TIMPUL la tabăra refugiaților din Belgrad: „Țara mea este cuprinsă de război. Vreau să fiu liber”

Acum rolul său este unul mult mai nobil – el găzduiește zilnic zeci și sute de refugiați. Aceștia vin din Siria, Irak, Iran, Afganistan, Somalia ș.a., iar Serbia pentru ei este mai mult o trambulină spre Germania, Austria și alte state din Europa de Vest.

Am ajuns în tabăra refugiaților, situată în acel parc, în prima zi însorită după o săptămână ploioasă și rece. Nu mai găseai nici un fir de iarbă, totul era numai noroi, iar din sutele de refugiați care s-au adăpostit acolo, doar câteva zeci dispuneau de corturi, ceilalți fiind nevoiți să doarmă pe foi de carton și să se învelească cu pături. Majoritatea sunt tineri sau chiar copii, jumătăți de familii, rude îndepărtate sau doar prieteni.
Localnicii îi vizitează zilnic, le aduc haine curate și uscate, încălțăminte, pături, mâncare și chiar medicamente. Refugiații refuză cu încăpăținare orice sumă de bani. „Nu suntem cerșetori. Vrem să lucrăm pentru bani”, spune Atiya, mamă a trei copii, care se află în Belgrad de două săptămâni.

Potrivit UNHCR, Serbia a înregistrat o creștere bruscă a solicitanților de azil pe teritoriul acesteia în 2014. Doar în primele opt luni ale anului precedent, Serbia a primit 6,974 solicitări de azil, o creștere semnificativă de la 2567, în aceeași perioadă în 2013 – peste 3600 dintre aceștia fiind sirieni.

Mai mult, la începutul lunii septembrie, potrivit datelor ONU, mai mult de 7720 de refugiați au părăsit Macedonia și au intrat în Serbia. Cu o populație estimată la 7 milioane, o economie fragilă, iar șomajul la un nivel apropiat de 20%, Serbia a găzduit până în prezent 120 de mii de refugiați în acest an, informează ministrul de Interne al statului sârb, Nebojša Stefanović. Asta în timp ce, de la începutul anului, în toată Europa au intrat ilegal 630 de mii de persoane.

Izvorul public de la care refugiații beau apă și se spală

Voluntarii care stau zilnic la dispoziția refugiaților din Belgrad, cei veniți la începutul anului curent aveau bani, cunoșteau engleza, erau bine îmbrăcați și descurcăreți. Cei nou-veniți au nevoie de mai multă asistență, nu au practic deloc bani la ei, foarte puțini înțeleg engleza, iar și mai puțini o cunosc.

La fel i-am văzut și eu pe cei cu care am reușit să discut. Discuțiile nu au fost lungi, unica limbă străină în care puteam să discutăm era engleza, iar aceasta nu era unul din punctele lor forte. Iar cel mai bun vorbitor a fost și cel mai tânăr dintre interlocutorii mei, Firuse Atoy. L-am găsit așezat lângă unchiul și verișorii săi, împărțeau aceeași foaie de carton. Verișorul său cel mai mic, rușinat de prezența unei străine, a părăsit cercul „maturilor” și a plecat să hrănească porumbeii. „Și așa au puțină mâncare, iar el hrănește păsările…”, m-am gândit eu. Urma să aflu mai târziu că asta e tot ce pot face ei deocamdată pentru comunitatea din Belgrad, în afară de a păstra curățenia în parcul în care s-au oprit.

Firuse Atoy (stânga), alături de rudele sale

„Vrem să plecăm în Suedia alături de familia mea. Nu mergem în Germania, căci e supraîncărcată cu refugiați”, îmi spune Firuse. Are aproape 15 ani și a venit din Afganistan, părinții lui s-au oprit în Iran. „Ei nu cred că ar putea să-și construiască o nouă viață într-o țară atât de străină și îndepărtată. Au rămas acolo cu sora și fratele meu mai mici”, îmi zice el.

În ziua când am discutat cu el, se afla în Belgrad de trei zile. Știe că trebuie să-și caute de lucru ca să aibă bani de drum spre Suedia, dar încă se adaptează. Dar asta nu-l întristează. „Acasă nu ne lasă nici la școală să mergem. În Suedia vreau să-mi termin studiile și să învăț economia. Am scopuri mari”, mărturisește el.

„Sârbii sunt buni cu noi”

Îi mulțumesc lui Firuse și rudelor sale pentru discuție și țintesc spre o gașcă de 8 bărbați tineri. Mă apropii de ei și întreb dacă este cineva care vorbește englezește. Drept răspuns, primesc schimb de priviri pierdute. Unul mai răsărit, se ridică în picioare și strigă-n gura mare: „Mohamaaaaad!”.

Gașca de tineri veniți din Iraq

Sunt de 20 de zile aici și au prins cele mai ploioase zile ale începutului de toamnă, dar nu zic că le-a fost frig. „Ne simțim bine aici, sârbii sunt buni cu noi, ne ajută foarte mult”, spune Mohammad, 24 de ani. Sunt tineri, ai căror părinți nu i-au mai însoțit în acest drum primejdios. „Vreau să fiu liber! Țara mea este cuprinsă de război, iar eu vreau să trăiesc în libertate”, zice Imad, 21 de ani, fiind întrebat de ce a plecat din Irak, țara lui de baștină. Ei se îndreaptă spre Germania. „Nemții ne-au zis că toți sirienii și irakienii pot veni în Germania, căci vom primi ajutor”, explică Mohammad.

„Dar ce veți face acolo fără ca măcar să cunoașteți engleza? Cum vă veți descurca?”, îi întreb. „Nu știm, dar începem totul de la zero și sperăm să ne descurcăm. Ne place să învățăm și vom depune toate eforturile necesare ca să învățăm germana”, mă asigură Imad, care a fost nevoit să părăsească, odată cu familia, și țara sa, și studiile universitare. Mohammad s-a interesat deja ce ar putea face la nemți. „Eu am absolvit deja facultatea. Iar în Germania trebuie să-mi fac echivalarea diplomei și să mă angajez”, mă asigură acesta.

Prietenii lor, care ne ascultau atenți pe parcursul discuției îi roagă pe Mohammad și Imad să-mi zică: „Noi vrem să facem bani ca să ne ajutăm familiile care au rămas acolo și poate să le aducem la noi, dar nu așa cum am ajuns noi, ci legal și sigur”.