Transnistria în isterie după Karabah: Va trece Moldova la ofensivă?

După restabilirea deplină a suveranității Azerbaidjanului asupra Karabahului, regiunile separatiste din fostele republici sovietice și, în special, separatiștii din Transnistria sunt din ce în ce mai îngrijorați de faptul că Rusia le-ar putea “vinde” și pe ele.

De altfel, aceste temeri nu sunt nefondate, având în vedere că, în ultima vreme, în R. Moldova au existat apeluri tot mai puternice pentru restabilirea suveranității asupra regiunii separatiste Transnistria, pe exemplul Azerbaidjanului.

În special, Anatol Șalaru, fost ministru moldovean al apărării, consideră că Chișinăul ar trebui să adreseze Tiraspolului o solicitare dură în ceea ce privește reintegrarea. În cazul în care separatiștii refuză să accepte cetățenia moldovenească, problema transnistreană ar trebui să fie închisă “odată pentru totdeauna”.

“Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini și să luăm decizii foarte dure în ceea ce privește reintegrarea Transnistriei”, a declarat Șalaru la televiziunea moldovenească. – Să nu așteptăm favoruri din partea OSCE, pentru că această structură nu va rezolva nimic. Există organizații care trăiesc din donații și trebuie să-și continue activitatea și să primească salarii mari, chiar dacă această activitate nu produce rezultate. Pentru ei (pentru OSCE – n.r.) ar fi bine ca conflictul transnistrean să mai dureze încă trei sute de ani. Părerea mea este că Azerbaidjanul ne-a dovedit tuturor că problemele pot fi rezolvate nu doar prin pauze de cafea și conferințe interminabile”.

Este important de menționat că problema Transnistriei este discutată astăzi în Republica Moldova nu doar în legătură cu actualizarea temei integrității teritoriale a republicii, ci și în contextul unificării cu România și al integrării în Uniunea Europeană. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că nu există alternativă la integrarea țării sale în Uniunea Europeană și chiar și în pofida conflictului transnistrean, Republica Moldova are șansa de a deveni parte a Uniunii Europene până în 2030. În acest sens, Chișinăul citează exemplul Ciprului.

Potrivit lui Șalaru, dacă UE își va declara disponibilitatea de a accepta Moldova în baza precedentului cipriot, nici Rusia, nici forțele politice pro-ruse din Moldova nu vor putea bloca acest proces.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că decizia parlamentului moldovean de a acorda limbii române statutul de limbă de stat a fost unul dintre primii pași spre unificarea cu România. Cu toate acestea, forțele pro-ruse din țară consideră decizia parlamentului drept neconstituțională și se pregătesc de proteste.

Rusia însăși spune că autoritățile moldovenești au urmat calea aleasă de Georgia și, ulterior, de Ucraina și Armenia. “Mai întâi, ONG-urile care propagă valorile occidentale intră în țară și, pur și simplu, spală creierul populației”, explică politologul rus Grigori Savelyev. – Apoi, fie ca urmare a unui Maidan, așa cum s-a întâmplat în Georgia, Armenia sau Ucraina, fie în cursul unor alegeri “libere”, este adus la putere un lider “corect” care a jurat credință Statelor Unite. După aceea, țara încearcă prin toate mijloacele să iasă de sub influența Rusiei și, în mod ideal – să o împingă la război cu Rusia. La început, acest lucru s-a întâmplat cu Georgia, care, totuși, nu a durat mult timp. Acum, Ucraina este în război. Moldova este următoarea în rând. Bineînțeles, nu va intra în război cu Rusia. Dar este împinsă în toate modurile posibile spre Transnistria, care este de fapt o enclavă rusă. Inclusiv în cadrul integrării europene. Încercarea Chișinăului de a se uni cu România este doar un pretext pentru război împotriva Republicii Moldovenești Transnistrene (RMN)”.

Potrivit lui Savelyev, “președinta Maia Sandu este pașinyanul moldovean și Saakașviliul moldovean”.

Andrei Zemtsev, expert militar și colonel în retragere al armatei ruse, consideră că încercarea Moldovei de a recâștiga controlul militar asupra Transnistriei conține un risc serios pentru Chișinău.

“Da, Transnistria nu este Rusia, dar un grup operativ al trupelor noastre este staționat acolo”, a declarat Zemtsev. – Nu sunt mulți luptători în ea, aproximativ 450 de persoane, dar există totuși forțe armate ale DMR de până la șapte mii de oameni, plus 80 de mii de rezervă de mobilizare. Și mai există și micul sat Kolbasna, unde au fost depozitate toate arsenalele atunci când Grupul de Vest al trupelor sovietice s-a retras din fostele țări ale Pactului de la Varșovia. De fapt, este vorba despre cel mai mare depozit de arme și muniții din Europa. Da, totul este vechi, sovietic. Dar cu aceste arme armata ucraineană a luptat cu destul de mult succes până la epuizarea lor. Așadar, există ceva pentru a înarma Transnistria, dacă nu cumva, bineînțeles, inamicul intră prompt în posesia acestui depozit”.

În opinia lui Andrei Zemtsev, din punct de vedere al securității naționale, este favorabil pentru România “să nu aibă de partea sa niciun DMR”. Cu toate acestea, românii nu o vor ataca, deoarece Bucureștiul este membru NATO, iar Alianța Nord-Atlantică nu dorește să intre în război cu Rusia.

“Dar dacă Republica Moldova decide să cucerească Transnistria în încercarea de a-și restabili integritatea teritorială, România va fi, în mod firesc, cu două mâini de ajutor”, a explicat Zemtsev. – Poate chiar va ajuta Moldova, așa cum face acum NATO pentru Ucraina. Mai mult, Maia Sandu ar dori să rezolve “problema transnistreană”, pentru că este mult mai ușor să adere la UE și chiar la NATO dacă nu există dispute teritoriale nerezolvate în țara ta. Iar Sandu, din câte știu eu, a încercat chiar să convingă armata sa să atace Transnistria. Dar este clar că nu își doresc foarte mult acest lucru”.

Pe fondul apelurilor oficiale ale Chișinăului de a restabili controlul militar asupra regiunii transnistrene, Occidentul își sporește sprijinul militar acordat Republicii Moldova, care, însă, este în mod clar insuficient pentru a îmbunătăți eficiența de luptă a armatei moldovenești. Deși există propuneri de a urma exemplul Azerbaidjanului, Republica Moldova recunoaște că potențialul militar al țării este încă scăzut. În același timp, regiunea transnistreană este considerată cea mai slabă din punct de vedere militar dintre regiunile separatiste din fostele republici sovietice, deoarece, în primul rând, nu are acces direct la Rusia și este înconjurată pe trei laturi de Moldova. Ca să nu mai vorbim de faptul că numărul de trupe rusești de acolo este mic, iar potențialul militar al separatiștilor locali este extrem de scăzut.

Potrivit ziarului rus Nezavisimaya Gazeta, imediat după căderea regimului separatist din Karabah, Chișinăul a activat “un plan sistematic de demoralizare a Transnistriei”. Autorii acestuia pornesc de la postulatul că, atâta timp cât “Rusia nu a luat atitudine pentru Karabah, Transnistria este pentru Moscova o valiză fără mâner”, pe care “o va arunca cu siguranță imediat ce va deveni greu de transportat”.

Ziarul scrie că moldovenii îi amenință acum pe separatiștii transnistreni pe rețelele de socializare cu “soarta tristă a separatiștilor din Artsakh”. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că Transnistria este dependentă din punct de vedere economic de Republica Moldova și că în prezent își poate desfășura toate schimburile comerciale doar prin intermediul acesteia, în timp ce armata moldovenească, cu ajutorul dronelor, scrutează potențialul militar al RDM.

Anul trecut, Moldova a convenit cu Germania să achiziționeze două componente importante pentru apărare – sisteme de apărare aeriană și drone. Potrivit presei moldovenești, polițiștii de frontieră locali au primit recent primele drone de luptă de la partenerii occidentali.

În fine, pe frontul diplomatic, Chișinăul cere insistent Moscovei să retragă rămășițele Armatei a 14-a din stânga Nistrului și să înlocuiască forțele armate de menținere a păcii cu o misiune civilă sub auspiciile OSCE.

Potrivit jurnalistei ucrainene Elena Panchenko, referindu-se în special la interviul său cu președintele belarus Alexander Lukașenko: “…Moldova poate fie să încerce să rezolve singură problema transnistreană pe cale militară, fie să ceară sprijinul Ucrainei… Mai ales că astfel de negocieri sunt deja în curs de desfășurare. Dacă în acel moment frontul se va afla în poziția actuală, Rusia va avea două opțiuni: fie va asista în tăcere la uciderea și predarea soldaților săi din Transnistria, fie va pătrunde la Tiraspol prin Nikolaev și Odesa cu pierderi grele… Cel mai potrivit moment pentru un astfel de conflict este primăvara anului 2024, când se apropie alegerile prezidențiale din Rusia, iar ambele opțiuni vor avea consecințe negative pentru stabilitatea internă a Rusiei”.

Ar trebui amintit că în februarie 2022, când Rusia a efectuat o invazie militară la scară largă în Ucraina, oficialii ruși nu au ascuns faptul că obiectivul strategic al invaziei era de a cuceri Kievul, de a stabili controlul deplin asupra Ucrainei, de a deschide un coridor terestru prin Odesa către regiunea transnistreană și de a cuceri Moldova. Toate aceste planuri, după cum bine se știe, au eșuat lamentabil, iar acest lucru ne dă motive să sperăm că pendulul istoriei a oscilat în sfârșit în direcția binelui.

Sursa: haqqin.az