Actualitate

Un sit arheologic vechi, de 4300 de ani, a fost deschis pentru public. Locul era folosit pentru ritualuri

“Această configurație unică a cercurilor este la nivelul lui Stonehenge. O diferență este că în Pömmelte totul a fost făcut din lemn și, prin urmare, multe dintre dovezile care ne puteau oferi mai multe indicii despre cine și pentru ce mai exact au construit acest loc s-au pierdut în timp. Au fost excavate schelete de copii și femei tinere. Aceste persoane au suferit răni care au sugerat că au avut un sfârșit violent, ceea ce ne face să credem că în secolele 21-23 î.Hr, locul a fost folosit pentru ritualuri de sacrificare”, a declarat Spietzer în DW.

Experții au cheltuit 2 milioane de euro pentru reconstrucția sitului și redeschiderea acetuia către public. Conform presei germane, echipa arheologică a descoperit rămășițele a 10 femei, adolescenți și copii într-o singură secțiune a sitului. Toate scheletele păreau că au fost aruncate în mod deliberat în acele gropi, iar patru dintre schelete au prezentat dovezi de fractură la nivelul craniului și coaste rupte. Potrivit Institutului Smithsonian, tocmai aceste rămășițe umane fac din Woodhenge, pe lângă faptul că este construit din lemn, să se diferențieze Stonehenge. La Stonehenge a fost descoperit doar un schelet uman. Cel mai probabil acesta a aparținut unui tânăr cu vârstă de 20 de ani, omorât de mai multe săgeți trase de la mică distanță.

Se presupune că situl preistoric din Germania a servit drept centru de putere pentru conducătorii acelor vremuri. Sculpturile găsite în lemn, despre care se crede că simbolizează cosmosul, sugerează că zona a avut importanță mare în ceremoniile religioase și, probabil, fost un loc de observație astronomică.

Sursa: cunoastelumea.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *