Exact această schimbare am văzut-o la Muzeul Național al Literaturii Române din București. Și surpriza a fost cu atât mai mare cu cât am fost de-a dreptul revoltată când cu puțini ani în urmă, a rămas fără sediu.
Devine foarte limpede că expresia "omul sfințește locul" e cât se poate de corectă. Probabil doar directorul muzeului, Ioan Cristescu, ne-ar putea lămuri cum a reușit într-un timp atât de scurt să găsească noi spații (unul încă în lucru), unde să schimbe cu 180 de grade expresia "ca la muzeu".
În actualul sediu sunt câteva încăperi, destul de mici – ce-i drept, perfecte. Pereți luminoși, ecrane digitale, sunet, spoturi luminoase, tot ce e necesar pentru a transforma o sală cu manuscrisele lui Eminescu sau cu Avangarda românească într-un spațiu viu, interactiv.
Ecranele au aplicații cu scriitorii prezentați, cu evenimente, cu istorii literare. E la mâna (mai precis: la degetul) vizitatorului să afle mai multe despre ceea ce îl interesează. Iar dacă vizitatorul nu e unul obișnuit cu mijloacele moderne, există ghidul, foarte amabil și deschis, pregătit să ofere informații în plus.
Prin muzeele noastre riști să te urmărească portarul, nemulțumit că treci din sala numărul 3 în sala numărul 6, să vină să te urecheze că nu respecți ordinea, ba mai mult (am pățit-o!) să îți arate prin gesturi că nu ești normal la cap fiindcă nu îi respecți indicațiile. Așa că nu e de mirare că muzeele se golesc de oameni și devin întunecoase și prăfuite ca niște castele părăsite.
Dacă vreți să vă faceți inimă rea de necaz că la noi nu e așa sau să vă bucurați ochii la un muzeu, fără să vă plictisiți, mergeți, când ajungeți în București, la Muzeul Național al Literaturii Române. O să vă placă și prin expresia "ca la muzeu" o să înțelegeți ceva actual, modern, luminos.
Moni Stănilă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
