Social

Trei administratori autorizați și doi angajați ai unei bănci, reținuți de CNA: Ar fi înstrăinat ilegal zeci de bunuri gajate sau ipotecate la bancă

Un grup format din cinci persoane, doi angajații unei instituții bancare și trei administratori de insolvabilitate, au fost reținuți vineri, de către de CNA și PA după efectuarea mai multor percheziții.

Bănuiții sunt cercetați în mai multe dosare de spălare de bani, escrocherie, abuz de serviciu și fals, fiind suspectați că ar fi înstrăinat ilegal zeci de bunuri gajate sau ipotecate la bancă, astfel aducând prejudicii de milioane clienților, transmite Știri.md.

Astfel, potrivit materialelor anchetei și investigațiilor preliminare, s-a stabilit că, începând cu anul 2017, un grup de administratori autorizați, în comun cu doi angajați ai unei instituției financiare, ar fi organizat un plan infracțional prin care au deposedat ex-debitorii instituției bancare de bunurile mobile și imobile gajate sau ipotecate. Deși banca a vândut toate datoriile unor companii străine și nu mai aveau niciun drept asupra bunurilor gajate, bănuiții, prin înșelăciune, au continuat să folosească bunurile și chiar să le înstrăineze.

În cadrul urmăririi penale, s-a mai constatat că mai multe bunuri gajate ar fi fost subevaluate și vândute la prețuri mult mai mici decât valoarea reală a acestora, iar cumpărătorii ar fi persoane afiliate grupului infracțional. Doar într-un caz, grupul ar fi reușit să cauzeze un prejudiciu de peste 10 milioane de lei, în urma subevaluării unei case de locuit. Anchetatorii susțin că numărul bunurilor înstrăinate ilegal și pagubele aduse părților vătămate ar putea să crească la zeci de milioane de euro, iar în schemă ar fi implicate și alte persoane.

Astfel, pentru data de 7 octombrie, au fost autorizate 19 percheziții la domiciliile, birourile de serviciu și automobilele, utilizate de către suspecți, dar și acțiuni de urmărire penală în unele birouri din entitatea bancară. În urma acestora, au fost reținuți, pentru 72 de ore,  trei administratori autorizați și doi angajați ai băncii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *