VICTORIE în instanţă pentru Neptun Deep. Magistraţii au respins acțiunea introdusă de Asociaţia Bankwatch. Burduja: „Voi duce acest proiect la capăt”

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunţat că victoria în instanţă ”pentru Neptun Deep şi independenţa energetică a României”, după ce magistraţii Curţii de Apel Cluj au respins o acţiune introdusă de Asociaţia Bankwatch. Sebastian Burduja a adăugat că decizia instanţei permite gazoductului Tuzla ”să meargă înainte.”
”Încă o victorie în instanţă pentru Neptun Deep şi independenţa energetică a României. Am câştigat, din nou. Pentru securitatea energetică a României, pentru energie românească mai multă, mai sigură şi mai ieftină. În mandatul meu, am reuşit să câştigăm toate litigiile majore împotriva marilor proiecte energetice. Aşa se explică disperarea unora şi altora, pentru că le deranjăm interesele proprii – şi, mai ales, ale «părţilor interesate» de la vedere şi din umbră”, a afirmat Sebastian Burduja, vineri, într-o postare pe Facebook.
Potrivit ministrului Energiei, Curtea de Apel Cluj a respins pe fond acţiunea introdusă de Asociaţia Bankwatch România împotriva Ministerului Energiei, Transgaz şi Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate.
”Sentinţa confirmă că acţiunea introdusă de asociaţie este prescrisă, deşi asociaţia a formulat mai multe plângeri prealabile către Minister, la intervale diferite de timp, cu acelaşi obiect (copy-paste), în speranţa de a rămâne în termen şi a putea bloca oricând proiectul energetic prin introducerea acţiunii. Excepţia de nelegalitate invocată de Banckwatch a fost şi ea declarată inadmisibilă.
Este încă o dovadă că litigiile de mediu promovate abuziv de câteva organizaţii împotriva proiectelor esenţiale pentru securitatea energetică a României nu au temei legal şi pică una după alta în instanţă. Voi arăta adevărul, în instanţă şi în spaţiul public, ori de câte ori este nevoie”, a detaliat el.
Burduja a adăugat că decizia instanţei permite gazoductului Tuzla ”să meargă înainte, fiind una dintre cele mai importante investiţii în infrastructura energetică din ultimele decenii, parte a proiectului Neptun Deep.”
Proiectul este finalizat în proporţie de peste 98%, iar recepţia oficială va avea loc în următoarele 60 de zile.
”România are dreptul şi obligaţia de a-şi folosi resursele. Voi duce acest proiect la capăt – pentru independenţa energetică a României şi pentru securitatea Europei, pentru a scăpa definitiv din ghearele marelui URS(S) şi ale interpuşilor săi”, a conchis Sebastian Burduja.
Cele două companii investesc, până la patru miliarde de euro pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep
Reamintim că Tribunalul București a respins pe fond și acțiunea Greenpeace de a bloca proiectul Neptun Deep. În plus, ONG-ul trebuie să plătească 80.000 de lei dezvoltatorilor Romgaz și OMV Petrom.
La data de 1 august 2022, Romgaz a devenit acționarul unic al Romgaz Black Sea Limited (înființat ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited), ca urmare a finalizării tranzacției de achiziție și transferul tuturor acțiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care deține 50% din drepturile dobândite și din obligațiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona de apa adâncă a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.
Sursă foto: Gândul
CITIȚI ȘI:
Sebastian Burduja: Neptun Deep forează. România, cel mai mare producător de gaze din UE
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul …