Actualitate

(TIMPUL 16 iunie 2013) Știința și credința

Într-adevăr Dumnezeu nu i-a descoperit omului mai mult decât îi era necesar pentru mântuire. Iar omul a tras singur concluzii. De exemplu că pământul e centrul universului.

Din pricina neînțelegerii oamenilor, de-a lungul istoriei, s-a ajuns și la situații deosebit de grave. Cum ar fi judecarea lui Galileo Galilei de către Inchiziție. Oamenii s-au obișnuit să asocieze faptele Inchiziției cu cele ale credinței, deși Biserica Romano-Catolică regretă acum Inchiziția, care a rămas ca o pată întunecată în istoria ei. Şi nu departe de crimele Inchiziţiei sunt şi cele ale cruciadelor. Cu toate astea, nu putem să judecăm biserica apuseană doar pentru greşelile făcute. Şi mai mult, nu putem judeca întreaga lume creştină din cauza abaterilor grave ale unor biserici creştine.

Sfântul Marcu Ascetul insista pe capacitatea medicilor. El spunea că medicii de la Dumnezeu au dobândit cunoaştere şi pricepere şi de aceea oamenii nu trebuie să fugă de medici sau să aştepte vindecarea direct de la Dumnezeu. Dumnezeu lucrează prin mâinile medicilor, spunea el. Şi considera că cei care nu apelează la doctori păcătuiesc, fiindcă e o mândrie să consideri că pe tine te va vindeca Dumnezeu fără mijlocirea medicilor.

Dacă doctrina creştină a părut vreodată că e în contrazicere cu ştiinţa, asta s-a întâmplat din neputinţa creştinilor de a înţelege un anumit lucru şi nu din pricina învăţăturii lăsate nouă de Dumnezeu. Eu sunt convinsă că tot ce va descoperi ştiinţa, va putea fi pus în legătură cu credinţa. Iar reacţia exagerată a unor creştini când vine vorba de o anumită descoperire, e de fapt dovada unei slabe credinţe. Ne e atât de frică de anumite descoperiri doar pentru că ne temem că acestea ne vor distruge slaba credinţă pe care o avem. Şi din cauza asta, foarte greşit, s-au făcut de multe ori crime groaznice în numele credinţei. E suficient să ne gândim la Hypatia din Alexandria, la Giordano Bruno, la atâţia alţii. Însă acestea sunt crime ale necredinţei, nu ale credinţei. Un om care crede cu adevărat nu se teme de nimic. Ori aceste crime s-au făcut din frică, ceea ce înseamnă că cei care au comandat astfel de crime (ca ale Inchiziţiei) s-au temut pentru credinţa lor şi a semenilor, făcând astfel crime din necredinţă, dar – din păcate – în numele credinţei. 

continuarea o găsiți aici


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.