Veniţi de luaţi lumină

Aceste ştiri mă fac să mă gândesc că la fel e şi viaţa noastră. Ne legăm de tot felul de nimicuri, care până la urmă nu au nici o valoare şi nici nu ne reprezintă. Diferenţa dintre ce mâncăm de Paşti şi învierea lui Iisus Hristos e la fel de mare ca diferenţa dintre lucrurile pe care le facem zilnic şi scopul pentru care am fost creaţi.

Slujba de Înviere începe cu aceste cuvinte: „Veniţi de luaţi lumină", iar oamenii se îngrămădesc să ia lumină de la lumânarea preotului. Inclusiv în aceste momente putem să realizăm cât de superficiali suntem. În loc să ne bucurăm de acel moment ne călcăm pe picioare şi ne înghiontim ca să ajungem cât de repede să luăm lumina.

Mă întreb de multe ori ce bucurie avem de Paşti. Ne bucurăm că ne întâlnim cu familia? Ne bucurăm de mesele îmbelşugate? Sau cu adevărat ne bucuram de Învierea Domnului. Cât de atenţi suntem la importanţa sărbătorilor creştine?

Învierea lui Iisus Hristos nu este un mit şi nu este doar un fapt istoric. Este un fapt cosmic. Este, dacă vreţi, schimbarea la faţă a întregii creaţii. Este înnoirea omului şi a lumii. Psalmul 23 conţine câteva versete folosite în Utrenia Învierii: „Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război". Sfinţii Părinţi spun că acest dialog a avut loc între îngerii din ceruri şi Domnul Iisus cel înviat. Chiar şi cerurile s-au cutremurat în faţa Învierii. Aşa cum la răstignire lumea văzută a participat: soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat, pietrele au crăpat şi catapeteasma templului s-a despicat – tot aşa Învierea a uimit şi a cutremurat lumea văzută şi cea nevăzută.

Doar omul pare împietrit, prins mereu cu treburile lui mărunte, mai atent la oalele cu mâncare ce trebuie pregătite, decât la sufletul lui ce ar trebui să participe la moartea şi învierea Domnului. Cred că în vinerea patimilor au existat mulţi creştini care nu au participat la Prohodul Domnului fiindcă aveau de lucru în bucătărie.

Parcă acest lucru nu face altceva decât să Îl rezume pe Hristos la funcţia de miel al lui Dumnezeu, însă fără să mai conteze că acest Miel S-a dat pentru viaţa lumii. Fără să mai conteze că adevărata masă de Paşti e Trupul şi Sângele Mântuitorului. Ca şi cum am înjunghia mieii şi i-am lăsa în câmp, acolo unde i-am ucis, făcând cu totul inutilă jertfa lor.

Să nu uităm că până la Cincizecime vom prăznui Învierea Domnului. Să lăsăm lucrurile neimportante şi să ne concentrăm pe cele ce contează. Fiecare dintre noi, dacă nu are timp să rostească rugăciuni ample, are timp sa spună zilnic troparul Învierii „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le".

Să nu transformăm inima şi mintea noastră într-un canal de ştiri stupid şi steril care să capteze doar tradiţiile sau nemulţumirile legate de Paşti. Ci să avem inima curată şi atenţia sporită fiindcă aşa cum spunea duhovnicul meu în predica de la Înviere, ca să Îl cunoaştem şi să Îl urmăm pe Hristos nu e imposibil, e nevoie doar de voinţă şi curaj. Să avem curajul să acceptăm că tot ce am făcut până acum fără Hristos nu are nici o valoare, şi să avem voinţă să urmăm cuvintele Evangheliei. Fiindcă nu Hristos trebuie ajustat după voile noastre, ci noi trebuie să Îl urmăm pe Hristos şi să ne apropiem de măsura desăvârşirii Lui.

Patimile şi plăcerile pe care le credem ale noastre sunt străine de starea omului de dinainte de cădere. Ceea ce azi ni se pare că ne reprezintă nu face parte din noi. Iisus Hristos a înnoit toată făptura prin învierea Sa. Să nu ne asemănăm deci cu cei chemaţi la ospăţul Domnului care au răspuns: mi-am luat nevastă şi nu pot veni, mi-am cumpărat o ţarină nouă şi merg să o văd. Ca nu cumva să ne dăm morţii şi să rămânem afară din Împărăţia lui Dumnezeu.