Victor Chirilă: Moldova între UE şi oferta Eurasiatică
Dar, tot cu aceasta ocazie, preşedintele de la Moscova a lansat un avertisment străveziu către ţările care sunt membre ale Comunităţii Statelor Independente, precum Moldova, dar nu şi al acestei noi propuse structuri. Valentina Ursu l-a întrebat pe Victor Chirilă, consilier al premierului Vlad Filat, dacă poate comenta declaraţiile făcute ieri la Moscova de liderul de la Kremlin.
Europa Liberă: Cum să înţelegem această declaraţie a liderului de la Kremlin Dmitri Medvedev, care într-un fel a arătat din deget, totuşi, Chişinăului şi Kievului în eventualitatea neaderării la această Comunitate Economică Eurasiatică?
Victor Chirilă: „Eu cred că domnul Medvedev a atras atenţia asupra faptului că odată ce Ucraina, Moldova şi alte ţări din spaţiul post-sovietic vor adera la Uniunea Eurasiatică, aceste state vor avea anumite privilegii. Şi probabil că s-a referit la privilegii de ordin economic, comercial şi desigur la avantajele energetice, în special, posibilitatea de a importa gaz natural din Federaţia Rusă la un preţ convenabil pentru aceste state, lucru deloc neglijabil pentru economiile lor. Şi, în acelaşi timp, a menţionat că odată ce respectivele state vor opta să rămână în afara acestei organizaţii sigur că aceste privilegii nu vor fi accesibile. Bine, Republica Moldova a ales deja calea de integrare economică cu Uniunea Europeană. Astăzi au început negocierile cu privire la crearea zonei de comerţ liber comprehensive şi aprofundate cu Uniunea Europeană. Acest lucru va presupune crearea unei zone economice şi comerciale comune cu UE, mai mult decât atât va presupune armonizarea legislativă a ţării noastre cu dreptul comunitar. Conform unor prognoze făcute de experţi odată ce acest acord va fi semnat Republica Moldova va fi obligată să absoarbă o treime din dreptul comunitar. Ceea ce desigur va creşte decalajul dintre Republica Moldova şi restul spaţiului post-sovietic, care nu va face parte din această zonă de comerţ liber cu UE. Cred că Republica Moldova în viitor va trebui să-şi clarifice politica sa faţă de spaţiul estic şi în primul rând cu Federaţia Rusă.”
Europa Liberă: Domnule Chirilă ce înseamnă această clarificare din moment ce preşedintele rus spune că poţi avea probleme şi complicaţii dacă nu ai vrea să vii acolo unde eşti invitat?
Victor Chirilă: „Eu cred că nu ar trebui să atragem atenţie la astfel de declaraţii. Nu aş vrea să le dau o semnificaţie negativă. Trebuie să ţinem cont de ele şi să înţelegem că Republica Moldova, odată ce a ales calea integrării europene va trebui să-şi clarifice şi politica sa în raport cu Estul şi în mod special cu Federaţia Rusă, să-şi reactualizeze principiile de bază ale angajamentelor sale în spaţiul CSI.”
Europa Liberă: Ne amintim că şeful Guvernului domnul Filat a semnat anul trecut la Sankt-Petersburg acordul de constituire a zonei libere de comerţ a Comunităţii Statelor Independente, respectivul proiect ce înseamnă, materializează o parte a iniţiativei premierului rus de atunci Putin de creare a Uniunii Vamale Eurasiatice?
Victor Chirilă: „În ultimii 20 de ani am ales calea neutralităţii să nu aderăm la diferite organizaţii militare din spaţiul CSI, iar ce ţine de cooperarea economică am spus clar că vom participa la iniţiative regionale care presupun cooperarea pe orizontală. Ar acel acord de liber schimb pe care domnul prim ministru la semnat anul trecut presupune o cooperare pe orizontală cu statele din arealul post-sovietic şi în special cu Federaţia Rusă. Acest acord de liber schimb nu are o dimensiune de integrare economică, legislativă, care ar intra în conflict cu Acordul de liber schimb pe care Republica Moldova îl negociază în prezent cu uniunea Europeană. Trebuie să amintesc aici, că de exemplu, statele din Europa Centrală, cum ar fi, Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia, au fost membre a unei zone de comerţ liber din Europa Centrală. În momentul în care aceste state au aderat la UE, au făcut parte din piaţa comunitară ele au renunţat la această iniţiativă de liber schimb din Europa Centrală şi acum alte state sunt în această iniţiative regională, printre care se regăseşte şi Republica Moldova. în momentul în care ţara noastră va avansa pe calea integrării europene, integrării economice, va face parte din zona economică unică cu UE, atunci probabil că ţara noastră va trebui să decidă asupra calităţii sale de membru al zonei de comerţ liber din cadrul CSI. Ori pentru moment nu am ajuns la această etapă, nu suntem puşi în faţa acestei decizii şi acordul respectiv nu este în conflict cu angajamentele pe care le avem cu UE şi care urmează să le luăm cu UE în timpul apropiat.”
Europa Liberă: Chiar şeful diplomaţiei Iurie Leancă spunea că în ceea ce priveşte aderarea Moldovei la Uniunea Eurasiatică, Moldova nu a fost încă invitată în această structură şi nu s-a examinat această chestiune. Dar aşa, scurt pe doi, credeţi că trebuie, ar fi de folos Republicii Moldova să adere la Uniunea Eurasiatică sau nu?
Victor Chirilă: „Republica Moldova, am spus, a ales calea de integrare europeană şi în această cale nu e la mijloc doar orientarea externă este vorba de modernizarea Republicii Moldova conform unor standarde democratice, instituţionale, sociale, economice. Chiar orientându-ne spre aceste standarde sigur nu înseamnă că Republica Moldova va deveni într-o perioadă foarte rapidă membru al Uniunii Europene. Dar în schimb accesând aceste standarde, implementându-le în viaţa noastră de zi cu zi noi ne vom apropia de standardele statelor membre ale Uniunii Europene, care reprezintă un model de dezvoltare pentru noi, un model de urmat. Deocamdată, spaţiul CSI nu ne oferă un astfel de model comprehensiv, cuprinzător de dezvoltare economică, socială, instituţională, democratică.”
Sursa: Europalibera.org