CSI / RusiaInternaționalRăzboi

VIDEO. Imagini cu rămășițele rachetei care a intrat în spațiul aerian din Belarus. „Ucraina nu exclude o provocare deliberată din partea statului terorist al Rusiei”

Ministerul ucrainean al Apărării, Oleksei Reznikov a declarat că este pregătit să investigheze incidentul din Belarus de joi, 29 decembrie, care a implicat o rachetă sol-aer S-300 care ar fi pătruns în spațiul aerian al țării, relatează Kyiv Independent.

„O astfel de investigație poate implica experți din țări care nu oferă sprijin Rusiei sub nicio formă”, a spus ministerul.

Ministerul Apărării din Belarus a anunțat că apărarea aeriană a doborât joi, o rachetă ucraineană S-300 în regiunea de frontieră Brest. Ca urmare, Belarusul l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Minsk.

”Am cerut Ucrainei să efectueze o investigație amănunțită asupra tuturor circumstanțelor lansării rachetelor, să-i aducă pe cei responsabili în fața justiției și să ia măsuri cuprinzătoare pentru a preveni repetarea unor astfel de incidente în viitor. Ceea ce ar putea duce la consecințe catastrofale pentru toată lumea”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Anatoly Glaz.

De asemenea, ministerul Apărării al Ucrainei a spus că Ucraina este conștientă de încercările Rusiei de a implica Belarus în războiul împotriva Ucrainei.

„Ucraina nu exclude o provocare deliberată din partea statului terorist al Rusiei, care ar fi putut programa o rută pentru rachetele sale de croazieră pentru a provoca interceptarea acestora în spațiul aerian din Belarus”, se arată în comunicat.

Imagini cu rămășițele rachetei care a intrat în spațiul aerian Belarus

Presa de stat din Belarus a postat pe pagina de Twitter imagini cu rămășițele rachetei care au căzut de joi dimineața la Brest, după ce Minskul a spus că a doborât un S-300 ucrainean deasupra teritoriului său.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *