Datorită perseverenței și îndrumărilor unor profesori buni, Vera Onică a obținut titlul de arbitru FIFA. Deși rămâne intransigentă în timpul jocului, nu uită să arate bine și să zâmbească pe terenul de fotbal, iar în perioada dintre meciuri antrenează copiii din satul natal. Ea consideră că R. Moldova are talente în fotbal, doar că acestea trebuie să fie descoperite la timp.
– Ți-ai dorit mereu să devii arbitru?
– Din copilărie nu îmi doream să fiu altceva. Am crescut într-o familie cu bune tradiții sportive. Bunicul meu, Gheorghe Onică, ducea un mod sănătos de viață și era pasionat de sport. Tatăl meu, Vitalie Onică, a fost arbitru în Liga Națională, iar acum este observator al Federației Moldovenești de Fotbal. Pentru mine, el a fost un model. El m-a inspirat. Când eram mică, tata era antrenor la echipa „Izvoraș” din satul Ratuș. Deseori mă lua în deplasări cu echipa, la meciuri. Iar acasă eram mereu alături de el când urmăream vreun meci de fotbal la televizor. Noi nu priveam seriale, ci alegeam fotbalul, asta era pasiunea noastră comună. Când învățam să fiu arbitru, el îmi dădea sfaturi și îmi explica cum să procedez într-o anumită situație de joc.
– Unde ai urmat cursuri de specializare?
– La Federația Moldovenească de Fotbal. Am frecventat cursuri de pregătire cu alte trei fete. Primul meu profesor a fost Victor Gheciu care e arbitru în Divizia Națională. Sunt recunoscătoare și pentru sprijinul pe care mi l-au acordat Vladimir Antonov, observator FIFA, și Vladimir Cebotari. Acum, în fiecare luni, FMF organizează ore la „Școala tânărului arbitru”.
– Când ai arbitrat primul meci de fotbal?
– Am început să arbitrez în 2001. Atunci aveam 15 ani. A fost un meci de fotbal pentru copii pe un teren sportiv de lângă Sala Polivalentă din Chișinău. Îmi amintesc că atunci am avut mari emoții, dar le-am depășit și am mers înainte. E un domeniu care îți oferă întotdeauna experiențe noi. Mi-a dat posibilitate să cunosc lumea și să-mi fac prieteni.
– Ai avut și turnee peste hotare?
– Fiind arbitru acreditat de FIFA, sunt invitată, desigur, și la meciuri din străinătate. Prima deplasare am făcut-o la 18 ani, în Slovenia, unde am arbitrat meciuri în cadrul Campionatului European de fotbal feminin pentru jucătoare cu vârsta de până la 17 ani. Atunci am plecat peste hotare pentru prima dată. A fost o experiență de neuitat, am avut emoții pozitive, am văzut orașe frumoase, oameni noi, o altă cultură. Ultima dată am efectuat o deplasare în Macedonia, unde am fost invitată prin intermediul UEFA să arbitrez un meci desfășurat în cadrul Ligii Campionilor.
Arbitrii FIFA Lilach Asolin (Izrael) și Vera Onică (R. Moldova)
– La ce etapă a carierei tale te afli?
– Sunt departe de apogeul carierei. În orice activitate ai mereu ceva de învățat. Acum sunt asistent FIFA, arbitru de linie, dar din vara anului acesta vreau să fiu și arbitru de centru, să mă aflu nemijlocit pe terenul de joc.
– Cum e să fii un arbitru-femeie într-un mediu unde predomină bărbații?
– Noi ne respectăm reciproc. În general, consider că nu sunt meserii exclusiv pentru femei sau pentru bărbați. Până la urmă, sunt apreciați doar specialiștii care își fac bine treaba.
– Un site sportiv din România te-a desemnat drept una din cele mai frumoase arbitre din lume. Ce reacție ai avut când ai aflat că ai ajuns în atenția presei străine?
– M-au telefonat prietenii și mi-au spus să citesc articolul. A fost ceva surprinzător pentru mine. Mulțumesc pentru apreciere.
– Ce calități trebuie să aibă un arbitru de fotbal?
– Bineînțeles, un arbitru trebuie să fie obiectiv și să aibă răbdare. Totodată, pe terenul de fotbal nu trebuie să fii polițist. Important e să cunoști momentele când trebuie să fii mai sever sau când poți să zâmbești. Arbitrul trebuie să arate bine, pentru că reprezintă federația de fotbal. Eu când merg la vreun meci, mă gândesc la Dumnezeu și rămân optimistă că totul va fi bine.
– Ai un model pe care îl urmărești în fotbalul internațional?
– Model pentru mine este tatăl meu, dar îmi place stilul de arbitraj al lui Howard Webb.
– Știu că lucrezi cu copiii. Cum te descurci?
– Sunt din satul Măgdăcești, r-nul Criuleni. De doi ani lucrez în calitate de instructor-metodist la școala sportivă din localitate. Mai exact, sunt antrenor de fotbal pentru copii. Nu e ușor să lucrezi cu ei. Trebuie să fii și tu puțin copil, fiindcă nu poți să vorbești cu ei cum ai vorbi cu adulții. Cu toate acestea, e interesant și frumos să-i antrenezi. Ei au nevoie de apreciere și stimulare, iar atenția pe care le-o acorzi îți este răsplătită prin încredere din partea lor.
– Ce părere ai despre fotbalul pentru juniori din Moldova?
– La noi fotbalul se dezvoltă în ritm avansat. Avem copii foarte talentați în sate. Dar trebuie să-i descoperi la timpul potrivit.
