UE a făcut promisiuni Republicii Moldova care nu pot fi îndeplinite. „Va urma o perioadă în care naționalismul va înflori”
Într-un interviu pentru DW, Alina Inayeh, consiliera președintelui German Marshall Fund, explică de ce România trebuie să facă presiuni pentru o strategie de securitate la Marea Neagră. I
nayeh vorbește despre criza elitelor politice din Europa, dar și despre efectele războiului și despre motivele creșterii naționalismului peste tot în regiune. Din punctul ei de vedere, după Ucraina, UE este la rândul ei o victimă a agresiunii Rusiei.
„Dintr-un conglomerat de state care credeau în democrația liberală, Europa tinde să se transforme într-un continent în care ia avânt iliberalismul” a susținut Inayeh.
„Este vorba despre un nou val de populism alimentat de criza economică, de criza energetică, de tot ceea ce înseamnă implicațiile războiului. Dar criza diplomatică, politică și în general toate aceste crize suprapuse au scos la iveală ceva mai grav: criza elitelor politice.
Sunt oameni incompetenți și incapabili să gestioneze o criză de asemenea anvergură la vârful Comisiei Europene, dar a fost și cazul fostului guvern din Marea Britanie. Mă gândesc că Macron și Scholz plus echipele lor nu se descurcă prea bine. Totuși, ei sunt de un alt calibru decât a fost Liz Truss sau decât Ursula von der Leyen, dar nici ei, nici cei din jurul lor nu au o viziune cu privire la ieșirea din criză, referitoare la sfârșitul războiului sau la pacea care ar urma”, a susținut aceasta.
Alina Inayeh mai afirmă că lipsa de asumare de care dau dovadă liderii României creează mai vulnerabilități țării. Aceasta susține că deciziile României se iau la Washington și Bruxelles:
„Este o lipsă de viziune și o foarte mare conformare la idei și viziuni care vin din altă parte decât de la București. Planurile pe care le are România sunt desenate la Washington și la Bruxelles, nu la București, ceea ce până la un punct este normal, totuși Bucureștiul ar trebui să aibă mult mai mult de spus. Ar trebui să aibă niște cereri, niște puncte de vedere mai bine conturate, ar trebui să împingă mult mai multe cerințe politice decât o face acum.
Eu cred că principalele vulnerabilități interne țin de lipsa de responsabilitate a liderilor politici, lipsa de viziune în ceea ce privește dezvoltarea sustenabilă. În continuare văd că problemele economice sau energetice se rezolvă prin tot soiul de peticeli.
Mi se pare că România nu ia în serios situația în care se află: e o situație complicată, suntem în proximitatea războiului, ne aflăm în apropierea unei mări blocate și nu văd pe nimeni la București care să caute soluții”, a mai spus ea.
„Câtă vreme Transnistria rămâne un conflict înghețat, R. Moldova nu poate fi extrasă din zona de influență a Rusiei”
Alina Inayeh spune că va urma o perioadă în care naționalismul va înflori, mai ales pe fondul războiului din Ucraina:
„Naționalismul ar putea deveni politică de stat, fiindcă România e lângă război, mi-e teamă că peste tot va crește naționalismul, inclusiv în Ucraina, dacă războiul se termină cumva cu o soluție care să nu o mulțumească. Și naționalismul moldovenesc ar putea crește.
UE a făcut promisiuni care nu pot fi îndeplinite atât Republicii Moldova, cât și Ucrainei, iar de aici vor veni alte nemulțumiri. Românii sunt profund ancorați în Vest, nu pot deveni nici pro-ruși, dar e posibil să se accentueze sentimentul anti-maghiar și chiar anti-ucrainean“, a mai precizat Inayeh, conform DW.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Peste tot sunt refugiați ucraineni la Poiana Brașov,și în toată România,numai sărăcime in BMW X5,adevărații bărbați ucraineni care au bani și restul suferă,au pupat curul rușilor,acum să tragă ponoasele,că și dealtfel și basarabenii care gavaresc și sunt sclavii haholilor,gata cu pomenile
Si ce ai vrut sa spui cu asta? In orice natiune exista eroi si ticalosi. Pentru fiecare BMW X5 din Romania, in Ucraina traiesc mii de barbati si femei care se trezec in frig, fara lumina si in sunete de sirene, iar pe front tineri si batrini isi dau viata pentru patria lor. Acum armata ucraineana apara tarile europei si in primul rind Romania care se afla cel mai aproape de “interesele rusiei”.
Dom CALIN, filă de poveste,
Inca de la infiintarea sa la 8 mai 1921 s-au conturat si au evoluat permanent două factiuni rivale a PCR . Una era ”naționalistă ”, alta era ”kominternistă ” in care prevalau evrei români (gruparea GHEREA- RAKOVSKI (evreu bulgar din BRAILA ). Familia PAUKER este o ilustrare celebră. Marcel -soțul ajunge NKVD-istl sef al lui STALIN , ANNA -sotia ,ministru de externe in RPR ,aprig rival al lui Gheorghe Gheorghiu DEJ ( din gruparea asta mai faceau parte Al. BODNARAS (ukrainian român din Iaslovăț,artilerist ,ofiter de carieră in ARMATA REGALĂ A RO ) A. BÎrlădeanu român din Transnistria , primul secretar general al PCR Constantin PÎRVULESCU din Bucuresti etc etc etc .) PRIMUL DECENIU INTERBELIC DIN RO (1920 – 1930) A FOST PROFUND MARCAT DE ACESTE LUPTE ALE CELOR DOUĂ FACTIUNI : atacul terorist din Parlamentul RO soldat cu moartea pe loc a 2 senatori români, 1924 „RIVULUTIA ” de la TATAR – BUNAR in care au murit peste 250 de personagii nkvdiste, 1929 Greva generală din VALEA JIULUI. ”RASUNETUL ” internationalist al evenimentelor a fost copios sprijinit de intectualitatea comunistă franceză, spaniolă si italiană. Scriitorul HENRI BARBUSSE din Franta a fost cel mai înversunat dintre ei , asigurînd ca reporter special ”ecoul ” globalist comunist la procesele ce au avut loc.