Justiție

Un bărbat de 63 de ani își va petrece următorii 16 ani după gratii: A omorât cu deosebită cruzime un bărbat

Un bărbat în vârstă de 63 de ani, locuitor al raionului Călărași, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de omor, săvârșit cu deosebită cruzime, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 16 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, transmite Echipa.md.

Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului, în beneficiul părții vătămate, a sumei de 184 000 lei, cu titlu de reparare a prejudiciului material și moral. La fel, din contul inculpatului în beneficiul statului s-au încasat 47 480 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Astfel, potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpatul, la 18 decembrie 2021, pe timp de seară, aflându-se în imobilul său din extravilanul unui sat din raionul Călărași, unde locuia și activa ca paznic victima, un bărbat de o vârstă apropiată cu acesta, în rezultatul unui conflict, cu deosebită cruzime, i-a aplicat victimei multiple lovituri  cu pumnii,  picioarele și cu un cuțit, peste diferite părți ale corpului,  în urma căror fapte, victima a decedat la fața locului.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *