VIDEO. Încă un blogger militar ultranaţionalist a fost arestat la Moscova
Un blogger militar rus, Andrei Kurşin, care a criticat modul în care se desfăşoară războiul Rusiei în Ucraina, a fost arestat joi, 31 august, la Moscova, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti.
Andrei Kurşin conducea canalul Telegram Moscow Calling, care are aproximativ 87.000 de abonaţi.
”Un dosar penal a fost deschis împotriva administratorului canalului Telegram Moscow Calling, Andrei Kurşin, pentru ştiri false despre armata rusă”, a anunţat joi, 31 august, RIA Novosti.
”El este reţinut în calitate de suspect, iar cazul este investigat de către anchetatorii din Moscova”, a precizat agenţia, citând forţele de ordine.
Potrivit grupului media independent NEXTA, care publică şi un filmuleţ, Kurşin a fost arestat în gara Leningradski din Moscova.
Pro-Kremlin channels report that Andrei Kurshin, the administrator of the Moscow Calling Telegram channel, was detained at the Leningradsky railway station in Moscow.
A criminal case was opened against him under the article about “fakes” about the Russian army. pic.twitter.com/8Vx5jQbEPj
— NEXTA (@nexta_tv) August 31, 2023
Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) arată că Andrei Kurşin nu este un blogger mainstream, ci un ultranaţionalist care ”atacă în mod obişnuit multe aspecte ale conducerii militare a Rusiei în războiul din Ucraina, susţinând în acelaşi timp obiectivele ultranaţionaliste care stau la baza războiului însuşi”.
ISW afirmă că ”spaţiul informaţional ultranaţionalist rusesc mai larg a salutat arestarea lui Kurşin şi a remarcat că acesta discredita în mod obişnuit armata rusă”.
Arestarea lui Kurşin urmează arestării mult mai cunoscutului blogger pro-război Igor Ghirkin, în luna iulie. Şi Ghirkin a fost critic la adresa preşedintelui rus Vladimir Putin şi a eşecurilor înregistrate de armata rusă în Ucraina.
În aprilie, bloggerul militar rus Vladlen Tatarski a fost ucis într-o explozie la o cafenea din centrul oraşului Sankt Petersbug, unde fusese invitat de un grup pro-război. Protestatara anti-război Daria Trepova, în vârstă de 26 de ani, a fost arestată şi acuzată de infracţiuni de terorism în urma incidentului. Anchetatorii susţin că Trepova, acţionând la ordinul Ucrainei, a adus o ”statuetă plină cu explozibil” în local şi i-a înmânat-o lui Tatarski.
Bloggerii militari ruşi, care au susţinut invazia, au umplut o parte din vidul informaţional lăsat în urmă de închiderea instituţiilor media independente din Rusia. Presa străină este, de asemenea, blocată, iar majoritatea jurnaliştilor de opoziţie se află în închisoare sau sunt plecaţi din ţară.
Cei mai mulţi dintre bloggeri au un acces nemijlocit la informaţii datorită unor surse din cadrul forţelor armate ale statului. Spre deosebire de presa de stat rusă, mulţi dintre ei nu s-au sfiit să critice Moscova pentru înfrângerile de pe câmpul de luptă, deşi recentele arestări sugerează că răbdarea Kremlinului cu disidenţa a cam luat sfârşit după rebeliunea mercenarilor Wagner.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!