– Draga confrate Teodor Popovici, luptand de atata amar de vreme cu dintii nesanatosi ai pacientilor, ce te-a facut sa te inrolezi, deja la o varsta respectabila, in cohorta… coltosilor epigramisti?
– Coltii lor sanatosi, negresit. Sa stii, nici coltii dentistului nu sunt mai rai. La noi, proverbul cu „ciubotarul fara ciubote” nu merge, domnule! Noi avem dinti tari!..
– Carevasazica, iti plac oamenii cu dintii sanatosi… De-ar fi toti astfel – he-he, sa te auda Dumnezeu! – din ce onorarii ar trai atunci stomatologii? Din cele care, eventual, li se platesc pentru epigramele publicate?
– Chiar ma faci sa rad ca de-o poanta buna.
– Atunci s-o… aprofundam. Banuiesc ca onorariul ce-i revine unui stomatolog pentru tratarea a zece dinti il depaseste de cateva ori pe cel incasat de mine pentru toate epigramele publicate in ultimii zece ani.
– E cam asa, dar cu o precizare: acesti dinti trebuie sa fie… masele de minte. Si nu zece, dar tocmai 101. Cati deputati in Parlamentul Moldovei – atatea masele de minte.
– Si presedintele tarii?
– Pentru el, in cartea mea „Reichstagul comunist”, am o epigrama speciala: Perspective voroniniste – Un prezent dezastruos, / Dar urgia-i inainte: / Presedintelui i-au scos / Ultima masea de minte.
– Ar fi tocmai momentul sa divulgam cititorului prilejul ce ne-a determinat pe noi, satiricii de la TIMPUL, sa te cooptam in randurile musafinilor TS, desi esti cunoscut si ca un fidel autor al acestui supliment de ras in vremuri de plans. Zilele acestea, ai scos de sub tipar placheta de epigrame „Maseaua de minte”. Al treilea volum editat in acest an, dupa „Taraboi in tara lui Vorosca” si „Reichstagul comunist”. Tustrele sunt pregatite intr-un termen-record. Felicitari!
– Mai am o bucurie, pentru care merit, cred, nu mai putine felicitari. Tot in aceste zile, fiica mea Cristina a adus pe lume primul meu nepotel. Si tot Teodor il cheama.
– Sa-ti traiasca, bunelule! Dar sa lasam pruncul in grija mamicii si sa ne intoarcem la cele trei nume odraslite de dumneata in acest an pe taramul epigramei. De ce, in ultima carte, ai abandonat tematica politica si ai revenit la cea medicala, stomatologica, strict profesionala, prezenta si in volumul de debut in epigrama – „Muza cu seringa” -, pe care l-ai tiparit acum doi ani? Consideri ca, gata, s-a zis cu taraboiul din „tara lui Vorosca”?
– Taraboiul din aceasta tarisoricuta, vorba lui Nicolae Dabija, nu se termina cu una, cu doua. Cat o sa-si bage aici ursul coada (chiar daca avem si noi Lupii si Ursii nostri!), n-o sa avem parte de liniste si pace. Viitorul luminos, desenat de comunisti cu secera si ciocanul pe apa Nistrului, nu se prea insenineaza nici in aceste zile, cand in inimile noastre incep a inmuguri, totusi, anumite sperante.
– In acest context semnificativ, hai sa mai citez o epigrama din volumul „Reichstagul comunist”: „?ara viitorului luminos” – Muncim, sa castigam macar un os / Si, cum pasim pe calea cea mai dreapta, / Ne-asteapta viitorul luminos / Si dracu’ stie ce ne mai asteapta!…
– Umoristii, satiricii nu sunt niste prezicatori, sa dea in bobi, dar nici babe bocitoare. Dimpotriva, ei privesc lumea cu scepticism si ironie, dar cu o ironie senina. Ei sunt dusmanii mizantropilor, pesimistilor, bocitoarelor nationale. Ei tind sa le faca semenilor viata mai luminoasa, chiar si atunci cand pe lume e chiu si vai, ca in… „tara lui Vorosca”. Arma satirei este taioasa si… de temut. Cred ca ar trebui sa ne mobilizam exemplar, sa facem ca aceasta arma sa fie respectata si apreciata la justa valoare atat la radacini (printre oamenii muncii), cat si la (conducerea de) varf.
– Sunt cunoscute, cel putin printre cititorii avizati, eforturile intelectuale si financiare pe care le depui dumneata pentru revigorarea in presa a satirei si umorului. Te cunoastem ca fondator al editiei „Chiparus plus” si al suplimentului „Academia umorului” ce apare in cadrul publicatiei periodice „Viata studenteasca” fondata, de altfel, tot de dumneata. Cum crezi, cand vom avea, in sfarsit, si noi, romanii moldoveni de la Chisinau, o publicatie satirica gen „Academia Catavencu”, „Aspirina saracului”, „Epigrama” etc., care apar neintrerupt la Bucuresti?
– Atunci cand inaltii functionari ai tarisoarei se vor gandi cu adevarat, nu numai in vorbe, si la oamenii acestui plai, la spiritul degradat al populatiei acestei bucati de tara, saracite si indobitocite de comunisti, si nu doar de acestia. Guvernantii ar trebui sa aiba un program de salvare a culturii, de sustinere si consolidare a presei libere. Or, la noi se stie: nici o publicatie nu poate exista doar din banii abonatilor. Prea putini sunt cititorii si prea am pierdut noi, cu totii, gustul cititului, ca sa nu mai zic de cel al… ganditului.
– Ai investit sume considerabile in editarea in limba romana a unei serii de 19 carti de bancuri – originale, culese si adaptate -, actiune de pionierat in literatura autohtona. De asemenea, ai investit zeci de mii de lei in publicatiile periodice sus-mentionate, fara a avea un castig cat de mic, cel putin – unul moral. Aceste proiecte, hai sa le zicem nationale, realizate cu puteri proprii, la fel ca si publicatiile de satira si umor din intreaga perioada post-sovietica – „Post-scriptum”, „Pardon”, „Cucu”, „Chiparus – serie noua”, aparute cu concursul altor sponsori si cu munca neprecupetita a acelorasi cativa satirici si umoristi de la noi – meritau sa fie sustinute de guvernanti, inclusiv comunisti sau democrati…
– Nu zic, promisiuni ni s-au facut… Dar ni s-au pus si destule conditii. Trebuia sa ne inregimentam, sa facem jocul murdar al comunistilor. Ori sa le cantam in struna unor persoane dubioase. Decat o astfel de satira, mai bine – deloc.
– Acum, in timpuri de criza economica, sansele editarii unei publicatii nationale de satira si umor sunt de-a dreptul minime. Pierdem si umoristii pe care ii avem, iar altii, in urma lor, nu se mai vad sa apara.
– Asta-i situatia. Unde mai pui ca niciunul dintre satiricii despre care mi-ai zis, numarandu-te si dumneata printre ei, nu-si poate permite sa se consacre in exclusivitate acestei meserii grele, angajandu-se in serviciu care si pe unde gaseste, pentru a-si intretine familiile. Cu adevarat: ras pe timpuri de plans…
– Nu-ti pare ca, pe finalul acestui interviu, am intors-o prea in… vorba cantecului: „Moldovenii cand se strang / Si-n petreceri se avanta, / La un colt de masa plang, / La alt colt de masa canta”?
– Imi pare. Deci, tocmai ar fi momentul sa ne punem pe cantat!
– Ca bine zici. Avem de sarbatorit niste evenimente: o nepotica cuminte si o „Masea de minte”!…
– Asteapta, sa torn: sampa-nie, sampa-tie!
– Multi ani sa va traiasca!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
