Artur GOROVEI, academicianul de la Fălticeni publica des în revista basarabenilor „Viața Basarabiei” şi avea motivele lui, fiindcă una din viţele genealogice ale Goroveilor îi lega direct de Nordul Basarabiei şi de Bucovina.
El singur își descifrează spița genealogică în articolul „Scrisori din Basarabia” („Din trecutul nostru” (1939, ianuarie-aprilie, pag.30-31):
„Se crede că boierii moldoveni din Basarabia, după ce această țară a fost trecută sub administrația rusească, și-au uitat limba strămoșească, s-au „rusificat”.
Lucrul nu este adevărat. Documentele ne arată că boierii moldoveni din Basarabia, încă multă vreme după ce au venit rușii stăpâni, vorbeau și scriau moldovenește.
Am pilda familiei Cazimir.
Ioan Cazimir, născut în 1778 și mort la 30 ianuarie 1827, s-a însurat, la 26 noiembrie 1793, cu Ecaterina (Catinca), fiica Pitarului Chiriac Borș, născut la 1755 și mort la 1813. Chiriac era fiul lui Ilie Borș și al Ilenei, fata lui Toader Bădiliță, Vornic de Suceava. Familia Borș este una dintre cele mai vechi — dacă nu cea mai veche — familie moldovenească, a cărei filiațiune se stabilește cu documente”. Și aceste documente se aflau în posesia lui Artur Gorovei.
„…Chiriac Borș, fiul lui Ilie, afară de Catinca Cazimir, a mai avut fii pe Dumitrache (a.n.1793), Petrache (a.n.1801), Iancu (13 decembrie 1808 – 5 noiembrie 1858), și încă trei fete: Mărioara Cozmiță, Profira Hârlescu (moartă 20 martie 1829) și Zoița, căsătorită cu Vasile Morțun, bunicul lui V.G. Morțun, fostul ministru al României, pe timpul războiului. Zoița s-a căsătorit la 31 ianuar 1816. Iancu Borș a avut copii: pe Mașinica, căsătorită cu tatăl meu Petru Gorovei, născută la 5 februar 1835, la Văscăuți, în Basarabia, moartă la 5 februar 1898…”
Pe de altă parte fiind unul dintre folcloriştii cei mai experimentaţi, el publică rezultatele descoperirilor sale de pe teren. În felul acesta stimula pe tinerii căutători de perle folclorice să nu ostenească în râvna lor de-a găsi cele mai frumoase nestemate populare. Apariţia lui în revistă se datorează şi prieteniei cu Gheorghe Bezviconi care l-a atras şi la revista Din trecutul nostru.
Biografia lui Artur Gorovei este foarte frumoasă şi sub aspect genealogic şi sub aspectul realizărilor sale profesionale:
Artur Gorovei (19.02.1864, Fălticeni – 19.03.1951, Bucureşti).
Şcoala primară la Rădăuţi (Dorohoi) şi Fălticeni. Gimnaziul la Fălticeni. Bacalaureatul în 1886. Licenţa în Drept (1890) la Iaşi la Universitate. Magistrat. De la 1903 avocat. Prefect de Suceava (1904). Primar de Fălticeni (1913). A debutat cu schiţe literare la Gazeta de Fălticeni (1883) pe care o edita tatăl său. În 1892 a fondat cea mai însemnată revistă de folclor Şezătoarea, împreună cu Mihail Sadoveanu au scos revista
Răvaşul poporului.
Membru de Onoare al Academiei Române (1940).
Opera: Teodor Vârnav. Istoria vieţii mele (1893); Cimiliturile Românilor (1898); După dragoste (1900); Instrucţiuni şi Chestionar pentru culegerea materialului de folclor (1904); O chestie de folclor (1906); Zmei şi zâne (1909); Destinele noastre la naştere (1909); Destinele noastre la nuntă (1910); Filosofia babelor (1912); Carte despre datorii şi drepturi (1912); Legenda arborilor îmbrăţişaţi (1913); Primul proiect de construcţie întocmit de comisia centrală din 1859 (1914); Credinţi şi superstiţii ale poporului (1915); Botanica poporului român (1916); Din istoria culturală a Fălticenilor (1919); Istoria unei epitropii (1920); Datorii şi drepturi (1921); Cruzimi (1921); Contrabandă. Anchetă cu tendinţi şi anchetă cu nepărtinire (1922); În amintirea maiorului Nec. Ioan (1922); Legile ţării lămurite pentru săteni (1924); Lămurirea constituţiei; Votul obştesc; Din istoricul oraşului Fălticeni (1925); Partea sufletului (1925); Un mănunchiu de documente (1926); Societatea Naţiunilor (1927); Alte vremuri (1930); Contribuţii la biografia lui C. Stamati (1931); Descântecele Românilor (1931); Artistul Matei Millo (1932); Contribuţiuni la istoria literară (1933); Noţiuni de folclor (1933); Irotheiu (1934); Monografia oraşului Botoşani; Spovedania lui Moş Pintilie; Curs de l. şi lit. română (cu V. Tempeanu, 1927); Meşteşugul vopsitului cu buruieni (1943); Poveste cu Făt-Frumos (1927); Fălticenii (1938);
Literatura populară (1976-1985).
