Conform moralei ortodoxe, există câteva condiţii fără de care Cununia nu poate fi săvârşită. Eu aş aminti doar câteva: iubirea dintre soţi, să nu fie rude apropiate, să nu fie de acelaşi sex şi să nu fie deja căsătoriţi. În caz de divorţ, Biserica recunoaşte a doua şi a treia cununie, însă vorbim de o binecuvântare – acceptată doar ca cei recăsătoriţi să nu trăiască în desfrânare. Acesta este motivul pentru care la a doua nuntă nu se mai aşază cununile pe capul mirilor. Fiindcă cununa folosită la nuntă reprezintă de fapt cununa fecioriei. Ca şi rochia albă, de altfel. Din păcate, curăţia nu mai este respectată în zilele noastre. Iar la nuntă e importantă curăţia trupului şi a sufletului. Pentru cea din urmă tinerii ar trebui să se spovedească şi să se împărtăşească înainte de nuntă.
Cununia, aşa cum spune Fericitul Augustin, a fost instituită în Eden pentru Adam şi Eva, şi consfinţită de Iisus Hristos: „Răspunzând, El a zis: N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie? Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă” (Matei 19; 4-6).
Iar Apostolul Pavel, urmând învăţăturilor Mântuitorului, a spus: „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5; 31-32). Fiind Iisus întrebat despre divorţ, le-a răspuns fariseilor că divorţul nu este admis decât atunci când unul dintre soţi curveşte („Iar Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter; şi cine s-a însurat cu cea lăsată săvârşeşte adulter” Matei 19; 9). Curăţia conjugală este foarte importantă. De aceea desfrânarea celui căsătorit este considerată cel mai mare păcat în interiorul familiei.
Deoarece adulterul poate anula Taina Cununiei, a apărut de multe ori întrebarea: cum poate un om să îşi păstreze curăţenia trupului de vreme ce Iisus a spus: „oricine se uită la o femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5; 28)? Conform acestui verset, multă vreme s-a considerat că simplul gând la o altă persoană e adulter. Având în vedere slăbiciunea firii umane, acest lucru ar însemna că în nicio căsătorie curăţia nu e păstrată. Însă e nevoie de o atenţie sporită. Fiindcă Iisus nu a spus „oricine se uită la o femeie, gândindu-se la reproducere din pricina frumuseţii ei”, ci „poftind-o (pe ea)”. Acest poftind-o are în vedere intenţia; adică se presupune că bărbatul, dacă i s-ar ivi ocazia de a se împreuna cu femeia respectivă, nu s-ar da înapoi. Deci a pofti în acest context înseamnă a încerca să obţii.
Să considerăm că absolut orice ispită căreia îi rezistă bărbatul e egală cu desfrânarea, e o teorie fundamentată pe un mecanism de gândire străin de ideea creştină a evoluţiei spirituale. Mai simplu spus, e tot una cu mecanismul conform căruia unii spun despre post: dacă ţi-e poftă de carne, mai bine mănânci. Şi atunci mă întreb: ce sens are să ţii un post, dacă nu ţi-e poftă? Fiindcă postul urmăreşte înfrânarea poftelor, supunerea instinctelor, şi cu cât ispita e mai puternică, cu atât şi biruinţa celui ce rezistă e mai mare.
Desigur, nu spun că e bine ca soţii să aibă ispite puternice, dar nici într-un caz să nu ne imaginăm că apariţia ispitei e tot una cu săvârşirea păcatului! O astfel de gândire în loc să ajute, îl ispiteşte şi mai tare pe cel încercat, pe modelul: dacă tot e adulter că o privesc, de ce să nu merg mai departe? Din Pateric aflăm că mulţi părinţi au fost ispitiţi de femei, iar marea lor biruinţă nu a constat în lepădarea oricărui gând, ci în biruirea oricărei tentaţii.
Aş mai adăuga un lucru foarte important: deşi catolicii susţin că scopul căsniciei este naşterea de prunci; la începutul secolului XX, teologii ortodocşi, în frunte cu cei din Rusia, au afirmat că principalul scop al căsătoriei este iubirea dintre soţi. Aşa că „Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului” (I Corinteni 7; 3).
