Lumea

VIDEO: Cel puţin 25 de MORȚI într-o operaţiune antidrog în Brazilia

Operaţiunea a fost efectuată joi devreme împotriva unor traficanţi de droguri acuzaţi de recrutare de minori în cartierul sărac Jacarezinho, la nord de Rio.

Canalul GloboNews a difuzat imagini cu indivizi puternic înarmaţi care au încercat să scape fugind prin favela în timpul operaţiunii de poliţie. De asemenea, locuitorii au postat înregistrări video pe reţelele sociale care arată explozii, focuri de armă şi elicoptere survolând zona.

Importante efective de poliţie au fost văzute circulând în favela, în timp ce locuitorii înspăimântaţi încercau să-şi reia ocupaţiile după încheierea focurilor de armă, au constatat corespondenţi ai agenţiei France Presse.

"Ancheta este urmare a rapoartelor primite de unitatea pentru protecţia copilului potrivit cărora traficanţi de droguri recrutează copii şi adolescenţi pentru a se alătura principalei grupări criminale din regiune", a declarat poliţia într-un comunicat.

"Aceşti infractori comit acte ca trafic de droguri, furt de mărfuri, agresiuni împotriva pietonilor, crime şi atacarea trenurilor de metrou, printre alte infracţiuni în regiune", potrivit comunicatului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *