VIDEO. Atacul armat de la Aeroportul Chișinău, văzut de o pasageră: „Era agresiv, mergea dincolo-încoace. Mi-a cerut să-i dau bani polițistului de frontieră Serghei Muntean ca și acesta să nu fie trimis înapoi la Istanbul”
Una dintre pasagerele zborului Istanbul-Chișinău în care se afla Rustam Așurov, cetățeanul tadjik în vârstă de 43 de ani, care a deschis focul pe aeroport, a dat detalii despre cele întâmplate. Cetățeana tadjikă, jurnalistă independentă, Barnoi Begmatzoda se afla la doi metri de Așurov când acesta a luat arma de la ofițerul de poliție de frontieră Serghei Muntean și a deschis focul, scrie Newsmaker și Agora.
„Eu și copilul tranzitam prin Moldova. Voiam să merg în Ucraina, din Ucraina în Polonia. Dar nu ne-au lăsat să trecem la aeroportul din Chișinău. Au spus că avem nevoie de o invitație. Nu l-am văzut pe Rustam Așurov în avion. Dar apoi nu ne-au lăsat să intrăm la aeroport și ne-au spus: „Stați, așteptați, trebuie să decidem”. Acolo l-am văzut. Era agresiv, mergea dincolo-încoace”, a declarat Barnoi Begmatzoda.
De asemenea, martora a mai spus că Poliția de Frontieră i-a permis să rămână în R. Moldova, deși ar fi putut fi trimisă cu un zbor de întoarcere la Istanbul. Jurnalista a reușit să treacă punctul de frontieră de pe aeroport arătând o invitație pe care a primit-o în acele clipe. După ce i-a prezentat invitația lui Serghei Muntean, acesta i-a cerut să aștepte.
„După aceea, Rustam Așurov s-a apropiat de mine și mi-a cerut să-i dau bani lui polițistului de frontieră Serghei Muntean ca și acesta să nu fie trimis înapoi la Istanbul. I-am spus că, dacă îi dau bani, mă va trimite și pe mine înapoi. După aceasta, polițistul de frontieră Serghei și pasagerii care nu fuseseră lăsați să intre în țară au trecut pe lângă mine. Și acel bărbat l-a lovit mai întâi pe Serghei în față. Serghei a căzut la pământ. Rustam Așurov a scos arma. S-a întâmplat la 1-2 metri de mine. După ce au început împușcăturile, am luat copilul și am fugit de acolo împreună cu un alt bărbat”, a declarat Barnoi.
Declarațiile jurnalistei Barnoi Begmatzoda se referă la incidentul produs vineri, 30 iunie, pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Unui cetățean străin i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova, iar acesta a împușcat mortal un polițist de frontieră și un angajat al securității aeroportuare, Serghei Muntean și Igor Ciofu.
Ulterior, s-a anunțat că Rustam Ashurov, un cetățean tadjik în vârstă de 43 de ani, acuzat de uciderea celor două persoane pe aeroportul din Chișinău săptămâna trecută, a murit luni seară din cauza rănilor suferite în timpul arestării.
Luni, 3 iulie, Igor Ciofu a fost petrecut pe ultimul drum, cu onoruri militare. Ceremonia a avut loc în satul Nimoreni din raionul Ialoveni.
De asemenea, menționăm că ziua de 4 iulie a fost declarată zi de doliu național în Republica Moldova, în memoria lui Serghei Muntean și Igor Ciofu. Președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care a conferit post-mortem Medalia „Meritul Militar” lui Igor Ciofu și lui Serghei Muntean.
Menționăm că Barnoi Begmatzoda a fugit de represiunile din Tadjikistan și a fost martoră cum conaționalul ei a ucis doi oameni pe aeroportul din Chișinău. NewsMaker.md a vorbit cu o femeie care se afla pe același zbor cu trăgătorul de la aeroport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!