Pentru că unul dintre marile vicii ale oamenilor moderni sunt promisiunile deșarte, mulți dintre ei, când sunt copleșiți de emoții la vreo îngropăciune, preferă să toarne verzi și uscate despre respectul și pe care l-au purtat față de adormitul și despre înălțătoarele planuri pe care le au în scopul înveșnicirii memoriei acestuia. De regulă, porcăria se întâmplă în cazul deceselor unor personalități, iar grăitorii sunt politicienii. Și avem de a face cu o pocrărie, pentru că de cele mai multe ori făgăduințele sunt făcute în van, doar de ochii lumii, a camerelor de vederi și a lacrimilor aprobatoare ale celor din jur. Apoi, brusc, urmează finita la commedia. Sicriul pică în groapă și toate vorbele se uită în aceeași clipă, exact ca promisiunile preelectorale.

Politicienii – experți în a păcăli cadavrele

Însă minciuna având picioare scurte, demagogii care se umflă în pene pe la procesiunile funerare arată în ultimă instanță mai jalnici decât sinucigașii. Fiindcă orice om lucid, care ar vrea să-și evidențieze burta, mutra și costumul în fața unei racle, ar putea să citească cu o zi înainte o carte sau două, din care să culeagă suficienți termeni pentru a-și încropi o cuvântare pe cât de tristă, pe atât de frumoasă, și să se abțină de la promisiuni, dacă nu e sigur că va fi în stare să le îndeplinească. De bine de rău, morții nu au nevoie de străzi, nici de monumente, nici de pietre sau clădiri care să le poarte numele, cu atât mai puțin de plăci funerare. Și pledoariile noastre pompoase din fața gropilor nu ating cu nimic sufletele trecute din lumea aceasta. Dacă veșnicia există, pentru ele este mult mai important să găsească un drumușor oricât de strâmt spre paradis, decât un cogeamite bulevard pe pământ. Iar dacă eternitatea spiritelor noastre este o poveste, atunci și spiritele sunt basme, neavând simțuri. Respectiv, oricât de scumpi am fi fost pentru cei care au murit, noi dispărem din universul lor îndată după ce ei închid ochii.

Prostia noastră în acest caz constă în faptul că tot noi suntem perdanții. Dacă balivernele noastre funerare îi lasă impasibili pe răposați, acestea se răsfrâng mai târziu asupra conștiinței noastre. E o treabă când o rudă apropiată a unui decedat promite ceva, fiind sfâșiată de durere, după care nu poate să se țină de cuvânt din lipsa banilor sau a altor posibilități, și e altă poveste când matrapazlâcul vine din partea unui demnitar.
„Cine spune minciuna e ca și cel ce fură”, zice proverbul. Experți în a duce lumea de nas, politicienii noștri au învățat și șmecheria de a păcăli cadavrele. În atare situație, dacă morții nu-i aud, au de suferit în cele din urmă rudele acestora care deseori, din naivitate, îi cred.

Am impresia că deseori, mergând la vreo înmormântare a unui nume important, oficialii noștri își zic: „De ce n-aș zice că vom numi o stradă în numele mortului sau că îi vom înălța vreun monument? Pe urmă ori se va uita, ori eu voi invoca lipsa de fonduri. Zis și făcut – fuga la țintirim!”.

Când vor fi construite străzile Cioclea, Jucov și Matcovschi?

Cred că aș putea umple tot ziarul, de-aș face o listă cu numele decedaților în privința cărora autoritățile locale sau centrale au promis că le vor păstra amintirea vie într-un fel sau altul, însă, din varii și neînțelese motive, s-au făcut apoi că plouă. Voi aminti însă doar despre cazurile a trei oameni de cultură trecuți dintre noi, în numele cărora Consiliul municipal Chișinău (CMC) și-a luat acum patru ani angajamentul de a numi unele străzi ale Capitalei. Cititorilor noștri, de fapt, le sunt cunoscute tertipurile prin care oficialii de la Primărie căutau scuze pentru că s-au răzgândit încă acum doi ani în ceea ce privește denumirea a trei străzi în numele poeților Eugen Cioclea și Dumitru Matcovschi, precum și a omului de teatru Titus Jucov.

Aceștia s-au mutat la eternitate în anul 2013. La finele acelui an, consilierul municipal Alexandru Grecu, actualul președinte al Uniunii Teatrale din Moldova, a venit cu inițiativa de a redenumi în memoria lor unele străzi din Chișinău. După ce propunerea a fost acceptată cu majoritate de voturi în CMC, despre ea s-a uitat. Peste un an, responsabili ai Primăriei spuneau că, de fapt, inițiativa nici nu a fost pusă la vot. În opinia lui Grecu, lucrurile au luat o asemenea întorsătură din cauza că Eugen Cioclea nu prezintă niciun interes pentru primarul general al Chișinăului, Dorin Chirtoacă. La rândul său, viceprimarul Nistor Grozavu spunea că o stradă cu numele Cioclea ar putea să existe peste doi sau mai mulţi ani. „Să lăsăm să se răcească corpul și după aceea să ne gândim la rece”, propunea atunci edilul. El își motiva spusele prin faptul că toate străzile orașului aveau denumiri și de aceea urmează să fie construite altele noi. Mai bine zis, o stradă pentru Cioclea, alta pentru Matcovschi și așa mai departe. „Unii fac asemenea propuneri doar pentru PR politic”, menționa Grozavu. „De vor căuta străzi noi, vom avea strada Cioclea atunci când moldovenii vor zbura pe lună”, ironiza, în replică, Alexandru Grecu.

Guvernatorul BNM numără banii și tace

Primarul Dorin Chirtoacă s-a arătat totdeauna rezervat față de această probemă. Însă atitudinea colegilor săi de la Primărie i-a uimit inclusiv pe scriitorii de valoare de la noi. Vladimir Beșleagă declara în acest sens: „Cioclea a fost un mare poet care ne-a renovat poezia. Dar ăştia de la Primărie sunt birocrați leneși, care inventează fel de fel de pretexte, ca să-și justifice inactivitatea. Sunt nişte oameni impotenți! În ultimă instanță, toate numele astea de funcționari se duc pe apa sâmbetei și rămâne poezia, rămâne poetul”. De aceeași părere era și Emilian Galaicu-Păun: „La noi, după moartea multor autori, se spune că le dau stradă, bulevard, casă memorială bla-bla-bla. Și cu asta se încheie discuția. Dar Eugen Cioclea pentru Primărie este un ilustru necunoscut, deși el este poetul care a făcut cel mai mult pentru poezia modernă din Basarabia, a fost ca o cometă care i-a anunțat pe toți ceilalți”.

Apropo, dintre oficialii care au făcut tot felul de promisiuni odată cu decesul lui Eugen Cioclea, s-a ținut de cuvânt numai ministrul Culturii, Monica Babuc. Astfel, în 2015, ministerul i-a decernat poetului post-mortem premiul „Constantin Stere”. În rest, s-ar părea că nu ne rămâne decât să așteptăm într-adevăr primul zbor al moldovenilor pe lună…

Deși, în prezent, lucrurile ar putea să se schimbe cel puțin în privința aceluiași Cioclea, după ce nepotul său, Sergiu, a devenit guvernator al Băncii Naționale a Moldovei. Dar și aici depinde de prestația și de dorința acestuia de a pune umărul la înveșnicirea memoriei unchiului său. Deocamdată nici guvernatorul nu mișcă un deget în această direcție.

PR prin sacrilegii

Oricum, n-am vrut să vorbesc despre cazuri aparte, ci doar despre un fenomen dezagreabil. Dacă Nistor Grozavu are dreptate când spune că unii demnitari fac asemenea promisiuni pentru PR, rezultă că în țara noastră chiar și morții sunt folosiți în scopuri politice. De vreme ce minciuna se întoarce mai devreme sau mai târziu împotriva mincinosului, cu atât mai grav va fi de capul celor care mint, recurcând la sacrilegii. Și aici mă refer la toți încostumații care își șterg tălpile de fețele morților. Acest păcat ar trebui să-i pună pe gânduri măcar de Paștele Blajinilor, când vor merge și ei cu câte o gălușcă și o pască pe la mormintele cui îi are. Dumnezeu să-i odihnească în pace și pe vii, și pe morți!