    1. Tibi salutem do.
      Corect. Suedia a reusit pentru ca in primul rand a vrut.
      In alta ordine de idei: 1. UK sistem de masura imperial, circulatie pe stanga; 2. Canada, sistem metric, circulatie pe dreapta; 3. USA, sistem imperial, circulatie pe dreapta; 4. Australia, sistem imperial, circulatie pe stanga; NZ…. Asta nu impiedica lumea anglo-saxona(NB ce vorbeste aceeasi limba- adica engleza, desi diferentele intre limba vorbita de un texan si un australian este mai mare decat diferenta de vorbire dintre un basarabean si un roman) sa fie incredibil de tenace si solidara. Inclusiv difentele religioase (anglicani, catolici, unitarieni, etc), sunt subordonate intereselor majore ale lumii anglo-saxone. N-o fi singurul motiv, dar cu siguranta se regaseste printre motivele pentru care UK a ajuns sa fie cel mai mare imperiu din istorie. NB Anglia lui Henric al VIII-lea nu era nici mai intinsa, nici mai puternica decat Moldova lui Petru Rares si in razboaie permanente su Spania, Franta, Scotia. Ce a facut diferenta? “Ce e rau si ce e bine, Tu te-ntreaba si socoate”
      Honi soit qui mal y pense

  6. Felicitari Toni, bravo!
    Mi se pare ca Toni a exprimat foarte precis, concis, ideea ca toti crestinii, dar toti, fara deosebire, celebreaza Craciunul si Pastele sarbatori bazate pe asocierea cu fenomene astronomice recmarcabile. As adauga, pentru explicitare, …. cu implicarea Soarelui si a Lunii.
    Identificarea acestor fenomene in fiecare an se face conform unui instrument. E foarte normal ca aceasta scula sa se perfectioneze odata cu evolutia cunosterii. Din “intamplare”, calendarul cel mai precis a fost inventat de carturari, astronomi , de catre crestini din lumea de rit apusean: Bisericile ortodoxe nu au dat atentia cuvenita devoltarea disciplinelor exacte, tehnice. Provoslavicii rusi, la randul lor au fost gata aproape tot timpul sa infiereze lumea catolica si teologii ei pentru “reforme”, au adus propria contributie la neglijarea dezvoltarii tehnice. Oameni de cultura de marca (“titani ruskoi i miravoi literatura – asa cum ne spalau la scoala creierele regimurile bolsevice in legatura cu excelenta intelepciunii poporului Maretei Rusii), au contribuit in totala veselie la incingerea atmosferei nefavorabile “papistasilor”, ereticilor catolici, excomunicati de-alungul secolelor. Excomunicati reciproc, nu-i vorba.
    Trebuie ss recunostem, nesincronizarea sarbatorilor a avut loc datorita reticientei ortodocsilor versus dezvoltarea tehnologiei, …. si in legatura cu care nu e cazul sa facem valva.
    Pe de alta marte, ….. progresem si crestem impreuna, …..toata lumea o stie, intre teologii crestini apuseni si teologi ai bisericilor ortodoxe / rasaritaene exista consultari periodice intense in vederea sincronizarii marilor sarbatori crestine. Speram sa avem parte de un consens in aceasta privinta, cat mai curand.

    1. Daca mergi mai departe cu deductiile o sa vezi ca si Rastignirea si invierea au loc in preajma unor fenomene astronomice.
      Daca am putea observa constelatiile ziua in preajma echinoctiului de primavara am vede ca trei zile Soarele se suprapune pe Crucea Sudului.

  7. Nici acum calendarul nu masoara exact timpul. E vorba de vreo 8 secunde pe an decalaj la o rotatie completa a Pamantului in jurul Soarelui deci decalaj de 8 secunde pe an calendaristic care se tot aduna si prin secolul 34 vor ajunge la cateva luni…
    Mai sunt alti destepti care isi doresc un an cu 13 luni de cate 28 de zile fiecare adica fix 4 saptamani pe luna.
    Ma lasa rece toate chestiile astea. Oamenii sunt oricum muritori. Stai, ca se pare ca nici asta nu e sigur ! Cei grosi la punga vor putea sa isi stocheze informatiile din creier in spatiul virtual si sa vezi atunci sex pe rupte intre decedati ! Virtual binenteles. Ca atata ne mai trebuia ca se pare ca suntem cam multi pe lumea asta.

