Vica Demici: „Sfârşitul lumii se amână”

Mijloc de săptămână (trecută). 19 mai. Meteorologii anunţă călduri caniculare şi furtună. Comunicatele de presă ne cheamă la lansări de cărţi. Multe cărţi… Afişele ne ademenesc la concerte şi prezentări de videoclipuri. Pe glob se prezice sfârşitul lumii. În oraş – puzderie de evenimente, de parcă chiar ar veni sfârşitul lumii. Nu avem cum să ajungem la toate şi… alegem ce e mai aproape. De suflet, bineînţeles.

Pornim la drum. Aglomeraţie, se asfaltează, e campanie, dar ajungem la timp. Intrăm într-o altă lume, parcă fără legătură cu agitaţia străzii. Oameni de artă, diplomaţi acreditaţi la Chişinău, intelectuali, medici, clerici, politicieni, doamne în toalete studiate – un distins amalgam de linişte elegantă şi rafinament. Camere video, scânteieri de fotografi, parfumuri, flori. Multe flori. Simplu, fără niciun anunţ, din scenă, acompaniindu-se cu ghitara, cea care a adunat toată această lume bună, poeta Viorica Demici, ne urează bun venit printr-un cântec, dând start seratei de suflet prilejuite de apariţia celui de-al doilea său volum de poezie, „Egal”.

Atmosfera devine caldă, exact ca în cântecul ei despre o seară incredibil de castă, într-o lume incredibil de frumoasă. Actorii Ala Menshicov şi Andrei Sochircă preiau ştafeta şi recită poeziile din cartea proaspăt ieşită de sub tipar la Editura „Eminescu” din Bucureşti. Citesc, râd, plâng, strigă, şoptesc versurile, iar cei aproape 200 de invitaţi asistă cu respiraţia tăiată la spectacolul care se naşte sub ochii lor. Se creează personaje construite ad hoc, cu mijloace scenice minimaliste, moderne, acompaniate de improvizaţiile ghitaristului Dan Brumă, alternate cu evoluţii artistice spectaculoase susţinute de virtuoşii dansatori Anastasia Homiţcaia şi Anatolie Ustimov, prim-solişti ai Baletului Operei Naţionale.

Pe scenă s-au înfruntat „egal” un el şi o ea, un cavaler şi o prinţesă a artei spectacolului, întrerupţi la timp de muzică, de eleganţa dansului, de freamătul ghitarei sau de şoapta tristă a viorii. Totul se desfăşoară sub tăcerile emoţionate sau aplauzele frenetice ale publicului subjugat de energia şi de ritmul actului artistic.

Aşadar, s-a recitat, s-a cântat şi s-a dansat, s-a râs şi s-a plâns, s-a tăcut şi s-a aplaudat „egal”. La final, autoarea ne sfătuieşte, într-o manieră sceptic-fatalistă, că „trebuie să nu vrei nimic, dacă vrei să ai totul, trebuie să nu ţii strâns, dacă vrei să afli ce-ţi aparţine, lasă totul să plece departe, ce e al tău va veni la tine, lasă totul să plece, dacă vrei să ai totul…”. Plecăm fericiţi, cu bateriile încărcate, nu înainte de a degusta excelentul pinot gris „Egal”, inspirat probabil din aceeaşi filozofie a echilibrului şi a frumuseţii spirituale. Un vin de zile mari, pregătit de Crama „Et…Cetera” special pentru acest eveniment, într-o ediţie limitată, pour les connaiseurs şi, la fel ca şi poezia însăşi, fără destinaţie comercială.

Am ajuns acasă liniştiţi pentru că protagonista serii ne-a convins că poezia încă trăieşte, iar aceasta înseamnă că sfârşitul lumii – cel puţin în lumea artei – se amână.