Actualitate

Ungaria și-a schimbat subit politica față de Ucraina

Ungaria a anunțat subit că nu se mai opune tranzitului de arme spre Ucraina.

Viceministrul maghiar de externe Levente Magyar ar fi declarat marți că Budapesta este pregătită să permită tranzitul de arme occidentale și alte ajutoare către Ucraina prin teritoriul său, susține Ukraîinska Pravda.

Informația privind inversarea deciziei a fost transmisă până acum doar de presa ucraineană, mass-media ungară notând că Magyar a anunțat că Ungaria își va oferi tot sprijinul Ucrainei, fără a menționa explicit livrările de arme.

„Spre deosebire de mulți parteneri occidentali, noi am simțit cum este să ne confruntăm cu acest imens stat estic. În același timp, Ungaria însăși nu va furniza arme [Ucrainei] – aceasta este poziția noastră strategică. Cu toate acestea, țările terțe pot folosi teritoriul nostru”, a declarat oficialul ungar în timpul unei vizite făcute în orașul Liov din vestul Ucrainei.

Magyar a spus de asemenea că Ungaria este pregătită să accepte copii ucraineni în instituțiile sale de învățământ și să ajute la tratarea civililor și militarilor ucraineni răniți. Oficialul a precizat că Ungaria este pregătită să acorde 1.000 de burse pentru ucraineni în universitățile sale.

De la începutul conflictului, Ungaria a declarat în repetate rânduri că nu va furniza arme Ucrainei pentru a nu deveni parte la conflictul cu Rusia, refuzând totodată să permită tranzitul de arme către Ucraina pe teritoriul său.

Refuzuri repetate ale Ungariei de a permite livrarea de arme către Ucraina prin teritoriul său

Cu toate acestea, un astfel de tranzit are loc de facto , iar „interdicția de tranzit” se referă doar la trecerea directă a graniței ungaro-ucrainene cu echipamente.

La începutul lunii iulie ministrul maghiar de Externe Peter Szijjarto a declarat într-un interviu acordat juranliștilor de la CNN că țara sa a refuzat să participe la furnizarea de arme occidentale Ucrainei pentru a nu pune în pericol maghiarii care locuiesc în Transcarpatia.

Szijjarto a anunțat încă de pe 28 februarie că Ungaria nu va permite folosirea teritoriului său pentru livrarea de arme Ucrainei.

Premierul Viktor Orban afirma la rândul său la începutul lunii martie că guvernul pe care îl conduce va permite desfășurarea de trupe NATOîn vestul Ungariei, dar nu și transportul de arme către Ucraina.

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Facebook!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.