Parlamentul R. Moldova, în urmă cu 32 de ani adopta tricolor ca drapel de stat, acesta era fără stema actuală care îl diferențiază de tricolorul României.
Zece zile de încleștări înverșunate în primul Parlament ales în mod democratic n-au adus rezultate palpabile. Eficiența creației legislative era serios periclitată de împotrivirea deputaților conservatori, care doreau să păstreze intact vechiul regim sovietic sovietic, pro-rusesc.
Însă, pe 25 aprilie se adoptă agenda lucrărilor pentru 27 aprilie și toți au înțeles că aceasta va fi o zi decisivă. Erau pe ordinea de zi doar trei chestiuni: trecerea la ora locală, alegerea președintelui Parlamentului și aprobarea drapelului de stat.
La prima chestiune nu prea au fost discuții și Moldova, peste 49 de ani, revine la ora locală care era echivalentă cu ora central europeană. Alegerea lui Mircea Snegur a fost un caz deloc simplu, deoarece partidul comuniștilor, aflat într-un declin puternic, îl promova insistent pe conducătorul lor, Petru Lucinschi. Dincolo de agitație, jocuri de culise și speculații, Mircea Snegur a câștigat la un scor confortabil. Marea bătălie urma să se dea pentru Tricolor.
Tricolorul n-a apărut întâmplător în cadrul acțiunilor din cadrul mișcării de eliberare națională. Cei care cunosc profund istoria, știu că aceste culori – albastru, galben, roșu, au fost proprii neamului nostru de-a lungul istoriei sale milenare. Se schimba peste secole consecutivitatea sau poziția lor, însă aceste culori constituiau matricea spirituală a poporului. Atunci când Sfatul Țării trebuia în 1917 să voteze drapelul Republicii Democratice Moldovenești, marele heraldist de talie europeană și marele patriot, Paul Gore a explicat cum se poate de bine acest adevăr incontestabil.
Iată ce a rostit mai bine de un veac în urmă marele savant Paul Gore în ședința Sfatului Țării: „E nevoie de o anumită stimă faţă de trecutul național şi doar de puţin curaj pentru a-ţi apăra drepturile naţionale legale. Nu insist de loc ca drapelul nostru național compus din trei fâșii colorate albastru, galben şi roșu să aibă aceste fâșii aranjate vertical. Fie ca aceste fâșii în ordinea indicată să fie orizontale. Dar culorile şi consecutivitatea lor trebuie să le păstrăm, mai ales, că toate aceste trei culori sunt şi în Stema Basarabiei, care reprezintă, dacă eliminăm bordura din culorile Imperiului, stema antică exactă a Principatului Moldovei şi, se știe că, drapelele trebuie alcătuite conform regulilor exacte ale heraldicii, potrivit culorilor câmpului şi emblemelor stemelor corespunzătoare”, a declarat Paul Gore în fața celor care trebuiau să adopte decizia politică. După aprobare, Paul Gore a fost primul locuitor al Chișinăului care a arborat Tricolorul pe casa sa.
La 27 aprilie 1990, rolul lui Gore l-a avut profesorul Alexandru Moșanu. El a vorbit inspirat despre adevărul istoric, despre valențele culorilor naționale, despre sprijinul masiv de care se bucură Tricolorul în rândul cetățenilor și despre lipsa alternativelor. În sala de ședințe, atmosfera devenea tot mai încinsă. Între timp, spațiul dintre străzile Bănulescu Bodoni și S. Lazo, pe întreaga suprafață a bulevardului Ștefan cel Mare era arhiplin de cetățeni care așteptau cu sufletul la gură decizia. Cele trei culori erau emoțional puternic legate de sensul mișcării naționale, încât un refuz de a le aproba, putea avea urmări imprevizibile. Aproape fiecare al treilea din sutele de mii de cetățeni prezenți în stradă aveau cu ei aparate de radio mobile, așa încât, pe parcursul discuțiilor, în stradă era o liniște desăvârșită. Toți ascultau cu emoții transmisiunea.
După două ore de discuții pe marginea raportului lui Alexandru Moșanu, proiectul de modificare a Constituției era supus votului. Și în sala de ședințe era o presiune uriașă. Toți înțelegeau că era nevoie de două treimi de voturi pentru modificarea Constituției și aprobarea Tricolorului. La un moment, delegația transnistreană a părăsit sala de ședințe pe ușa din spate.
Votul electronic a demonstrat un sprijin cvasi-total pentru Tricolor. Aproape 290 de deputați au votat pro, contra 22, s-au abținut 14. Entuziasmul, atât în sala de ședință, cât și în stradă, era de nedescris. Deputații, copleșiți de emoții, n-au mai putut sta în sală pentru alte discuții și au ieșit către oameni. A fost mare sărbătoare în satele și orașele Moldovei. Tricolorul, încă până la aprobare, deja era arborat pe edificiile Sovietelor de toate nivelurile, pe cei mai înalți stâlpi, pe clădiri și pe casele oamenilor.
În raioanele de est ale Republicii Moldova, Tricolorul n-a fost recunoscut. La 1 mai, la Chișinău a avut loc un mare miting popular cu participarea conduceri țării, la care Tricolorul domina întregul peisaj. În Tiraspol și în alte orașe transnistrene totul era pe vechi. Drapelul URSS și cel al Moldovei sovietice, nu lăsau loc pentru alte interpretări și opinii. Când demonstrația verde-roșu se terminase, prin fața participanților a trecut un automobil prin fereastra căruia era desfășurat Tricolorul. Erau membrii grupului Ilașcu, care nu avut frică și au demonstrat devotament pentru culorile naționale.
Au trecut 31 de ani de când drapelul tricolor a redevenit simbol al demnității noastre. Unii politicieni au mai încercat să vină cu alte propuneri pentru a anula un efort fără precedent al unei generații de a aduce steagul la el acasă. Și toate au fost zădarnice, deoarece în drapelul unei națiuni flutură sufletul colectiv al neamului.
Printre deputații care au votat pentru adoptarea tricolorului s-a aflat și Constantin Tănase, fondatorul ziarului TIMPUL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