Era firesc ca revista Viaţa Basarabiei să-l aibă printre colaboratori şi era onorabil pentru redacţie să publice recenzii la lucrările lui Artur Gorovei: Frunte B. Vitrina cărţii. ( 1943. – nr.9-10.), – Rec. la cartea: Bezviconi G. Costache Stamati, familia şi contemporanii săi. Cărturarii basarabeni din prima jumătate a sec. trecut / Cu o pref. de Artur Gorovei; Poetul basarabean Dimitrie Donia [de la 1848]. (1941. – nr.6-7); Din viaţa lui Ion Dragoslav. (1942. – nr.1); Scriitori basarabeni: [Scrisorile lui Alexie Mateevici, adresate lui Ioan Bianu prin Ştefan Berechet şi alta adresată lui A. Gorovei]. (1940. – nr.11-12.). Un scriitor basarabean necunoscut. (1943. – nr.5); Documente cu privire la cavalerul Constantin Stamati. (1942. – nr.5-6); Scriitorul basarabean Teodor Vârnav: Conferinţă rostită la Hotin, la 2 septembrie 1943. ( 1943. – nr.11-12); La Buciumeni. (1941. – nr.5); Scrisori basarabene [comentate]. (1942. – nr.2-3); Prin Basarabia: [Impresii de călătorie]. (1944. – nr.3-4); Cu gândul îndurerat. (1940. – nr.7-8); Călătorie în Cehoslovacia. (1941. – nr.9-10.).
El a editat cartea de memorii a unui scriitor basarabean din prima jumătate a secolului XIX Teodor Vârnav. Istoria vieţii mele (Râmnicu-Sărat,1893), descoperind absolut întâmplător manuscrisul.
Din prefața acelei lucrări desprindem câteva momente interesante:
„Stilul lui Vârnav este o icoană vie a gândirii și graiului unui moldovean cuminte de pe vremuri. Când vorbește despre lucruri vesele, râzi cu poftă și te înduioșezi când istorisește suferințele pe care el însuși le-a îndurat.”
Tot el a publicat pentru prima oară versurile unui poet basarabean astăzi uitat, Dimitrie Donia. Tot el a publicat documente și scrisori din arhivele familiilor basarabene: Stamati, Cazimir ș.a.
Gheorghe Bezviconi i-a făcut mai multe vizite la Fălticeni și impresiile de la acele întâlniri le-a păstrat în manuscrisul „Portretov dlinnâi read…” din care reproducem un fragment:
„Artur Gorovei locuia în centrul orașului, într-o căsuță albă cam de o sută de ani, parcă cumva intrată în pământ, dar în care cândva a locuit un alt scriitor moldovean, Nicolae Gane.
Gorovei era un bărbat nu prea înalt, rotofei, cu fața bărbierită și cu ochi de un albastru deschis. Vorbea liniștit, ca murmurul unui izvor, netulburând în nici un fel liniștea ascultătorului, dar pe măsură ce se desfășura povestirea te făcea să-l asculți cu atenție și să regreți, când înceta murmurul izvorului. Referitor la conținutul istorisirii, consider că Artur Gorovei era cel mai bun povestitor al Moldovei, probabil, moștenitor direct a lui Ion Creangă,viața căruia o cunoștea de minune.
Am stat în ospeție la Gorovei timp de câteva zile. Diminețile veneau la el niște persoane necunoscute, căci în realitate scriitorul Artur Gorovei era un neînsemnat avocat provincial – Ioan Gorovei. După masă ne odihneam, după care discutam ore în șir. Noaptea târziu Gorovei se ducea să scrie în cabinetul său, mirându-se de faptul că eu lucram doar dimineața. Treburile cotidiene îl împiedicau să ocupe doar de creația literară.
Gazda mea era un scriitor bun, dar ca povestitor era de neîntrecut. Spre exemplu, Mihail Sadoveanu – după felul de a formula fraza e cel mai bun scriitor moldovean, îl citești – și vorba moldoveanului – pâine caldă: o pagină o citești cu poftă, mai mult simți că ai înghițit prea mult. Dar în povestirea orală Sadoveanu e de nerecunoscut, el nu există. În iarna 1941-1942, Sadoveanu a dorit să mă cunoască când eram la Iași (odinioară semnasem protestul împotriva distrugerii cărților lui de către legionari, iar în 1938 mi-a fost decernat premiul pentru istorie „Hanul
Ancuței” al societății conduse de el.). M-am convins personal cât de greu potrivea cuvintele interlocutorul meu.
În anii mulți de activitate literară Artur Gorovei a adunat o bogată arhivă și o frumoasă bibliotecă. Toată această avere el dorea s-o lase moștenire muzeului orășenesc, dar cât nu-i de straniu, în anii când vizitam Fălticenii, un oarecare director Ciurea nu găsea loc pentru portretul… lui Artur Gorovei…”
Este foarte interesantă amintirea legată de înmormântarea lui Artur Gorovei pe care o găsim în aceleași pagini memorialistice:
„…Odată Artur Gorovei mi-a spus:
– Am avut doi prieteni: M.S. și tu. Mă tem că am rămas cu unul singur, doar cu tine. L-am înmormântat pe Gorovei în 1951, la Cimitirul Bellu.
Serviciul divin a întârziat, din cauză că așteptau sosirea scriitorului Mihail Sadoveanu, vechi colaborator al defunctului, care promisese să asiste la panihidă.
La cimitir era chipurile o delegație a Uniunii Scriitorilor. Dar de fapt, nu asistau la înmormântare decât vreo zece persoane care l-au dus la groapă pe unul dintre cei mai minunați fii ai vechii Moldove”.
Probabil că această tangenţă cu literatura Moldovei de Nord şi a Bucovinei trebuie cercetată mai amănunţit, fiindcă legăturile genealogice, stabilite până la 1812 şi cele după 1940, arată o continuitate spirituală, care probabil şi-a găsit reflectarea şi-n lucrările memorialistice din corespondenţa În amintirea contemporanilor. Acest masiv literar după o cercetare selectă poate completa o pagină foarte importantă din cultura şi literatura noastră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
