ULTIMA ORĂ! Procurorii au pus sechestru pe mai multe mijloace bănești în urma perchezițiilor acasă la Dodon
Procurorii Anticorupție anunță că, cu autorizarea judecătorului de instrucție, au fost puse sub sechestru mai multe mijloace bănești, depistate și ridicate în rezultatul perchezițiilor efectuate pe 24 mai, la domiciliu, dar și în mai multe locații ce aparțin socialistului Igor Dodon, transmite TV8.
Au fost aplicate sechestre pentru a asigura o eventuală confiscare specială sau confiscare extinsă a mijloacelor financiare în sumă totală de 2 145 000 lei.
„În cadrul cauzei penale în care este vizat fostul șef de stat, au fost puse sub sechestru mai multe mijloace bănești, depistate și ridicate în rezultatul perchezițiilor, după cum urmează:
– 7100 Euro și 20 000 Ruble (Federația Rusă), depistați la domiciliul fostului șef de stat;
– 10 005 Euro, depistați în cadrul percheziționării unui automobil;
– 689 600,00 lei, 17 005 Euro și 1000 Dolari SUA, depistați la domiciliul mamei fostului șef de stat din satul Sadova, raionul Călărași;
– 37 450 Euro depistați într-un bun imobil din mun.Chișinău”, precizează PA.
Vă amintim că bunurile care umează a fi puse sub sechestru este terenul și casa individuală, amplasată în municipiul Chișinău, în care locuiește Dodon împreună cu familia sa și patru automobile deținute prin intermediul unei persoane interpuse.
De asemenea, au fost puse sub sechestru terenuri și construcții, situate în extravilanul satului de baștină al lui Dodon, Sadova, raionul Călărași, deținute prin intermediul unor persoane interpuse, apropiate socialistului. Ultimele au calitatea de complici la săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită.
Totodată, au fost aplicate sechestre și pe patru terenuri și șase construcții amplasate în satul Molovata, raionul Dubăsari, deținute prin intermediul unui complice al acestuia. Este vorba despre cumnatul lui Dodon, Petru Merineanu, fratele Galinei Dodon, soția socialistului.
Procuratura informează că marți, 16 august, Igor Dodon a fost chemat la sediul instituției pentru a fi despachetate în prezența acestuia plicuri cu documente, dispozitive de stocare, conform procedurii penale.
„Prin urmare, în prezența acestuia au fost despachetate plicuri cu documentele și dispozitive de stocare a datelor, ridicate în cadrul perchezițiilor, fiind informat prin întocmirea unui proces verbal, conform procedurii penale, despre dispunerea efectuării constatării tehnico-științifice. Așadar, având în vedere prezența persoanei la sediul Procuraturii Anticorupție, procurorul de caz i-a înmânat și demersul la prelungirea măsurii preventive”, se arată în nota remisă de către Procuratura Anticorupție (PA).
Vă amintim că Igor Dodon este acuzat de trădare de Patrie, finanțarea partidului de către un grup criminal organizat, corupere pasivă și îmbogățire ilicită. De asemenea, ca complice mai figureză mama sa, la domiciliul căreia i-au fost găsite peste 600.000 de lei, mai mult de 17.000 de euro și 1000 de dolari.