Te-ai dus şi nu am să te mai văd. O, cât de mult te-am aşteptat; te-am aşteptat o viaţă ca tu să-mi vii măcar pe o clipă, te-am aşteptat cu respiraţia fierbinte care topea munţi de gheaţă şi făcea să înverzească pădurile în ianuarie. Iubirea mea pentru tine era adâncă şi sinceră, dar nu o puteam declara public, eram legat deontologic de alta… Iubind în taină, am păstrat tăcere, iubirea mea faţă de tine mai mult ţi-o sugeram decât ţi-o declaram, ţi-o sugeram prin parabole înlăcrimate, prin jocuri de cuvinte, editoriale şi cuvântări la mitinguri. Te invocam prin şoapte dulci şi fierbinţi, te doream să vii pentru o viaţă, îţi promiteam fidelitate, cerându-ţi în schimb acelaşi lucru. Şi într-o zi, cea mai fericită zi din viaţa mea, tu ai venit.
Ai venit chinuită, dar frumoasă, confuză, dar clară, tristă, dar optimistă, încărcată de principii şi valori… Când ai apărut în viaţa mea, am împărţit cu tine totul – nopţile cu frunţile aburite de vise, amurgurile aducătoare de mistere, zorii de ziuă cu hipertensiune arterială dincolo de limită. O, cât de mult te-am iubit, câte vise mi-am legat de tine şi cu câtă cruzime ai dispărut din viaţa mea… Vezi rândunelele se duc, se scutură frunza de pe nuc şi ghinda pică din stejari…, tu nu mai eşti a mea, dar nu eşti nici a ta, nu eşti a nimănui… Din tot ce-ai fost odată, ai rămas o hârtie pe care e scris un jurământ frumos, o hârtie pe care cineva a făcut-o boţ şi a aruncat-o pe geamul istoriei… Ai dispărut din viaţa mea, m-ai trădat cu cinism, lăsând în sufletul meu un gol imens, pe care nici cu editoriale nu-l mai pot umple.
M-ai lăsat singur în faţa unor mari confuzii şi incerte alegeri anticipate. Pe cine voi alege? După această trădare, mi s-a împietrit inima şi nu voi mai putea iubi pe nimeni. Şi ce nume frumos ai avut – Alianţa. Şi ce tânăr eram eu şi ce nume frumos aveam – Electoratul. Şi ce pereche minunată eram – Alianţa, la braţ cu Electoratul, păşeau spre viitor… O Europă întreagă ne admira… Frumoasa poveste (de succes) însă s-a sfârşit. Unii mă consolează, zic să nu disper, că un dor se duce, altul vine şi voi uita că te-am iubit. Înţeleg, viaţa continuă, în cale poate să-mi iasă altă Alianţă, poate mai mândră şi mai frumoasă, dar nu o voi putea iubi aşa cum te-am iubit pe tine. Aştept cu înfrigurare data de 18 noiembrie. După această dată, chiar că nu te voi mai vedea… Va veni un preşedinte care nu va fi al nostru şi o alianţă care nu va fi a noastră. Tu nu vei mai fi. Eu nu voi mai avea pe cine iubi, dar nici nu te voi căuta. Unde să te caut? Unde şi cu cine ai dispărut? Cu „necuratul prin popuşoi”, cum bănuieşte conu’ Mihai? Dumnezeu cu tine şi să te odihnească în pace…
Adio, Alianţă, veşnic al tău, Electoratul care te-a iubit frumos, pătimaş şi sincer…
