Sport

Victor Pițurcă, reținut de DNA în urma unui dosar de corupție

Fostul selecționer al naționalei de fotbal a României, Victor Pițurcă a fost reținut de DNA, în urma unui dosar de care ProSport informa în septembrie 2022. Antrenorul fusese la audieri ieri și a fost reținut în cursul nopții. Un complet de judecată va decide dacă va dispune o măsură restrictivă de libertate în acest caz. Audierea lui Victor Piturca a luat sfârșit!

Fostul antrenor al “naționalei” se află însă, în continuare, reținut în sediul DNA, iar sursele noastre arată că el va fi prezentat, cel mai probabil, instanței cu propunerea de emitere a unui mandat de arestare. Victor Pițurcă nu este la prima interacțiune cu procurorii DNA, el fiind investigat în ceea ce privește rezilierea contractului dintre fostul selecționer al naționalei României și FRF, dar a fost și condamnat cu suspendare în deja celebrul Dosarul Valiza.

Dosarul actual, cel vizat de DNA, este cel al achiziționării de măști în perioada pandemiei. În același dosar este audiat în paralel la aceasta oră și unul dintre șefii ROMARM. Din acest dosar, o parte din fapte au ajuns pe masa procurorilor DNA, în urma unei disjungeri către Parchetul anticorupție.

În dosarul lui Victor Pițurcă, procurorii au luat măsura reținerii și cu privire la directorul general al ROMARM, Gabriel Țuțu. În cauză, mai există și alți suspecți din sfera Ministerului Apărării Naționale. Acuzațiile se referă al achiziții de măști medicinale de către unități ale MApN.

„Nu am fost chemat încă la audieri! Am auzit că e ceva în derulare, dar eu nu am făcut nimic ilegal”, declara la acea vreme Victor Pițurcă.

În anul 2020, in perioada stării de urgență, șeful direcției medicale MAPN, generalul D.P., s-ar fi ocupat de ”operațiunea” de achiziționare a măștilor.

Care e povestea din acest dosar?

De aici începe o poveste interesantă, în care generalul D.P. i-a trasat sarcină șefului farmaciilor din cadrul Direcției Medicale MAPN, C.P., să găsească transport și fondurile necesare pentru achiționarea echipamentelor medicale, cu precădere măști întrucât MapN nu dispunea de sumele respective.

Procuroriii investighează acum posibile fapte de corupție comise de către generalii MAPN, dar și fapte de evaziune fiscală.

Sursele Prosport dezvăluie că procurorii fac referire, pe de o parte, la o sumă de 40.000 euro platită de către ALLODIUM SA către o firmă controlată de frații Barsanti, la care au fost deja efectuate percheziții.

Procurorii suspectează și o infracțiune de eludare a taxelor

Pe de altă parte, evaziunea fiscală ar deriva din faptul că MAPN ar fi ”uitat” să plătească taxe la stat, TVA și accizele combustibilului utilizat de avionul ucrainean. Invocându-se, acum, faptul că MFP ar fi dat o hotărâre în starea de urgență ca accizele combustibilului aferent transportului produselor medicale al căror beneficiar e statul să nu fie imputate de către stat.

Ancheta nu se rezumă însă doar la aceste aspecte. Procurorii suspectează și o infracțiune de eludare a taxelor pentru că operațiunea s-a derulat printr-un intermediar – firma HELIOS DENTSERV SRL, ceea ce ar fi însemnat că beneficiarul produselor scutite să fie HELIOS DENTSERV SRL, nicidecum MAPN.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *