Actualitate

Tragedie aviatică: 13 oameni AU MURIT, după prăbușirea unui elicopter

Accidentul s-a produs în cursul unor exerciţii, a menţionat pe Twitter noul şef al statului, care a transmis condoleanţe familiilor celor ucişi, precizând că vor beneficia de asistenţă materială.

Acesta a menţionat că a ordonat o anchetă în legătură cu prăbuşirea elicopterului, care făcea parte dintr-un escadron de patru aparate de zbor şi se deplasa pe o rută între portul Aktau la Marea Caspică şi oraşul Şimkent din estul Kazahstanului.

Aeronavele, în care călătoreau membri ai forţelor speciale, efectuau manevre de zbor nocturn în condiţii meteo severe.

Anul trecut, în ultima zi a lunii octombrie, un elicopter militar, care transporta mai mulți oficiali din Afganistan de rang înalt, s-a prăbușit în provincia Farah, aflată în vestul țării, tot din cauza condițiilor meteo severe. Toți cei 25 de oameni aflați la bord au murit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *