Uleiul de măsline vândut în România e plin de ceară și steroli modificați: ANPC anunță amenzi uriașe
Uleiul de măsline care se vinde în România e plin de ceară sau steroli modificați. Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 600 de importatori şi comercianţi de ulei de măsline, din toată ţara şi au găsit mai multe nereguli, printre care produse expirate, vândute în ambalaje deteriorate, ulei păstrat în condiţii necorespunzătoare şi lipsa unor informaţii de pe etichetă. Au fost date amenzi de aproape 750.000 de lei şi s-au oprit de la comercializare sute de litri de ulei de măsline. Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au anunţat, miercuri, că au desfăşurat, în perioada 14 – 31 octombrie, mai multe acţiuni de control pentru a verifica calitatea şi modul de comercializare a uleiului de măsline, ȋn reţeaua de distribuţie, comercializare şi la importatori. Au fost controlaţi 619 operatori economici, la 276 dintre aceştia constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare. De asemenea, a fost verificată o cantitate de circa 17.000 litri ulei de măsline, din care peste 5.000 litri prezentau deficienţe. Cu acelaşi prilej, au fost prelevate cinci probe de ulei de măsline, din cantitatea verificată. ”Ca urmare a analizelor de laborator, a rezultat neîncadrarea a trei dintre acestea în prevederile legale europene, din punctul de vedere al caracteristicilor organoleptice, aciditate, extincţia specifică, conţinutul de ceară, compoziţia acizilor graşi şi compoziţia de steroli”, au transmis reprezentanţii ANPC. În urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au dat 165 de amenzi contravenţionale în valoare de 748.000 lei. De asemenea, au fost oprită temporar de la comercializare o cantitate de 4.500 litri ulei de măsline până la remedierea neconformităţilor constatate.
Echipele de control au oprit definitiv de la comercializare 240 litri ulei de măsline în valoare de peste 10.000 lei. ”Prin verificarea a peste 600 de importatori şi comercianţi de ulei de măsline, ANPC şi-a reafirmat angajamentul faţă de respectarea drepturilor consumatorilor şi asigurarea calităţii produselor de pe piaţă. Rezultatele acestor controale subliniază necesitatea unei rigurozităţi sporite din partea operatorilor economici şi importanţa respectării standardelor legale. Vom continua să luăm măsuri ferme pentru a proteja consumatorii şi pentru a încuraja practici comerciale corecte”, a declarat preşedintele interimar ANPC, Sebastian Hotca. Cele mai importante deficienţe înregistrate au fost: comercializarea uleiului de măsline în ambalaje deformate/deteriorate; comercializarea produselor cu data durabilităţii minimale depăşită; nerespectarea condiţiilor de păstrare.
Alte nereguli găsite au fost: lipsa înscrierii sau înscrierea eronată a declaraţiei nutriţionale, pe etichetă; informarea incorectă/incompletă a consumatorilor la locul de comercializare; lipsa înscrierii ţării de origine a produsului; nerespectarea regimului promoţiilor; lipsa afişării preţurilor sau afişarea acestora în locuri greu vizibile şi lizibile, neafişarea preţurilor pe unitatea de măsură.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!