    1. “Ramaneti bolsevici”, zice bine comentatorul de mai jos.
      Calendarul “papistas” intocmit de invatatii catolici cu sute de ani in urma masoara timpul,
      nu foarte, foarte exact,
      masoara timpul cu precizie: Nu se poate pune adverbul precis la grade de comparatie. Da, masoara timpul precis in secunde (cum chiar si bolsevicii incepusera sa-l masoare), si (calendarul) este deschis preciziei indiferenta de unitatea de masura a timpului – secunda, asa cum e definita ea astazi , ori alta unitate care ar putea fi inventata si adoptata.
      Sarbatorile sunt aniversari, …. Iar aniversarile se produc la momentele cand se intampla acelasi moment sezonal, ori pozitie a Pamantului pe orbita (mai intervine si fazsele lunii la aprecierea Pastelui).
      Nici un calendar nu poate defini un numar de zile intreg in cuprinderea unui an; un numar de zile si nopti constant. Indifernt cum s-ar organiza lunile si saptamanile in calendar, ….. pentru ca nici un calendar nu poate spune ca un an are 365, ori alt numar de zile. Cheia stabilirii unui calendar care sa a nu lase in urma aniversarile a fost introducerea anului bisect. Dar daca anul bisect, introdus la fiecare patru ani, nu poate rezolva, la randul lui precizie periodicitatea unei pozitii a Pamantului pe orbita, s-au introdus corectii la aplicarea lui. Alfel spus, durata ciclului de revolutie a Pamantului nu este divizibil nici cu 365. 25 zile si nopti.
      Tot asa savantii (tot cei apuseni, bata-I vina) au introdus exceptii la aplicarea periodica (de regula principala de 4 ani) a anului – acesta nu se aplica in anii divixibili cu 100. Mai departe s-au mai introdus – tot pentru corectarea aniversarii si exceptii de neaplicare a anului bisect dupa cum numarul de anii scursi ai erei dupa Christos este divizibil cu 400 si cu 4000, …. Asffel ca suntem asigurati vreo 20 000 de ani ca actualul calendar laic si ortodox (din tarile ortodoxe rezonabile), e satisfacator pentru acei douzedi de mii de ani.
      Nesuferitii de papostasi au sincronizat timpul dupa echinoctiul vernal produs in anul primului Conciliu de la Niceeam, 325, …. borna absolut exacta al curgerii timpului desfasurat de atunci incoace. Sa subliniem ca acel Conciliu s-a petrecut atunci cand Biserica Crestina era una si nedespartita, ….. catolica – carevasazica universala, “caz” catolica asta inseamna, dupa cum si pravoslavnica vrea sa insemne tot universala, doar ca se vrea sa fie exprimata cu cuvantul slavaon. Biserica a fost intodeaun catolica si ortodoxa deopotriva, …. Numai ca soborniceasca se vrea “dreapta credinta” in exclusivitate. Nu este fatarinicie ca “ne rugam pentru unitatea bisericilor” dar tragem pe pedala care adancese dezbinarea?
      Nu exista o zicere mai absurda decat “din mosi-stamsosi am sarbatorit Craciunul pe 7 ianuarie”, cum bine subliniaza articolul: cu incosnstienta ca sarbatorirea este aniversarea momentului sezonal.
      Praf in ochii prostimii, este zicerea de mai sus, … aruncata si acceptata de mai marii bisericiilor otrodoxe INSENSIBILE la modernizare: Atenite, insensibile la realitatea de zi cu zi, … un lucru care nu are legatura cu canoanele, … nu insemna incalcarea canoanelor. Nu se are in Vedere, asta au intentionat bolsevicii, decat singularitatea, exceptionalitatea culturii , lumii ruse.
      Sarbatorirea Marilor Prasinice are legatura cu stiinta aniversarii acelor mari eveniente crestine, evenimente care se calculeaza identic de catre catolici si ortodocsi – mai complicata este evaluarea datei Pastelui, unde intra si fazele Lunii – o anumita combinatie de fenomene astronomice, …. si tot asa , interpretate identic de bisericile de rit apusean si rasaritean.
      Rusine si iar rusine, vladicilor ortodoxe, constiente de precizia aniversarilor spre deosebire de prostimea ce reproduce pagagaliceste argumentul de mai sus. Cu cat mai marii bisericilor ortodoxe (unii dintre ei) amana conectarea la calendarul precis al masurarii timpului cu atat va fi ocara mai adanca.
      Pana atunci, parafrazez comentatorul de mai jos,
      “Urari bolsevice de 7 ianuarie”

  8. 1923.La congresul panortodox o propunerea de corectare a calendarului a venit din partea bisericii Ortodoxe Sârbe sustinuta de Patriarhia Moscovei si acceptata în unanimitate. Daaaar intorsi acasa , la rusi puterea politică bolsevica nu acceptă și nu se permite schimbarea. Dacă rusii n-au schimbat calendarul iubitii lor frați sîrbii de la care si venise propunerea nu l-au mai schimbat nici ei.
    Deci nu s-a vrut corectarea din motive politice /bolsevice cu riscul evident de a demonstra ca bolsevicii sunt mai tari decit toată lumea ortodoxă. si nu le pasă de adevarul stiințific. Rămîneți bolșevici ș-am sa va urez de CRACIUN pe 7 ianuarie

    1. Daca Zaharova nu se lasa de amenitari si misto, de ce sa nu-i zcem si noi de exceptionalismul rusesc? De pilda, sa-i reamintim de raspunsul de la Radio Erevan in legatura cu numele precar al razelor X: “Aceasta denumire e temporara; nu se cunoaste deocamdata savantul rus care le-a descoperit”.

  9. CUM NE-CUM
    SCHIMBATI PE 25 DECEMBRIE
    UKRAINA…..A TRECUT LA CALENDARUL RATIONL
    VOI..CE ASTEPTATI..SA VA ROAGE ..EUROPA..NATO..TOT NISTE FANDOSITI..
    TRECETI IN RANDUL ROMANIEI..DUPA CUM A FOST INAINTE DE LENON SI STALIN..VOI AVETI CRACIUN DUPA ..LENIN .NU DUPA CRISTOS!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *